x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Cuviosul Sava cel sfinţit, copilul cu suflet de bătrân

Cuviosul Sava cel sfinţit, copilul cu suflet de bătrân

de Luminita Ciobanu    |    04 Dec 2011   •   21:00
Cuviosul Sava cel sfinţit, copilul cu suflet de bătrân

Inceputul lui decembrie ne aduce sarbatori crestine pe care taranii romani le tin cu deosebita evavlie.
Astazi este praznuit Cuviosul Sava cel sfintit, in timp ce ieri sarbatoarea crestina a fost consacrata Sfintei Mucenite Varvara.

Cuviosul Sava cel sfintit a trait pe vremea imparatului Teodosie cel Mic. Era din Capadocia si, inca din anii copilariei, a indragit vietuirea calugareasca, astfel incat a intrat de mic intr-o manastire numita Flavian. "Era atat de infranat inca din copilarie ca, vazand in gradina un mar si dorind sa-l manance, a zis: «Frumos era la vedere si bun la mancare fructul ce m-a omorat». A luat marul cu mainile, dar nu l-a mancat, ci l-a calcat in picioare si lege si-a pus sa nu manance mar niciodata", aflam din volumul "Vietile sfintilor de peste tot anul".

Pe cand avea 18 ani a mers la Marele Eftimie, care l-a trimis la Cuviosul Teoctist, in chinovie, unde a cunoscut vietuirea dumnezeiasca a fratilor si a mers pe urmele virtutii celor pe care i-a cunoscut acolo. "Din pricina covarsitoarei lui induhovniciri, Marele Eftimie il numea copil cu suflet de batran. fii cu cat crestea in varsta, cu atat sporea si in virtute. De aceea a si facut multe minuni. Printre altele, prin rugaciunea lui, a facut sa izvorasca apa in locuri fara de apa", se mai spune in Sinaxar.
Cuviosul Sava cel sfintit a fost invatatorul multor monahi. A fost de doua ori sol la Constantinopol, la imparatul Anastasie si la imparatul Iustinian, trimis de patriarhii Ierusalimului din acele vremuri. S-a mutat la Domnul la 94 de ani.

Ieri a fost praznuita Sfanta Mucenita Varvara, care a trait la Heliopolis, pe vremea imparatului Maximian (284-305). Era fiica unui pagan – Dioscor –, care o tinea sub paza intr-un turn inalt, din pricina frumusetii sale. Varvara avea mare credinta in Hristos-Domnul, pe care nu si-a ascuns-o fata de tatal sau, iar cand acesta a spus sa se faca doua ferestre la o baie pe care o zidea, fiica sa a poruncit sa se faca trei.

"Intrebata fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a raspuns ca a facut trei ferestre in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. La auzul acestor cuvinte, tatal ei s-a repezit indata cu sabia sa o omoare, dar sfanta a fugit si s-a ascuns intr-o stanca ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus in munti", mai aflam din volumul amintit. Insa tatal sau a urmarit-o si a gasit-o, apoi a luat-o de cosite si dus-o in fata domnului tarii. Dar Sfanta Varvara nu s-a sfiit, ci L-a marturisit pe Hristos si i-a batjocorit pe idoli. Starnind manie, a fost chinuita cumplit si a sfarsit ucisa cu sabia chiar de tatal sau, despre care se spune ca, la scurt timp, a pierit ucis de un trasnet pe cand cobora de pe munte.

Din imaginarul popular
Sf. Mc. Varvara a capatat functii polivalente in calendarul popular, fiind considerata stapana a minelor, pe motiv ca le-ar indica minerilor unde sa sape ca sa dea de aur – iar de agricultori si de pastori – stapana a bubatului. In satele romanesti, femeile au si astazi grija ca, intre 3 si 5 decembrie, sa nu iasa din tiparele datinilor strabune, considerand ca, astfel, copiii lor vor fi feriti de bolile copilariei, in special de bubat. "Pentru a opri cresterea bubatului si intarirea lui ca samburii, copiii nu mancau in ziua ei de sarbatorire seminte de fasole, linte, mazare, dovleac, porumb – fierte sau coapte – (Bucovina, Moldova, Basarabia). Ca reprezentare antropomorfa, Varvara apare in traditiile populare ca zana, femeie batrana, stapana peste bolile copilariei" (prof. Ion Ghinoiu, "Comoara satelor").
Nu trebuie sa uitam de asemenea ca, astazi, in Ajun de Sf. Nicolae, cei mici isi pregatesc ghetutele, in asteptarea lui Sant Nicoara, despre care vom povesti maine.

×