Astăzi e ziua ta: Roxana Voloşeniuc

Este convinsă că toate lucrurile bune din viaţa sa s-au întâmplat datorită unei călătorii... Glumeşte adesea spunând că are sânge de nomad. A început să călătorească singură, fără părinţi, încă de la 7 ani (a făcut şah de performanţă până la vârsta de 16 ani). De atunci nu s-a mai oprit, este mereu cu valiza la uşă. Roxana Voloşeniuc, redactor-şef Elle România, împlineşte astăzi 35 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Mi-e frică de prea mult realism..."
"Traversez cea mai fericită perioadă din viaţa mea. Nu doar din cauza lucrurilor care mi se întâmplă acum în viaţă, ci, mai ales, din cauza modului în care primesc în viaţa mea aceste lucruri. Probabil că mi-au trebuit 35 de ani să înţeleg ce mă face fericită, să ştiu să gestionez momentele bune şi pe cele mai puţin bune, m-au învăţat să fiu independentă, dar să nu-mi fie frică nici de dependenţă, să trăiesc cu voluptate, dar să îmi dau voie să şi sufăr cu aceeaşi voluptate...

M-au învăţat că nu e o tragedie să greşeşti şi că nimic în viaţă nu e insurmontabil.
Dacă mi-e frică de ceva? Da, de prea mult realism mi-e frică. De multe ori prefer să trăiesc într-un glob de sticlă... în negare... dar una euforică care mă face să visez, care îmi dă aripi. Spre norocul meu, jobul în care activez de peste 11 ani este moda, adică un domeniu fundamental anti realist. Acesta este un domeniu în care toate visele tale pot să devină realitate, un domeniu fascinant în care creativitatea, inovaţia te scot din cotidian şi te proiectează într-o lume frumoasă, cu oameni frumoşi care caută şi ei evadarea...

Mă aflu într-un periplu în Asia, care a debutat cu Conferinţa Internaţională Elle din Shanghai (unde o dată la doi ani se întâlnesc toţi redactorii şefi Elle din lume), apoi am plecat câteva zile în Bangkok, Cambogia, acum Laos şi Phuket. Da, sunt împotriva sedentarismului. Îmi place să călătoresc şi să descopăr locuri şi oameni noi, la fel de mult precum îmi place să călătoresc cu mintea, cu imaginaţia...

Cum arată o femeie la 35 de ani? Îmi vin în cap cuvintele lui Noica pe care le-am găsit în ultima carte a lui Andrei Pleşu, «Note, stări, zile»: «Trebuie să-ţi lucrezi înfăţişarea. După 40 de ani nu mai ai voie să arăţi indecis, să arăţi oricum. Trebuie să se vadă pe chipul tău unde eşti situat, cine eşti». Deci mai am 5 ani ca să aflu...".