Astăzi e ziua ta... Mircea Radu Iacoban!

"Am fost şi şomer şi parlamentar..." "Da, astăzi împlinesc venerabila vârstă de 70 de ani. Nu ştiu cum de s-a întâmplat aşa ceva - probabil, n-am fost destul de atent. De vină o fi şi faptul că prea m-am grăbit în toate: am fost cel mai tânăr director de editură, cel mai tânăr director de Teatru Naţional ş.a.m.d. - iar acum am ajuns cel mai bătrân scriitor de pe strada mea!", ne mărturiseşte inepuizabilul Mircea Radu Iacoban. La mulţi ani!

"Bunii prieteni Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru au urcat solemn şi înţelepţeşte în bronzul statuilor, în vreme ce subsemnatul încă mai trudeşte cu peana, de parcă nu i-a ajuns cât cu generozitate i-a fost dat în cei 55 de ani scurşi de la debut!... Redactorul paginii îmi propune câteva întrebări-fitil. De pildă: «Exerciţiu de imaginaţie - sunteţi ministrul Culturii, care-s primele trei lucruri pe care le faceţi?». Parcă nu s-ar şti! Desigur, n-aş face absolut nimic, asta fiind reţeta reţetelor longevităţii în orice dregătorie. În fascinanta Românie, cum încerci să faci ceva, cum devii suspect. Am năşit, la viaţa mea, destule: reviste, edituri, teatre, colecţii, muzee, scene, gazete, clădiri, festivaluri... las' să le mai facă şi alţii. Nu că m-ar fi răpus osteneala, dar bucuria ctitoririi în cultură n-are cum ajunge barem la jumătatea celei de ieri, când trebuia să vâsleşti trudnic împotriva curentului, să semnalizezi într-o direcţie şi s-o coteşti în cealaltă, orice izbândă, cât de modestă, echivalând cu o minivictorie împotriva sistemului osificat şi încremenit. Dacă privesc înapoi fără «ira et studio», constat că am avut parte din belşug şi de onoruri, şi de hulă, şi de dragoste, şi de ură, am fost şi parlamentar, şi şomer, am colecţionat mai toate premiile şi distincţiile cu putinţă la noi, alături de umilitoare dări afară din slujbă, am fost şi corespondent de front în mizeria  tranşeelor de la Nistru, şi-n drumeţii fericite prin toate colţurile lumii, au scris de bine cei care m-au citit şi de rău cei care nu mi-au deschis cărţile, nu mi-au văzut piesele ori filmele, aşa că nu prea ştiu la ce noutate m-aş mai putea aştepta de acum înainte. Sigur că, de-ar fi s-o iau de la capăt, multe le-aş face aidoma, multe altfel, şi mai multe, deloc. Da-i prea târziu. Am lucrat nouă ani în gazetărie, zece ani am fost director de editură, 11 ani director de Teatru Naţional, 12 ani director la Luceafărul. 9, 10, 11, 12 - e limpede, urmează pârdalnica cifră 13. Pe care o interpretez ca fiindu-mi dată drept ultim termen pentru a mă hotărî la care ponton să acostez definitiv (proză, teatru, scenariu de film), spre a concura nu la cine ştie ce mofturos Nobel, cât la împăcarea cu gândul că, în sfârşit, am izbutit să ofer literaturii ceea ce visam, năzuiam şi, mai ales, (vreau să cred) puteam. Se spune (observaţi nuanţa!) că bătrânii au doar amintiri, iar vârstnicii, proiecte. Probabil că-s un bătrân vârstnic, câtă vreme am, în egală măsură, şi din unele, şi din celelalte. Vorba lui Chateaubriand: «Îmbătrânind, devenim mai nebuni şi mai înţelepţi»".