x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

În prag de nou anotimp

0
Autor: Iulia Gorneanu 29 Apr 2011 - 13:11
În prag de nou anotimp Codrin Ştefănescu şi Silviu N. Dragomir/ Fotografie din albumul „Ţăranul român în vechi cărţi poştale ilustrate”


162947-sc00005bdd.jpg„Zilele nu-s la fel şi nici timpu’ nu-i la fel. Cum să fie la fel dacă e zi şi noapte, e sărbătoare şi lucrătoareĂ Timpu’ e după calendar, care ne îndrumează şi ne face să mergem după cum e ziua asta sau e ailantă zi.” Aşa i-a răspuns antropologului Ernest Bernea, Ana Turtubă de 73 de ani, din Poiana Mărului, când aîntrebat-o, la mijlocul veacului trecut,ce-i cu timpul şi cu calendarul românilor.

 

Săptămâna aceasta se numeşte Săptămâna Luminată sau Albă şi aduce timp înnoit şi ce­riuri deschise,  arhaice ceremonialuri funerare prezente încă în hotarul satelor noastre („Lioara” în Bihor, Masa Moşilor în Maramureş, „slobozirea apelor pentru morţi” în Mehedinţi) şi obiceiuri precum „plugarul”, „tânjeaua”, „udatul” ori „stropitul fetelor”, ce odinioară constituiau importante practici magice de protecţie, fertilizare, purificare.

Astăzi toate acestea sunt mai degrabă pretexte de socializare, desacralizate, ultimele dintre cele menţio­nate conservând îndeosebi aspectul ludic al momentului. Ziua de marţi a deschis ciclul Marţilor Oprite, cu stricte interdicţii de muncă, slobozind însă legarea frăţiilor de cruce. Urmează Sfânta Mercurie, zi luminată, favorabilă lucrului, Joia Nemaipomenită, Necurată sau Rea din seria nefastă a Joilor de după Paşti, Vinerea Scumpă în care se prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, când apa este pusă sub semnul magicului, a puterii miraculoase de vindecare.  Sâmbăta Tomii, prima din ciclul celor nouă sâmbete interzise şi Duminica Tomii, numită  în Calendarul Popular Paştile Mic sau Paştile Morţilor, sunt precum un ecou în lumea de dincolo a celei mai importante sărbătorii creştine, zile în care se împart pomeni pentru morţii uitaţi. Urmează Săptămâna Neagră sau „a Negrilor”, aflată sub semnul morţii, în care nu-i bine să faci pomeni că se înnegresc colacii, nu-i bine să lucrezi că ţi se face negru înaintea ochilor, nu se pun cloşti deoarece ouăle se înnegresc… 

 

Paştele Blajinilor
Cea mai însemnată zi din această perioadă, adevărat prag dintre Săptămâna Albă şi Săptămâna Neagră, este ziua de luni din a doua săptămâna după Paşti. I se spune Paştele Blajinilor, Paştele Rohmanilor sau Mătcălăul. Mătcălăul e patronul fetelor care, în această zi, se prind „mătcuţe”, adică surate, surori de cruce, e o „fiinţă parte omenească şi parte îngerească, un tânăr frumos şi nemuritor, care umblă prin lume, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi. Mătcălăul e frate mai mic cu Paştele.” (Simion Florea Marian). Tot în această zi de luni se crede că sufletele morţilor sunt slobode şi se întorc acasă, spre a se ospăta din hrana ofrandă, iar dacă cineva uită să împartă de pomană, vin noaptea şi o cer. Peste zi au loc adevărate serbări câmpeneşti, unde se mănâncă ouă roşii, spre bucuria Blajinilor care sunt fericiţi atunci când îi văd pe oameni că le ţin sărbătoarea.

Blajinii sunt entităţi mito-folclorice despre care se povesteşte că trăiesc pe Tărâmul Celălalt, în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei, râu mitic aflat la horatul dintre cele două lumi. Li se mai spune rogmani (Moldova), ragmani (Maramureş), rohmani (Bucovina), sau rugmani (Năsăud) şi se crede că s-au întrupat din sufletele curate ale copiilor morţi nebotezaţi sau că ar fi descendenţi ai oamenilor primordiali prezenţi la facerea lumii şi că, încă de pe atunci, susţin stâlpii Pământului. Singurul moment din an când oamenii pot comunica cu Blajinii este cel pascal. Atunci tinerele fete neajunse la pubertate şi femeile „iertate” aruncă coji de ouă roşii pe apele curgătoare, pentru ca o săptămână mai târziu, şi anume în a doua luni după Paşte, aceste fiinţe enigma­tice să primească vestea Învierii Mântuitorului.

Îi poţi auzi cum se bucură de sărbătoare lipind urechea de pământ, însă preţul pe care îl vei plăti este pe măsură: vei rămâne surd pe viaţă. În poveştile populare, Blajinii sunt blânzi, înţelepţi şi pururi fericiţi, nu cunosc războiul, răul, ura, minciuna iar rugăciunile lor ţin omenirea întreagă. De Paştele lor, Blajinii se căsătoresc şi rămân împreună cu nevestele doar între 6 şi 30 de zile, pentru că în restul anului trăiesc în post şi rugăciune.

 

1 Mai – Armindeniul, începătorul verii
O altă zi importantă în calendarul popular al românilor, de data aceasta cu dată fixă (1 mai),  este Sărbătoarea de Armindeni. Reminiscenţe ale unor ritualuri magice de fertilitate şi belşug situează sărbătoarea sub semnul unei străvechi divinităţi a vegetaţiei. Substitutul acesteia este Armindeniul, un pom curăţat de crengi şi împodobit cu flori şi spice de grâu (Ţara Lăpuşului), sau ramurile înfrunzite atârnate cu scop apotropaic la intrarea în curte, în casa, în grajd.

În unele sate se împodobesc cu crengi de mestacăn porţile caselor unde sunt fete de măritat, în altele se organizează adevărate serbări câmpeneşti iar oamenii poartă la ei frunze de pelin, pentru a alunga strigoii, ielele şi duhurile rele. Ziua se serbează pentru odihna pământului, pentru înmulţirea turmelor şi cirezilor, pentru ca oamenii „să intre cu sănătate în vară”. Se bea pelin roşu pentru a fi „puternic şi rumen în obraji” tot anul. Sărbătorii de Armindeni i se mai spune şi „Ziua Pelinului” sau „Ziua Beţivilor”, fiind considerată început de vară.

 

Lumile de sub lume
„Sub noi e lume ca şi la noi, numa’ oa­me­nii de acolo sunt cu capul de şoarec da’ cu trupul de om. De Paşti, când aruncăm noi găoacile prin parău, ele merg până în fundul mării şi se duc la dânşii pe acolo, pe unde se scurg toate apele. Până la dânşii, ouăle se fac întregi şi doisprezece se înfruptă dintr-un ou. Atunci sunt Paştile lor. Iar mai adânc, sub rohmani, este altă lume; oamenii ce trăiesc acolo se cheamă «duşmani». Şi sub duşmani e încă o lume, cu oameni ce au capu’ de porc, pântecile mare şi sunt îmbrăcaţi ca domnii. Toate aceste lumi sunt ale lui Dumnezeu şi au fost şi mai înainte.” (Elena Niculiţă-Voronca – Datinile şi Credinţele poporului român, 1903)  

Citeşte mai multe despre:   calendar

Serviciul de email marketing furnizat de