“Astăzi e ziua ta...” - Valeriu Râpeanu

“Mă pasionează istoria şi o trăiesc”
Exeget al operei marelui istoric Nicolae Iorga, eseist, critic şi istoric literar, editor, profesor universitar, Valeriu Râpeanu a împlinit ieri 77 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

“Mă pasionează istoria şi o trăiesc”
Exeget al operei marelui istoric Nicolae Iorga, eseist, critic şi istoric literar, editor, profesor universitar, Valeriu Râpeanu a împlinit ieri 77 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

 “Sunt ocupat cu toate activităţile legate de deschiderea anului universitar la Facultatea de Jurnalism a Universităţii «Spiru Haret».

Pe acelaşi plan, îmi ocupă timpul faptul că, în curând, la Editura Niculescu va pleca la tipar o selecţie din interviurile pe care le-am luat de-a lungul decenilor, începând din 1957, personalităţilor vieţii culturale, ştiinţifice, româneşti şi străine. Le-am strâns şi vor fi tipărite aşa cum au apărut în reviste şi ziare. Am continuat, ducând mai departe consideraţiile despre viaţa şi opera celor pe care i-am cunoscut. Se va numi «Cultură şi Societate. Convorbiri şi memorii». Împreună cu soţia mea, lucrez la ediţia completă a operelor fundamentale ale lui Nicolae Iorga, portretistica sa numită: «Oameni cari au fost». El este cel mai mare portretist din literatura română şi vom da o ediţie completă a portretelor sale. Va apărea datorită sprijinului nelimitat al domnului George Constantin Păunescu.

Debut

Începuturile carierei mele literare se situează în 1954, când am fost angajat la recomandarea lui George Macovescu şi Tudor Vianu la nou-apăruta Gazetă Literară, aflată sub conducerea lui Zaharia Stancu. De la dânsul am învăţat ce înseamnă ziaristica culturală, făcută seara în tipografie, şi l-am admirat atunci, în anii aceia foarte grei, văzându-l cum luptă cu cenzura. O luptă inegală din care el totuşi ieşea biruitor. Am învăţat ce înseamnă o cronică literară, ce înseamnă să intri în foc chiar împotriva unor notorietăţi ale vremii, ce înseamnă o notă de câteva zeci de rânduri care să spună tot, ce înseamnă să vorbeşti în parabole. A fost o şcoală la vremea respectivă, o minunată şcoală. Erau şi alţi ziarişti mai în vârstă. Eu provin dintr-o familie de învăţători şi m-am orientat spre istoria literară. Aşa că la puţin timp de la debut, în 1957, am publicat ediţii Dimitrie Anghel, George Mihail Zamfirescu şi am debutat în 1958 cu micromonografia George Mihail Zamfirescu.

De atunci m-am dedicat istoriei literare şi în primul rând operei lui Nicolae Iorga. Am avut satisfacţia să văd apărut pentru prima dată după 30-40 de ani un volum de Gheorghe I. Brătianu, prefaţat şi îngrijit de mine. Până în 1980 fusese interzis, abia dacă i se putea pomeni numele. Dacă ar fi să aleg una, doar una dintre activităţile pe care le-am desfăşurat, aş alege-o pe cea de istoric literar. Mă pasionează istoria şi trăiesc istoria. Cu timpul care a trecut şi oamenii pe care i-am cunoscut mă simt şi mai mult ancorat în istorie. Aşa cum a fost ea!

Jurnalism

Presa noastră, în adevăratul sens al cuvântului, a dispărut în anul 1947, vara, o dată cu interzicerea ziarului Dreptatea şi a Jurnalului de dimineaţă condus de Tudor Teodorescu-Branişte. A urmat o perioadă de sovietizare completă. Vinovaţi în primul rând sunt Leonte Răutu şi Iosif Vişinescu, cei care au condus şi au distrus presa românească. Apoi, prin efortul unor oameni de cultură, s-au făcut anumite scrieri în presa literară şi chiar în presa cotidiană. Pentru că s-a aplicat principiul potrivit căruia «A scrie sub cenzură înseamnă a scrie împotriva cenzurii». Şi foarte multe din lucrurile care au apărut atunci rezistă şi acum. Şi mulţi dintre ziariştii de acum sunt cei apăruţi în presa de după 22 decembrie 1989. Presa a căpătat libertate, diversitate. S-au afirmat alături de condeiele consacrate şi condeie noi. Acum, omul are ce alege. În acelaşi timp, există şi fenomenele care vin imediat după o asemenea explozie, aceea a musafirilor nepoftiţi.

Poate provoca lucruri dureroase. Uneori, în unele cazuri, poate duce către o exclusivitate şi o lipsă de toleranţă, o dorinţă de a distruge cu orice preţ. Dar avem o presă care în momentul de faţă oferă cititorului posibilitatea de a alege. Sigur că reducerea impactului pe care o are presa culturală, vorbesc de tiraje, este dureroasă.

Este exclus ca revistele culturale să mai poată pătrundă în sferele mai largi ale cititorilor, în special celor mai tineri”.