Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Octavian Bellu... OM" "Am privit mai departe de mâine sau de poimâine... Am privit mult mai departe şi am considerat că, pentru obiectivul pe care mi l-am propus în carieră, nu mă voi opri să dau explicaţii, să mă lamentez... Am considerat că toate sunt nişte încercări pe care viaţa ţi le scoate în cale şi, aşa cum se spune, ce nu te ucide te întăreşte", spunea directorul Academiei Olimpice de Excelenţă. Octavian Bellu împlineşte astăzi 59 de ani. La mulţi ani!
"Toată viaţa este o lecţie. Am învăţat că o dată ţi se oferă şansa, o dată destinul îţi pune în faţă o provocare pe care, dacă o pierzi, s-ar putea să nu o mai întâlneşti. Trebuie să ai curajul să încerci dincolo de sfaturile celor din jur, dincolo de instinctul tău de conservare, dincolo de cei care au fost înaintea ta. Vocaţia de antrenor e greu să o descoperi singur, mai degrabă ţi-o descoperă altcineva. Dar, când eşti convins că o ai, e bine să o exploatezi la maximum şi să-ţi creezi un sistem care să te personalizeze, să-ţi dea statura care să impună. Să creezi acea stare de respect. Chiar dacă am pornit cu teamă, am reuşit să stau 24 de ani într-o postură extrem de fragilă. Am fost tot timpul cu picioarele pe pământ, nu am plutit dincolo de nori şi am rămas poate acelaşi profesor de la Valea Călugărească.
AŞ RETRĂI...
Poate ar trebui să retrăiesc momentul obţinerii medaliilor de aur. Sunt momente pe care le păstrezi în memorie ca reper. Prima medalie de aur de la Europene, Mondiale, prima medalie olimpică. Fără a-mi asuma aceste performanţe de unul singur, colectivul de antrenori cu care am lucrat şi colegii mei putem să ne lăudăm cu faptul că echipa României a obţinut ultimul titlu mondial şi ultimul titlu olimpic pe echipe din secolul trecut şi primul titlu mondial şi primul titlu olimpic pe echipe din actualul secol. Am obţinut cinci medalii de aur pe echipe, ceea ce e o performanţă spectaculoasă. Am învăţat să mă bucur şi de lucruri minore, să mă bucur şi dacă văd dimineaţa soarele pe fereastră sau o floare de o culoare care-mi face plăcere. Aşa ai bucuria că trăieşti, exişti şi eşti capabil să faci mai mult decât ai făcut sau ceva important. Trebuie să înţelegem că, de la o anumită vârstă, ceea ce nu am făcut nu mai putem face.
DEPENDENŢA DE ECHIPĂ
De ziua mea, mi-e dor de atmosfera de echipă. Mi-aş dori să fiu cu toate fetele, aşa cum s-a întâmplat aproape de fiecare dată. Mi-a făcut plăcere să le văd de ziua mea. Atmosfera aceasta de echipă, care i-a marcat pe toţi, familia în care ne-am dezvoltat, ne-a creat o anumită dependenţă. Şi gimnastele, şi noi, antrenorii, ne-am adaptat destul de greu unei vieţi normale. La un moment dat mă gândeam că nu e neapărat nevoie să ai pe cartea de vizită funcţii sau cine ştie câte medalii. La nivelul istoriei, indiferent ce funcţie sau răspundere ai avut, eşti un figurant. Sunt multe alte nume mari care nu se prăfuiesc, nu ruginesc. Peste 100 de ani, numele mari vor avea aceeaşi strălucire, iar de tine nu-şi va mai aduce aminte nimeni. Pe o eventuală carte de vizită ar fi frumos să scrie numele tău şi dedesubt... OM."
Citește pe Antena3.ro
