Este ziua 316 a anului - Au mai rămas 50 de zile
Soarele
Răsare la 7:07
Apune la 16:52
Luna
Răsare la 15:23
Apune la 4:43
Lună plină
13 noiembrie
Ultimul pătrar (Luna în descreştere)
20 noiembrie
Lună nouă
27 noiembrie
Primul pătrar (Luna în creştere)
5 decembrie
Proverbul zilei:
"Ca o pungă"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara
Sărbătoare creştină: Sf. Mucenici Mina, Victor şi Vichenţie; Sf. Muceniţă Ştefanida; Cuv. Teodor Studitul
Astăzi este pomenit Sfântul Mucenic Victor. Acesta a trăit pe vremea lui Antonin, împăratul romanilor, şi a lui Sevastian, guvernatorul Italiei. A fost silit să se lepede de Hristos, dar el nu a vrut să se supună. De aceea l-au chinuit şi, rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, a fost despuiat de piele. Atunci şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Tot în această zi este pomenit Sfântul Mucenic Vichenţie, diaconul. Acesta, aflându-se în Augustopoli, cetate din Ispania, a fost prins şi adus la divanul dregătorului Daţiat, care a poruncit să fie dus în Valencia, unde a fost întemniţat. Peste puţin timp a fost răstignit pe o cruce şi supus la nenumărate chinuri şi torturi.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Ziua din Calendarul popular dedicată personajului doveditor al răufăcătorilor, Mina, care a preluat din Calendarul ortodox numele şi data de celebrare ale Sfântului Mucenic Mina (11 nov.) este numită, prin Moldova, Ziua Tâlharilor.Printre practicile magice efectuate pentru aflarea adevărului în perioada 11 noiembrie (Mina)-25 decembrie (Crăciun) despre hoţi, ucigaşi şi făcătorii de rele, se aprindeau lumânările, intenţionat greşit, la capetele care se lipesc de sfeşnic. Procedând aşa, se credea că schimbă duşmanilor gândurile, întorc afecţiunea flăcăilor doriţi de fete.
În această zi se plăteau sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine. (Profesor Ion Ghinoiu)
S-a întâmplat azi
În România
1467 – Armata condusă de regele Ungariei pleacă din Braşov spre Moldova. După luptele care au loc la trecerea prin Pasul Oituz, atacatorii ocupă, pradă şi ard Târgul Trotuş (19 nov.) şi înaintează pe Valea Siretului, ocupând Bacăul, Romanul (29 nov.-7 dec.), pe care îl incendiază, şi se dedau la jafuri în Târgul Neamţ şi Baia (14 dec.);
1925 – Inaugurarea la Cernăuţi a Monumentului Unirii în prezenţa Regelui Ferdinand I, a Reginei Maria şi a primului-ministru I.C. Brătianu.
În lume
1526 – Ioan Zápolya este încoronat ca rege al Ungariei la Székesfehérvár (Alba Regală), iar Ferdinand I de Habsburg este ales rege al Ungariei la Pozsony (Bratislava) (16 dec.). Între cei doi începe un îndelungat conflict.
Născuţi la 11 noiembrie
1748 – Regele Carol al IV-lea al Spaniei (m. 1819);
1933 – Ştefan Bănică, actor (m. 1995).
Click istoric
Astăzi se împlinesc 13 ani de la moartea preşedintelui PNŢCD, Corneliu Coposu.âA fost jurist, avocat, asistent universitar, ziarist, membru al PNŢ. A fost preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc şi al Tineretului Democrat. Arestat în iulie 1947, este condamnat la muncă silnică pe viaţă. I se confiscă averea şi e trimis în puşcărie cu regim de exterminare. După eliberarea din închisoare a continuat, în clandestinitate, să desfăşoare o activitate politică în spiritul ideilor naţionale ţărăniste.În 1994 a plecat în Germania, pentru tratamentul unei boli de plămâni. Întors la Bucureşti, şi-a reluat activitatea în fruntea partidului pe care l-a condus, precum şi în calitate de senator.
Citește pe Antena3.ro