x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Astăzi e ziua ta: Octavian Bellu

0
16 Feb 2012 - 21:00
Astăzi e ziua ta: Octavian Bellu


Titlul de "Cel mai de succes antrenor din lume" ii da sentimentul ca si-a facut datoria cat a putut de bine si ca este acolo, intr-un fel, datorita muncii gimnastelor si a colegilor sai. "Poate ca eu sunt doar reprezentantul unor antrenori, din pacate, de mult uitati in Romania. In plus, am avut norocul si onoarea sa lucrez cu mai multe generatii de gimnaste extraordinare." Octavian Bellu implineste astazi 61 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".

"Mi-am dorit atat de mult sa fiu medic, incat va ramane un semn de intrebare daca as fi fost unul bun"
"Fac ceea ce-mi place, ceea ce am facut atatia ani de zile si cred ca este lucrul care imi da cea mai mare satisfactie. Voi sarbatori prin munca si nu voi face nimic deosebit. Cel mai mare cadou pe care mi-l doresc este sa fiu sanatos si sa am pu­terea sa-mi duc mai departe proiectele pe care mi le-am propus. Oricum, in fata timpului suntem egali, implinirea acestei varste nu reprezinta pentru mine decat ceea ce reprezinta si pentru altii de varsta mea, un moment cronologic masurat foarte precis, cu aceeasi unitate de masura. Restul este deta­liu, o trecere prin viata mai mult sau mai putin ano­snima, mai mult sau mai putin vizibila. Sentimentul de déjà vu te face sa nu mai fii surprins de nimic, sa nu te mai mire, practic, nimic si sa nu mai traiesti aceleasi emotii pe care anumite evenimente ti le provocau altadata. Pericolul care te paste este cu atat mai mare cu cat inaintezi in varsta – blazarea, suficienta, negativismul si rutina te pot face into­lerant si izolat. Antidotul este unul singur – sa iei viata asa cum este, cu bune, cu rele, sa ramai activ si chiar sa incerci sa te adaptezi vremurilor. Fara a face compromisuri, acest exercitiu poate deveni interesant si cu efecte pozitive, sa fii realist si mo­dest. Nu este usor sa ramai dinamic si sa debordezi de vitalitate, atunci cand, din interior, nu vine suportul necesar. Daca te preocupa mai mult ce vei face maine, decat prin ce vei ramane in memoria oamenilor, ai facut deja un pas important spre nivelul urmator. Daca nu ai facut nimic memorabil sau ceea ce ai facut nu te satisface, poti incerca maine, poimaine sau in anii ce vin. Oricum, nu te baza prea mult pe memoria selectiva a semenilor tai. Fiecare dintre ei te analizeaza si te vede in felul sau si pastreaza ceva care sa nu-i incarce prea mult memoria sau se poate intampla sa nu pastreze nimic din ceea ce crezi tu ca ar fi important sa pastreze. Tinerii ar trebui sa invete sa-si con­duca viata dupa niste principii sanatoase, nu vreau eu sa fiu neaparat modelul lor. Le recomand sa-si urmeze vocatia si sa fie animati de gandul care m-a animat si pe mine si ma anima in conti­nu­a­re – ca si ei pot! Si ei pot sa realizeze ce am rea­­lizat noi si cei dinaintea noastra si, de ce nu, sa ne depaseasca. Este esential sa-si doreasca acest lucru.

Ma bucur ca am ales cariera de antrenor, dar, in acelasi timp, paradoxal, nu ma bucur pentru ca nu am ales cariera de medic. Am oarecum aceasta insatisfactie, mi-a ramas curiozitatea – oare cum as fi fost ca medic? Mi-am dorit atat de mult sa fiu medic, incat va ramane un semn de intrebare daca as fi fost unul bun.
Pentru cei care au nevoie din partea mea de un mesaj, acesta este speranta: speranta de viata, speranta de mai bine, speranta unei sanatati care sa-ti permita sa-ti duci mai departe proiectele.

Privesc trecerea timpului cu seninatatea necesara, pentru ca, asa cum spune latinul Panta Rei, «Fugit irreparabile tempus». Sindromul perenitatii poate fi devastator pentru cei care cred ca istoria este datoare sa-i memoreze."
Citeşte mai multe despre:   octavian bellu

Serviciul de email marketing furnizat de