Să nu lăsăm rugina păcatului să ne cuprindă sufletul

Spovedania şi iertarea păcatelor ne învredniceşte să primim Sfânta Taină a Împărtăşaniei
Ne pregătim să întâmpinăm cu mare bucurie sărbătoarea Sărbătorilor, Praznicul praznicelor – Învierea Domnului Iisus Hristos – însă, înainte de toate, paşii parcurşi pentru a primi cea mai mare Sărbătoare a creştinătăţii, cele două mari Sfinte Taine – a Pocăinţei şi a Împărtăşaniei – ne ajută să culegem, prin curăţire sufletească, roadele Postului Mare.

“Când Dumnezeu l-a făcut pe om – spunea Sfântul Ioan Gură de Aur –, a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui şi a răului, adică regula conştiinţei.” Aşadar, prin Sfânta Taină a Spovedaniei, conştiinţa, întunecată de povara păcatelor, se curăţeşte, iar prin mijlocirea duhovnicului, credincioşii primesc harul iertării greşelilor săvârşite.
Canonul de pocăinţă al Sf. Andrei Criteanul, numit şi Canonul cel Mare, se cântă de două ori în timpul Postului Paştilor, în prima săptămână a acesti perioade, precum şi în miercurea celei de-a cincea săptămâni. Cuprinde 250 de strofe, spre deosebire de cele 30 ale unui canon din zilele de rând. Acesta se constituie ca un dialog al păcătosului cu propria-i conştiinţă şi ne îndeamnă la trezvie, în lupta cu păcatul, trecând, în fiecare din cele nouă cântări, faptele la care s-a făcut părtaş omul după ce a fost creat de Dumnezeu: de la neascultare şi cădere, la alungarea din Rai până la răscumpărarea prin Sfânta Jertfă a Mântuitorului Iisus Hristos: “Deşteaptă-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează” (fragment din Cântarea a IV-a).

“Smerenia, în actul de pocăinţă, devine o condiţie a «sine qua non» a vieţii în Hristos, piatra de temelie şi începutul creşterii duhovniceşti a cărei cunună este îndumnezeirea sau «părtăşia la dumnezeiasca fire» de care vorbeşte Sfântul Apostol Petru (II Petru 1,4)”, subliniază Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, în volumul “Triodul- Golgota pocăinţei”.

“Orice creştin e bine să facă măcar o dată în viaţă spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate spovedi oricând la preotul lui. Păcatele nu pot intra în Cer. Fără spovedanie nu intră în Cer nimeni. Atenţie însă că diavolul are un şiretlic: când faci păcate, îţi dă curaj, iar când te spovedeşti, îţi aduce ruşinea. Să nu ne ruşinăm, fraţilor, la Spovedanie, ca să fim iertaţi, ci mai bine să ne ruşinăm de a mai face păcate!”, ne îndemna părintele arhimandrit Cleopa în “Îndreptar pentru Spovedanie”, ediţie tipărită cu binecuvântarea ÎPS Teofan, text îngrijit de Arhimandrit Ioanichie Bălan.

În parabola Fiului risipitor, Mântuitorul ne vorbeşte în Sfânta Evanghelie despre recunoaşterea şi mărturisirea păcatelor, despre pocăinţă şi iertare. Pocăinţa sau Spovedania este numită al doilea botez. Sfântă Taină a Bisericii, Mărturisirea a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos în ziua Învierii, spre seară, când a intrat la ucenicii Săi prin uşile încuiate şi, suflând asupra lor, le-a zis: “Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).

Aşadar, fără mărturisirea păcatelor, fără să ne cerem iertare pentru a primi dezlegare, nu avem parte de mântuire. Părintele Arhimandrit Cleopa ne-a lăsat, prin “Îndreptar pentru spovedanie”, importante sfaturi duhovniceşti: “Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părţi. Prima parte este durerea inimii pentru păcate. Să-mi pară rău şi să plâng pentru păcatul prin care am supărat pe Dumnezeu. A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic. A treia este facerea canonului. A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Aceasta se numeşte epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit curat. Că nu se poate încheia Taina Sfintei Spovedanii, decât atunci când a pus preotul mâna pe capul celui ce se mărturiseşte şi i-a citit rugăciunea de dezlegare. Dar preotul nu poate dezlega la Spovedanie decât ce i s-a spus. Iar dacă cineva are vreo rezervă şi ţine vreun păcat nespus, toate păcatele le are îndoite, pentru că a crezut că Dumnezeu nu ştie ce a făcut”.

Să plivim “ogorul” sufletului de buruienile păcatului
Părintele arhimandrit Cleopa ne arată, în “Îndreptar pentru spovedanie” şi foloasele desei mărturisiri: “Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prinde rădăcini în noi şi se strică din suflet cuibul satanei. Ai văzut cocostârcul? Face cuib pe casă la tine; şi-i o pasăre foarte fină. Dacă i-ai stricat cuibul o dată, de două ori, nu-ţi mai vine acolo. Ştie că-i eşti duşman. Aşa şi noi, dacă-i stricăm cuibul satanei, el nu mai vine repede. Diavolul, văzând că te spovedeşti des, te căieşti, te rogi şi-l pârăşti mereu, zice aşa: «Degeaba mă ostenesc cu dânsul, că se duce mereu la preot şi se spovedeşte, şi-l dezleagă, şi eu nu câştig nimic. Mai bine mă duc la cei care dorm, care n-au grijă de mântuire, care nu se spovedesc cu anii, că aceia nu mi se mai împotrivesc!».

Al doilea folos al desei spovedanii este că omul ţine minte uşor greşelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel ce se mărturiseşte rar, cu anevoie poate să-şi aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite şi, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morţii, dar fără de folos, căci i se leagă limba şi nu le mai poate mărturisi.

Al treilea folos al celui ce se mărturiseşte des este că şi dacă i s-ar întâmpla să cadă într-un păcat de moarte, îndată aleargă şi se mărturiseşte şi intră în harul lui Dumnezeu, şi nu suferă să aibă pe conştiinţă greutatea păcatului, fiind deprins a se curăţi des prin spovedanie.

Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta îl află moartea curăţit şi în harul lui Dumnezeu, având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcătoşilor, căutând să afle pe om în păcate pentru a-i lua sufletul. Dar la cei ce se mărturisesc des şi curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare pentru păcate.

Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se opreşte şi se înfrânează de la păcate, aducându-şi aminte că după puţine zile se va mărturisi din nou şi va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute. Deci, cel ce are obicei să se mărturisească des nu lasă rugina păcatului să se prindă de mintea şi inima lui. Cine îşi pliveşte ogorul sufletului des simte când încolţeşte păcatul şi îndată îl smulge din suflet prin spovedanie. Pe acela moartea nu-l găseşte nepregătit.”