Astăzi e ziua ta: Sebastian Papaiani

Marele Sebastian Papaiani îm­plineşte astăzi 74 de ani. A trăit până acum pentru public. Se numără printre cei care au priză la mase. Este actor adevărat. Suflet cald şi mereu zâmbitor.

"Medaliile mele, aplauzele"
"Trăiesc într-o lume nesigură. Am fost într-o bancă, am întrebat dacă mi-a intrat indemnizaţia de merit. Trebuia să intre pe 17, dar nu a intrat. Trăiesc în lipsă de cuvânt, printr-o serie întreagă de scârboşenii. Te plictiseşti şi începi să mori înainte de a fi înmormântat.

În vremurile astea sunt la Gruiu. Îmi fac de lucru pe lângă casă. Aşa îmi trece timpul. Trăiesc ca un om de la ţară. Aştept să vină luna octombrie, să plec în turneu cu trupa de teatru. În ultimul an am avut parte numai de satisfacţii minore. Nu a fost nimic de importanţă naţională. La fotbal nu mai ţin cu nimeni. Nici cu mine nu mai ţin. Mă domină o stare de plictis, de sictir.

Personajele politice de acum joacă într-un film hodorog. Asta e viaţa politică de acum. Un film pe care ţi-e imposibil să-l povesteşti nepoţilor. Eu aş fi vrut să joc un personaj politic pozitiv. Dar oamenii politici pozitivi sunt foarte puţini. Sunt pe cale să dispară. Din cauza morţii, din cauza banilor, din diverse cauze. Noaptea, politicienii cred că dorm în trepidaţii. Acum se tot discută despre Agenţia Naţională de Integritate. ANI nu a prins nici măcar o muscă. Vai, ce ne facem fără ANI?

Ce aş schimba în România? Un singur lucru. Totul! Până şi Steaua trebuie schimbată, ca să se numească CCA. Dinamo este echipa Securităţii, dovadă că au rămas cu câinii roşii.
Aş fi vrut să fiu mai tupeist. Dacă mă năşteam în Statele Unite, acum eram american. În România, dacă urc în autobuz, trebuie să plătesc bilet. Cred că o să ajung să plătesc şi pentru mersul pe trotuar.

Într-o zi m-a oprit un om pe stradă şi m-a rugat să nu mor, pentru că nu mai are de cine să râdă. Mi-a plăcut foarte mult de acel om, dar şi mai mult mi-a plăcut ceea ce mi-a spus. La moartea lui Pintea, o doamnă a venit la mine. Mi-a mângâiat obrazul cu fineţe şi mi-a zis că am început să fim din ce în ce mai puţini. Eu fac parte dintr-o ge­neraţie de actori care a umplut memoria românilor. Memorie care acum nu mai are memorie pentru noi. Nu mi-ar fi plăcut să apar mai des în presă, dar îmi place să o fac atunci când este momentul. Acest lucru este specific oamenilor de calitate.
Dacă s-ar face un Guvern numai din actori, pe Mircea Albulescu l-aş pune prim-ministru. Eu m-aş duce la Drumuri şi Poduri.

Am ajuns la actorie datorită doamnei Crina Cojocaru. Lucram la «Centrofarm» Piteşti şi eram un copil bun la toate. Ca fiecare întreprindere care se respecta, aveam o trupă de teatru. Eu nu făceam parte din ea. Acolo era îndrumător o femeie foarte frumoasă, Crina Cojocaru, o fostă Miss România. Pe mine m-au trimis să iau sifoane şi când m-am întors cu ele în sală am vrut să fac pe grozavul, le-am ridicat şi apa din ele a ţâşnit. Doamna Crina Cojocaru mi-a văzut mimica feţei şi s-a dus la tata să-l roage să mă lase să dau la actorie. Prima decoraţie pe care am pri­mit-o este de la Festivalul Pelicanul, care avea loc la Mamaia. Era o medalie de plumb, grea de tot. Îmi rupea reverul de la cămaşă când trebuia să o port. Medaliile mele sunt aplauzele. Am invitat o familie la teatru şi au început să plângă când au văzut cât de frumos este.

Mi-a fost frică atunci când am filmat seriile B.D. Trebuia să lucrez cu un câine căpitan. Ne-am împriete­nit abia după ce am început să umblu cu bucăţi de ficat în buzunar."