Legea electorală a lui Carol I

In ultimele patru decenii ale secolului al XIX-lea, interesul conducerii tarii pentru reglementarea (si modernizarea) cadrului legislativ electoral se face simtit prin cele nu mai putin de trei legi electorale care au fost promulgate. Prima dintre ele, cea din 3 iulie 1864, a fost adoptata in contextul crizei constitutionale din primavara anului 1864, cand survine o ruptura intre puterea executiva in stat si puterea legislativa. Era momentul dezbaterii proiectului legii rurale al lui Mihail Kogalniceanu, care ar fi avut ca efecte, intre altele, desfiintarea clacii si improprietarirea taranilor. Cum membrii Adunarii Elective erau, cu precadere, mosieri, isi vad atinse in mod direct interesele si protesteaza. Se formeaza o noua majoritate, ostila executivului, care da vot de blam primului ministru – recte Kogalniceanu – ceea ce l-ar fi obligat sa demisioneze. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza intervine in forta, pe 2 mai 1864 dizolva Adunarea legislativa, dupa care adopta o noua lege electorala ­ care-i confera atributii sporite (si, spun "gurile rele" ale istoriei, creeaza premisele pentru instaurarea unui prim regim autoritar in Principate) si diminueaza rolul Adunarii. Nu este locul acum sa dam mai multe detalii asupra acestei legi, ea este insa picatura care umple paharul nemultumirilor potentatilor vremii, iar ceea ce urmeaza si istoria a consemnat este, curand, "debarcarea" lui Alexandru Ioan Cuza (care e obligat sa abdice) si aducerea unui print strain in tara, respectiv Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Atat politicienii vremii, cat si Principele Carol, vor simti curand nevoia sa "indrepte" legea electorala adoptata de domnitorul Cuza. Nu vor putea sa faca asta, insa, pana ce nu se va adopta o noua constitutie, in 1866; demersul "construirii" acestei constitutii moderne, paradoxal, apartinea insa mult-hulitului (in epoca) Al.I. Cuza (!!!).

Odata cadrul creat, pornind de la prevederile electorale prevazute in noua Constitutie – cea din 1866, zisa si "Constitutia lui Carol I", Adunarea Constituanta avea sa voteze, la 6 iulie 1866, o alta lege electorala. Sanctionata si promulgata de Principele Carol la 28 iulie, ea avea sa fie publicata in Monitorul Oficial la 30 iulie 1866 (adica acum exact 146 de ani), moment din care ea este aplicabila. Noul act legislativ l-a abrogat pe cel atat de contestat din 1864 si a reglementat activitatea electorala in Romania pana in 1884 cand – dupa ce, in 1881, Principatele Unite capata un nou statut, cel de Regat – se impune o alta modernizare.

Principala prevedere a Legii electorale din 1866 era aceea ca votul era cenzitar si secret. Pentru Senat, existau doua colegii, impartite in functie de veniturile alegatorilor. In colegiul I se incadrau proprietarii de fonduri rurale cu venituri funciare de cel putin 300 de galbeni, in vreme ce in colegiul II era rezervat alegatorilor din orasele resedinta, si era compus din proprietarii de imobile urbane cu venituri de cel putin 300 de galbeni. Pentru Adunarea Deputatilor, in schimb, existau cate patru colegii in fiecare judet. Din colegiul I faceau parte cei cu un venit mai mare de 300 galbeni, in colegiul II intrau cei cu un venit intre 100 si 300 galbeni, iar din colegiul III faceau parte cei care plateau o dare anuala (un cens) de 80 de lei; mai intrau aici – dar scutiti de aceasta taxa ­ cei care practicau profesii liberale, ofiterii in rezerva, profesorii si pensionarii statului. Din colegiul IV faceau parte toti cei care nu se incadrau in aceste categorii, dar plateau o dare mai mica de 80 de lei. Numarul total al membrilor care erau alesi in Adunarea deputatilor era de 157, iar la Senat, de 68.

Cine putea alege? Orice cetatean care era roman din nastere sau obtinuse impamantenirea, avea varsta de 21 de ani impliniti si indeplinea conditiile prezentate mai sus. Cine putea fi ales? Orice cetatean roman din nastere sau care obtinuse impamantenirea, locuia in Romania si avea 25 de ani impliniti (pentru Adunarea Deputatilor) sau care avea 40 de ani impliniti si, in plus fata de conditiile prezentate mai dinainte, un venit de cel putin 800 de galbeni (pentru Senat).

In baza noii legi electorale aveau sa se organizeze alegeri chiar in acel an, 1866, pe 29 octombrie-1 noiembrie pentru Adunarea Deputatilor, respectiv pe 3-5 noiembrie pentru Senat. Diferenta – impusa de lege ­ intre alesii acelei toamne a fost ca deputatii aveau un mandat de 4 ani, in vreme ce mandatul senatorilor era de 8 ani.

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca