x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

ILUSTRAŢIUNEA ROMĂNĂ, 24 FEBRUARIE 1938/Viaţa precum o scenă improvizată

0
Autor: Roxana Vintila 22 Feb 2009 - 00:00

Strada Gării, ziua atât de paşnică, străbătută doar de puţinii pasageri ce pleacă sau vin la Iaşi, odată cu apropierea nopţii capătă un aspect cu totul nou, necunoscut chiar multor ieşeni. Cu cât înaintează noaptea, cu atât această stradă, lungă de cel mult 200 de metri şi cu o sumedenie de cârciumi şi de "bodegi" cu aspect îndoielnic, îngrămădite una în alta, începe să se însufleţească.




GRANDOARE. Expresia iubirii şi a dorinţei de putere

Aici vine drojdia oraşului să-şi "topească" gologanii câştigaţi într-un fel sau altul. Dintre toate aceste localuri, cu uşile deschise înlături, izbucneşte în stradă câte o melodie atât de schilodită, încât îţi este peste putinţă să ghiceşti ce e. Iar prin stratul gros de fum de ţigară ce pluteşte peste capetele chefiilor dela mese, se distinge pe un fel de scenă improvizată în câte un colţ, "cântăreaţa" plătită de patron, cu 20-30 de lei pe noapte "şi masă", ce-ţi ia auzul cu vocea spartă şi răguşită de băutură şi ţigări (căci în pauze "cinsteşte" şi ea cu clienţii, atraşi de graţiile-i fade, spre a mări consumaţia). Iar dacă vreun străin "mai slab de înger" se lasă ispitit să intre în vreo cârciumă din acest "Broadway" al mizeriei, în zori de zi se trezeşte în stradă, cu buzunarele întoarse pe dos, dormind pe trotuar, apoi o ia ruşinat spre comisariatul de poliţie, spre a se plânge că a fost buzunărit.

Spre a-mi da seama mai bine de cele ce se petrec în acest cartier cu renume prost, mi-am pierdut şi eu o noapte, colindând tavernele. Abia făcusem câţiva paşi, când din umbra unui gang se deprinse o femeie vopsită ţipător şi mă atinse cu cotul, suflându-mi fum de ţigară în faţă:

- Încotro, drăguţule?

Am intrat în vorbă cu ea. O cheamă Veronica Popa. Tip de femeie voinică de ţară, aducând mai mult a bărbat, cu faţa pătrată şi maxilarele puternice.

Sunt din judeţul Lăpuşna. Acum vreo şapte ani am avut şi eu o dragoste cu un flăcău din sat de pe urma căruia mi-a rămas şi un copil "de fată-mare". Într-o bună zi, Vania, căci aşa-l chema, a plecat la pădure după lemne şi un trunchi căzând peste el, l-a omorât pe loc. În zadar am ţipat şi m-am zbătut. Satul a început să mă arate cu degetul şi în cele din urmă, de ruşine, am plecat încotro am văzut cu ochii. Am ajuns la Iaşi fără o para chioară în buzunar şi după vreo două zile "de foame" am intrat "la stăpân", cu 200 de lei pe lună şi câte o zdreanţă veche de a "c'oanei". Şi aşa mi-am mâncat viaţa, până acum vreo două luni, frecând la duşumele şi spălând vasele pentru un blid de mâncare şi câteva "bulendre", până când "mi-a deschis capul" o prietenă. Acum stau cu ea într-o cameră "particulară" şi... "fac trotuarul".

Şi asta crezi d-ta că e viaţă? - întrerup eu. - Nu atunci îţi "mâncai" viaţa, ci acum.

Ea mă privi crunt şi-mi răspunse cinic:

Aşa îmi place! Acum sunt liberă şi fac ce vreau. E câştig mai uşor. N-ai să mă înveţi d-ta ce să fac şi ce nu!

Vine "curcanul"! Şi o zbughi pe gangul întunecat.

Privi în direcţia în care îmi arătase: În adevăr, de după colţ venea agale sergentul de stradă, iar Veronica probabil nu era tocmai în regulă cu "condicuţa" şi nu voia să dea ochii cu el.

La câţiva paşi numai, în plină lumină, un alt grup: Două "păsări de noapte" cu "protectorul" lor, nici nu se sinchisesc de sergentul care trece pe lângă ele, parcă nici nu le-ar vedea: se cunoaşte că au parafa autorizării "legale"... Una din ele, slabă şi prăpădită, tuşeşte de ţi se zburleşte părul pe cap. I se citeşte pe cap activitatea nefastă a microbului tuberculozei, consecinţă a nopţilor pierdute în orgii.

Fără să vreau, gândul îmi alunecă, privind la tovarăşa ei de meserie, Veronica. Unde-i acum să vadă şi ea ce o aşteaptă în viitor?


Fascinaţia iubirii

"Obsesia nu este expresia iubirii, ci a dorinţei noastre de putere.
E foarte uşor să te eliberezi de ceva real, şi foarte greu să te eliberezi de ceva artificial, de o construcţie arbitrară a memoriei. Ce-şi face omul cu mâna lui nici dracul nu-i face. Puterea de fascinaţie a unei asemenea obsesii stă tocmai în artificialitatea ei. Căci numai ceea ce e artificial ne poate subjuga şi domina. Adeseori vedem că pasiunea nu e decât timpul pe care ni-l pune la dispoziţie natura ca să ne dăm seama că n-am avut nimic comun cu femeia iubită."
Citeşte mai multe despre:   calendarul vremurilor

Serviciul de email marketing furnizat de