“Crulic Drumul spre dincolo” este un film care merită văzut şi care are o formă absolut superbă, scrie cotidianul Le Monde, adăugând că peliculei semnate de Anca Damian care a avut premiera în cinematografele din Franţa weekend-ul trecut nu îi lipseşte umorul tragic al noului cinema românesc.
Publicaţia franceză Le Monde dedică un amplu material filmului de animaţie semnat de Anca Damian, care rulează în cinematografele din Franţa cu titlul “Le voyage de monsieur Crulic”. Le Monde aminteşte că stilul în care a fost creat filmul Ancăi Damian duce mai departe o metodă dezvoltată de Ari Folman cu “Vals cu Bashir”.
“Au fost mai multe tentative ale unor cineaşti de a realiza filme în această manieră, mai mult sau mai puţin convingătoare. «Le voyage de monsieur Crulic» al româncei Anca Damian este incontestabil cea mai frumoasă reuşită din ultimii patru ani. Motivul este acest umor tragic pe care toţi amatorii noii cinematografii române îl au, pe bună dreptate, ca semn de eleganţă morală. Asta în ceea ce priveşte fondul”, mai scrie Le Monde.
Prestigioasa publicaţie mai notează: “Forma este absolut superbă, combinând hârtia decupată, desenul animat, fotografia şi filmul într-un fel de colaj poetic inspirat de mişcarea dadaistă şi de suprarealişti”.
Pentru cronicile bune pe care le are în Franţa filmul regizat de ea, Jurnalul Naţional o declară pe Anca Damian “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro