Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Circula mai de mult opinia că scriitorul nu trebuie să se intereseze de chestiuni de limbă, nefiind treaba lui, ci doar de expresie. Cu alte cuvinte, numai valoarea expresivă a limbii ar trebui să-l intereseze.
- de Marin Preda
Dar, în acest secol în care conştiinţa critică a supus limbajul unei atente analize, observăm că, luată în unitatea ei, este în întregime expresivă, aşa cum numeroase lucrări apărute la noi sau aiurea o demonstrează. Scriitorul român de azi trebuie deci să aibă o clară conştiinţă istorică a limbii sale, a calităţii specifice a limbajului său. De la îndemnul testamentar al lui Ienăchiţă Văcărescu ("Urmaşilor mei Văcăreşti/ Las vouă moştenire/Creşterea limbii româneşti/ Şi-a patriei cinstire") şi până azi, limba românească a evoluat imens, atât în expresia vie, orală, cât şi în cea scrisă, cultă a operei literare. Ceea ce trebuie să reţinem însă înainte de toate, cum şi versurile citate o sugerează, este rolul covârşitor pe care limba l-a jucat în constituirea unei conştiinţe a unităţii spirituale, naţionale, în dramatica istorie a poporului nostru. Exprimând cu profunzimea biologicului esenţa unei persoane ori a unei colectivităţi, limba nu e un limbaj oarecare, pe care scriitorul îl alege, ci o realitate care ne determină intim şi ne alege ea pe noi, impunându-ne legile care-i guvernează destinul...
"Poezia lui Bacovia, ca să ne folosim de un exemplu consacrat, ilustrează în asemenea grad intimitatea trăirii limbii, încât, deşi simplă în aparenţă, ea devine aproape ermetică pentru un cunoscător din afară al limbii române. Epoca pe care o trăim a obligat apoi gânditorii istoriei ai culturii să mediteze şi la un alt adevăr. Şansa pe care o are în istoria civilizaţiilor o limbă rămâne o pură potenţialitate atât timp cât capodoperele scrise nu fixează şi nu eternizează în iubire acea limbă"
- Marin Preda, Creaţie şi Morală, Editura Cartea Românească, 1989
