Astăzi e ziua ta: Ovidiu Mihăilescu

Susţinător fervent al folkului, al muzicii de calitate, al valorilor adevărate, al Mişcării de Rezistenţă, cantautorul Ovidiu Mihăilescu "deranjează" cât poate prin cântecele sale, prin versurile sale, prin atitudinea sa. Anii cernuţi de sita vieţii i-au dăruit înţelepciune, dar mai presus de toate prieteni şi zâmbete. Ovidiu Mihăilescu îşi sărbătoreşte ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează la mulţi ani!

"Un inginer îndrăgostit de folk"
"Voi sărbători alături de familie, cu bucuria de a fi toţi întregi şi sănătoşi, o parte de zi şi cu prietenii mai spre seară... pentru că «ziua ta» e tristă dacă nu o împarţi cu alţii... E ca un tort... bun, frumos, dar prea mult ca să-l mănânci singur! Am primit multe cadouri şi chiar nu le pot enumera pe toate. Pot spune doar că mă inundă bucuria de a avea copii, părinţi, iubirea, atâta câtă este pentru cei dragi, prieteni de toate culorile, muzică («We are ugly but we have the music»... zice Leonard Cohen), poezia, folkul care e o nuntă între muzică şi poezie, bucuria de a scrie, radioul, unde cuvintele devin zburătoare, trenurile care duc cu ele nostalgiile noaste, marea, munţii şi toate aromele şi detaliile care compun o viaţă de om... Zic şi eu o dată cu Poesis «fiecare floare, cea mai frumoasă floare, era cea mai frumoasă floare din ocean!».

Cea mai năstruşnică amintire este de la 7 ani, când am observat că de ziua mea au apărut păpădiile. Mă gândesc acum că e şi acesta un avertisment asupra faptului că ziua de naştere, ca şi viaţa, e ceva foarte perisabil, că sunt lucruri pe care le faci sau le pierzi. Viaţa mă face să zâmbesc, pentru că e frumoasă şi pentru că dacă o iei prea în serios te face să plângi, iar eu prefer să zâmbesc! În plus, zâmbetul e molipsitor...

Mă enervează multe, dar fac eforturi să nu mă mai enerveze nimic. Ştiu de la duhovnicul Arsenie Papacioc că «Pacea e de opt ori mai mare ca dreptatea» şi sunt suficient de bătrân ca să fi înţeles că enervările noastre nu rezolvă nimic. Răul se îndreaptă prin fapta corectă, nu prin enervări şi comentarii fără rost.

Cred că tinerii sunt minunaţi! Indiferent de ce artă, sport, hobby s-ar apuca, aceia care vin spre folk poate sunt mai sensibili, mai glumeţi, mai melancolici. Cine ştie? Cred că folkul are nevoie de ei şi ei au nevoie de folk. Manifestările sunt puţine, dar bine că sunt. Bine că mai există oameni frumoşi ca Manuella Popescu... Şi toţi ceilalţi care pun umărul ca acest gen să rămână viu. Acum depinde şi ce te atrage la folk. O faci pentru imagine personală, pentru că dă bine, ai ceva de spus, vrei să schimbi ceva. La noi folkul a avut momente în care asemenea lui Făt-Frumos s-a ridicat la luptă cu «Balaurul» minciunii sociale şi a reuşit să-l rănească. Dan Andrei Aldea, Doru Stănculescu, Valeriu Sterian sunt câteva nume de folkişti spre care tinerii pot privi... evident sunt şi mulţi alţii.

Valorile sunt cele care ţin o naţiune în picioare şi cu capul sus. La noi sunt creştinismul ca unic set moral şi predanie. Hristos a adus iubirea şi fără asta nimic nu se poate lega. Noi am avut 50 de ani de luptă de clasă şi asta nu ne-a dus prea departe. Apoi cred în fapta corectă şi în lucrul bine făcut, în răbdare, prietenie, ajutor.

Dacă vorbim de folk, valorile sunt o muzică elaborată, un text cât mai bun, umorul, mesajul, felul în care folkistul îşi trăieşte muzica, cât îi pasă de cei din jur. Oricum, la noi încă sunt prea mulţi «critici» care cred că deţin adevărul absolut şi fac ierarhii şi clasamente care n-au nici o valoare. Publicul şi sensul moral şi spiritual al vieţii artistului determină valoarea lui.

Modele sunt multe. Un om bucuros ca Mircea Baniciu, un introvertit inteligent ca Valeriu Sterian, un boier al spiritului ca Doru Stănculescu, un blând bonom ca Mircea Vintilă, un autoironic prolific Alexandru Andrieş, dar şi un perfecţionist ca Sing, un arogant genial ca Dylan, o gaşcă fericită ca Beatles şi tot aşa zi de vară până-n seară! Dacă vorbim însă altfel, modele sunt şi Arsenie Papacioc, Dan Puric, Ghandi, Evdokimov, Lao zi, Shakespeare, Dante, toţi cei care de-a lungul timpului au căutat un sens şi un echilibru al vieţii.

«Noi de vreo 60 de ani nu putem ieşi din criză», zic eu într-o parodie pe care am făcut-o după piesa «E criză» a trupei Taxi. Ca un cowboy bătrân ce mă aflu spun că la noi, la români, criza e o stare de spirit, dacă nu ne calcă asupritorii, ne asuprim singuri ca să nu ne plictisim. Lăsând gluma, aş spune că trebuie să ne legăm şaua bine pentru că urmează să mai trecem un deşert... asta e! Totuşi, noi românii avem un mare avantaj. Am supravieţuit cozilor, minciunii, frigului, crizelor de tot felul... Nu mor caii când vor câinii... Trebuie doar să avem curajul să recunoaştem ce e greşit în vieţile noastre. Minciună, bârfă, furt, duplicitate şi atunci vom ieşi din deşert mai buni şi mai adevăraţi. În două cuvinte, mă pot defini ca fiind bine intenţionat. Mă cunosc destul de bine ca să ştiu ce calităţi şi ce defecte am. Nu sunt un înger... doar un inginer îndrăgostit de folk. Un om care vrea să panseze tristeţea cu zâmbete şi dezamăgirea cu speranţe... Cum spuneam...

«Vă spun cinstit eu sunt Cowboyul Nelu/Oriunde mă duc începe măcelul.» Şi pentru că nu vreau să încheiem cu un măcel, spun... criza va trece, rămân însă lucrurile în care ne investim sufletul şi bucuria pe care ştim s-o culegem de pe drum."