Astăzi e ziua ta... Maya Simionescu!

“Am vrut să construiesc ceva durabil...”
Este director al Institutului de Biologie şi Patologie Celulară “Nicolae Simionescu”, pe care l-a înfiinţat la 3 septembrie 1979 alături de soţul său, profesorul Nicolae Simionescu. Academician Maya Simionescu împlineşte astăzi 72 de ani. La mulţi ani!  

Desen de Romeo Răileanu

“În viaţă trebuie să alegi bine şi să ai puţin noroc. Mi-am dorit şi fac cercetare în domeniul biomedical. Am avut şansa ca la Facultatea de Biologie să am profesori remarcabili şi să-mi fac lucrarea de diplomă cu prof. Nicolae Simionescu, care a devenit mentorul, colaboratorul şi partenerul meu pe viaţă. Un alt privilegiu: în 1970 am fost invitată de prof. George Palade să mă alătur echipei lui la Universitatea Rockefeller, New York; o colaborare perfectă de 15 ani; eram numiţi «the famous Romanian trio».

Şansele trebuie fructificate. În SUA, uimiţi de climatul de ştiinţă adevărată, am început să visăm la un institut de cercetare în România. Un vis aparent imposibil. Cu eforturi mari şi cu suportul prof. Palade, al prof. T. Burghele, ministrul Învăţământului, şi al ambasadorului României în SUA, C. Bogdan, 10 ani mai târziu (1979) visul a devenit realitate:

Institutul de Biologie şi Patologie Celulară şi-a deschis porţile. În 1980, toate fondurile de cercetare au fost tăiate, lucram iarna la 12 grade, lumina se stingea la 16:30, am fost criticaţi că nu facem educaţia politică a tinerilor şi că vindem secretele noastre ştiinţifice capitaliştilor, publicând în reviste internaţionale. Pentru fonduri, am competiţionat şi am câştigat grant-uri din SUA ce ne-au asigurat cercetarea 12 ani. Tinerilor le-am menţinut optimismul prin importanţa proiectelor şi prin viaţa ştiinţifică şi culturală din institut. Dezastrul se arată la orizont: în 1989 am fost ameninţaţi cu demolarea. Marea schimbare a fost şansa noastră.

N. Simionescu şi G. Palade au fost modelele după care mi-am format propriul mod de a gândi ştiinţa. Încerc şi eu să fiu un model (fără să dau lecţii) pentru tineri şi să le arăt prin propria viaţă că le trebuie cutezanţă, putere de muncă şi încredere pentru a nu dezerta în faţa insucceselor inerente cercetării.  

Vreau să ajut tinerii cercetători să reuşească într-o carieră ştiinţifică în România. Ei au talent, idei şi vigoare. Îi aleg cu grijă, îi susţin şi promovez pe cei care au chemare. În viaţă am vrut să construiesc ceva durabil. Am dorit să creez ceva care să dăinuie în timp: un institut, o comunitate ştiinţifică. Apoi, asemenea «micului prinţ», trebuie să am grijă de «floarea mea». Cercetarea este un act de creaţie. Cere libertate! Descoperirile nu se pot comanda; în cercetare, ştii ce cauţi, dar nu şi ce vei găsi, fenomenele noi sunt prin definiţie necunoscute. Înveţi în timp să tratezi egal cei doi «inamici»: bucuria succeselor şi amărăciunea eşecurilor.

Sper ca institutul să dăinuie în timp; tinerii cercetători să se împlinească descoperind secretele Naturii cu determinare şi onestitate. Regret că nu am răgazul şi talentul să scriu o carte despre «imposibilul nu există.»“