Şi-a refăcut cariera din mers. Mărturiseşte că jurnalismul este una dintre cele mai frumoase profesii. Dar îţi absoarbe şi ultima picătură de energie, dacă te respecţi şi o faci aşa cum se cuvine. A avut până acum privilegii profesionale mari. A dat mâna şi a stat de vorbă cu preşedinţi, prim-miniştri, miniştri, şefi de servicii secrete, generali importanţi în ţară şi în afara ei. Radu Tudor împlineşte astăzi 39 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Trăiesc într-o capitală foarte balcanică"
"Fiind născut în mijlocul verii, aniversările mele au fost întotdeauna călduroase. La propriu şi la figurat. Se spune că, pe măsură ce înaintezi în vârstă, eşti mai răbdător. Poate se întâmplă asta faţă de persoanele din jurul tău. Dar suporţi mai greu neîmplinirile şi îţi doreşti ca toate lucrurile, în plan profesional şi personal, să meargă aşa cum îţi doreşti. Tot ce n-ai realizat încă devine mai apăsător.
Îmi displac, de când mă ştiu, persoanele ciufute, îngâmfate şi, mai ales, cele nervoase. Simţul umorului e foarte important pentru mine. Şi atitudinea relaxată. Ca jurnalist, am privilegiul să-mi practic meseria cu mare plăcere. Doar aşa rezişti ritmului infernal, consumului foarte mare din branşa asta.
ÎMPLINIRE
Citesc foarte mult în fiecare zi, scriu comentarii şi editoriale în mai multe gazete, analizez în fiecare zi viaţa politică românească la Antena 3, transmit corespondenţe pentru Jane's Defence Weekly. Sunt în al 18-lea an de presă şi constat cu satisfacţie că e un soi de majorat profesional. E un moment bun pentru mine să pot lucra constant (şi bine, spun eu) cu Mihai Gâdea, Gabi Firea, Marius Tucă şi mulţi alţii. Premiul APTR pentru Ordinea zilei a fost şi confirmarea unui efort depus împreună cu Dana Grecu şi o bună echipă de televiziune. Evident că am şi altfel de aspiraţii, mai mari. Ele s-ar putea împlini, probabil, atunci când se vor armoniza ofertele pe care le primesc cu viziunea şi dorinţele mele. Cum spuneam, cu răbdarea prea îndelungată e o mică problemă.
Câteodată mi se reproşează o intransigenţă prea mare faţă de unii oameni politici. În special faţă de cei care deţin pârghiile puterii. Felul cum arată ţara în care trăiesc mă determină uneori să am atitudini tranşante. Pe măsură ce trec anii şi vizitez mai multe ţări, realizez că trăiesc într-o capitală foarte balcanică, unde în spatele uşilor închise sunt rezolvate mai multe lucruri decât în faţa celor deschise. Prea multe compromisuri, prea puţine realizări.
ABNEGAŢIE
Profesia nu-ţi lasă destul timp pentru viaţa personală. Bucuriile şi necazurile vin amestecate, în pachetul vieţii, fără să te poţi opune. Doar marile dorinţe împlinite pot face diferenţa. Totul e să stea în puterea ta realizarea lor, ca să fii fericit. Glumind, aş putea spune că-mi doresc să-şi dorească şi alţii ce-mi doresc eu mie. Şi va fi mult mai bine.
Liniştea în plan personal ţi-o dă, în primul rând, sănătatea ta şi a celor dragi. Este, fără discuţie, cel mai important lucru pentru care ne rugăm zi de zi la Dumnezeu".
Citește pe Antena3.ro