Astăzi e ziua ta... Ovidiu Lipan Ţăndărică

“Nihil sine deo... emblema României”
Dacă l-ar întâlni pe adolescentul Ovidiu Lipan Ţăndărică, l-ar lua în braţe, l-ar mângâia pe cap şi i-ar spune: măi băiatule, ţi-ai ales o viaţă foarte grea! Astăzi, apreciatul muzician împlineşte 56 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”.

Desen de Romeo Răileanu

“Îmi doresc o perioadă care să se încadreze în încărcătura timpului, pentru a nu pedala în gol... să nu-mi iau acţiuni mari pe care să mă zbat să le realizez şi să nu se întâmple... nimic.

Am iubit ce-am făcut o viaţă întreagă şi în felul acesta mi-am găsit drumul. Un drum al meu. Nu regret nimic şi sper ca în viitor să am posibilitatea să creez muzică, acea muzică pe care o port mereu în mine. Împlinirea acestei onorabile vârste lumeşti, pentru că mă simt pe undeva altfel în sufletul meu, mi-a dat înţelepciunea de a medita la o nouă etapă a vieţii mele. Mă gândesc adesea că de fiecare dată ne programăm ceva anume, şi destinul ne poartă în cu totul alte şi alte locuri. Sincer să fiu, nici acum, în ultima vreme, nu conştientizez timpul, care, după părerea mea, e veşnica pârghie între bine şi rău. Am trecut peste el şi am mers paralel cu el, cu timpul meu, fiind atras foarte profund de ceea ce fac. În mod normal, timpul te face să te simţi altfel... poate că aprofundezi şi conştientizezi mai mult vârsta, dar eu nu sunt genul acesta! Poate că am rămas cu sufletul mai tânăr. Timpul nu m-a făcut să meditez la vârsta pe care o am... pentru că există în mine acea discordanţă între vârsta biologică şi cea spirituală.

Am simţit că am fost întotdeauna ocrotit, condus de o anumită forţă. O viaţă zbuciumată, o carieră asemenea, peripeţiile unice, fuga noastră în spaţiul occidental... toate acestea m-au dus la o anumită forţă spirituală.

Am visat la începutul carierei mele, dar foarte puţin, până în momentul în care mi-am dat seama că mi-am ales cariera pe care trebuia să o aleg. Am ştiut că fac ceea ce trebuie şi, mai apoi, am lăsat foarte mult plăcerea să mă înconjoare, pentru ca Dumnezeu să poată lucra în evoluţia mea. Nihil sine deo... este într-un fel emblema României! Noi existăm în această viaţă lumească, aşa cum îmi place mie să îi spun, având şi ceva duhovnicesc în noi... este ca şi cum am avea ceva bun şi ceva rău. Există întotdeauna o balanţă, şi dacă nu ai un echilibru necesar rişti să treci foarte rapid de la sublim la ridicol...

În final, aş dori să mulţumesc acelora care se gândesc la mine în momente importante din viaţa mea, atunci când eu sunt într-adevăr singur cu mine. Aniversările mele comportă o anumită încărcătură spirituală. Au însemnat o meditaţie profundă la viaţa mea, la oamenii pe care i-am întâlnit în viaţa mea, la oamenii pe care a trebuit să-i întâlnesc în calea destinului meu. De aceea doresc să mulţumesc Jurnalului Naţional că a rezonat întotdeauna cu mine.”