Astăzi e ziua ta... Sanda Ţăranu

Cariera nu înseamnă doar reuşite... În meseria sa, orice greşeală “merge în direct”, în eter şi nu o mai poate repara nimeni. De aceea, viaţa sa a fost un control permanent... A avut grijă întotdeauna să nu dărâme ce a construit. “Prima doamnă a TVR”, Sanda Ţăranu, împlineşte astăzi 70 de ani.

“Misiunea spre care m-a îndreptat Cel de Sus, pentru că nu am ales-o eu, m-a obligat să fiu mereu în faţă, supusă privirilor şi comentariilor. Nu interpretam un rol. Eram eu care comunicam cu cineva. Că vorbeam cu toată ţara acesta e specificul televiziunii... dar în mintea mea era un singur om căruia m-am adresat cu sinceritate şi cu un soi de intimitate respectuoasă, pentru că intram în casa lui. Cred că asta mi-a reuşit. În contactele mele directe cu oamenii şi mai ales în scrisori mi se spunea: «Am sentimentul că vorbiţi numai cu mine». Doamne, ce importante au fost scrisorile pentru mine! Erau foarte multe, pe toate le-am citit şi în felul acesta am înţeles psihologia spectatorului... Acum se trimit SMS-uri... O fi acelaşi lucru? Pentru că sunt la ceasul bilanţului, îmi dau seama că am reuşit să-mi păstrez feminitatea. Cred că, aici, un rol important l-au avut conducătorii televiziunii... m-au folosit la locul potrivit. Mi-ar fi fost mai greu să o fac, dacă mi s-ar fi cerut să prezint numai telejurnale sau ştiri, cum se spune acum. Sau să fiu moderator ori comentator pe probleme politice. Astăzi, unele femei reuşesc să facă bine această meserie. Le admir. Totuşi, am impresia că într-o oarecare măsură s-au masculinizat: ele dau mâna aşa bărbăteşte, vorbesc cu bărbaţii de la egal la egal. Mie nu mi-a plăcut niciodată să le fiu egală, iar părinţii m-au învăţat să nu renunţ niciodată la atribuţiile mele de femeie... O fi bine, o fi altfel? Cine ştie? Am avut conducători buni, dar şi colegi asemenea. Mi-e atât de dor de ei! Personalităţile pe care le-am invitat la emisiunea «Un zâmbet pentru vârsta a treia» au fost pentru noi toţi exemple de cum trebuie trăită viaţa. Acum, când merg la televiziune, la Televiziunea mea – spun televiziunea mea, pentru că o consider casa mea – şi văd holurile acelea goale, care altădată erau pline de oameni extraordinari, simt un gol imens în suflet. Îmi amintesc că, în spate, stăteam lipiţi de televizor ca să îi ascultăm pe unii dintre ei, atât era de interesant tot ceea ce spuneau. Mi-e dor de atmosfera de atunci, de producţiile care se făceau atunci în Televiziune, de felul în care se lucra atunci.  Aşa e viaţa... nu poţi să rămâi întotdeauna tânără, aspectul fizic se schimbă şi e normal să fie aşa, dar în viaţă ne îmbogăţim sufleteşte, ne îmbogăţim cu cunoştinţele pe care le acumulăm... şi asta rămâne. Dacă reuşeşti să treci peste micile răutăţi care sunt inerente, să nu-ţi urâţeşti sufletul... este un lucru extraordinar... să poţi ocoli răul şi să nu-ţi schimonoseşti sufletul!”