Vinerea Mare de Toamnă, Nunta Oilor

Creştin ortodocşii au prăznuit-o în urmă cu câteva zile pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, zi cu o semnificaţie deosebită din punct de vedere religios dar şi interval cu înţeles aparte în credinţa populară. Vara lui Mioi s-a încheiat odată cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva şI, simultan, a fost declanşat un moment important în calendarul pastoral românesc: pregătirea turmelor pentru iernat.    “Acum se face îngroparea verii” iar “ciobanii, dimineaţa, caută să  vadă cum s-au culcat oile: dacă stau grămadă, iarna va fi grea; dacă stau împrăştiate, va fi uşoară). (…) Cam pe pe 15 octombrie, berbecii se lasă între oi pentru ca oile să fete primăvara, când căldura se măreşte iar iarba începe să crească pe câmp.” (Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român). Totodată, în această perioadă, ţăranii angajau ciobanii pentru următorul sezon pastoral. “La latitudinea  geografică a României, ciclul de reproducere a ovinelor şI caprinelor poate debuta primăvara sau toamna. Din motive economice, ciobanii vărează turmele de oi separat de berbeci, până la Vinerea Mare, uneori până la Arhangheli ( 8 noiembrie). Aceste zile, de slobozire a berbecilor în turmele de oi pentru împerechere, se numesc Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor (Arieţilor). Astfel, mieii şI iezii fătaţi primăvara, prind sezonul abundent în hrană pentru a se pregăti de iarnă” (Ion Ghinoiu – Comoara satelor).

Cunoscută şI sub numele de Vinerea Mare de Toamnă sau Vinerea celor 12 vineri, în Panteonul roman era întruchipată de Zeiţa Venera – protectoare a vegetaţiei şI fertilităţii. Anumite practici din vechime au fost suprapuse sărbătorii religioase – reminiscenţe ale cultului preistoric închinat Zeiţei-Mamă (Maica Precesta - în calendarul popular – dar şI Dochia, Zâna Bătrână sau, cum spuneam, Vinerea Mare). În lumea satului, în mod special, sărbătoarea este ţinută cu sfinţenie pentru a nu se abate felurite probleme asupra celor care nu o respectă şI nu avea nici o importanţă în ce zi a săptămânii ar cădea. “Fetele o ţin ca să fie cinstite” (Th. D. Speranţia). “Fiind primejdie de boli, nu se lucrează; nu se coase, fiind rău de trăznet, de grindină, de boli la ochi şI de cap. Cine coase sau va toarce va face negi la mână” (Tudor Pamfile). Dacă nu i se respectă ziua, Sfânta Vineri devine cumplită şi răzbunătoare “vineri, cine coase îşi coase gura, cine toarce îşi toarce maţele, cine  sparge ou face culcuş moroilor în  casa lui, cine-şi taie unghiile îşi pune spini  pe calea pe care o trece desculţă, cine se spală pe mâini nu are parte de colivă, cine aţâţă focul îşi aţâţă flacăra de sub  cazanul în care are să fiarbă în iad…” (Th. D. Speranţia - “Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti”).  Această imagine fioroasă şi neiertătoare a Sfintei Vineri pe care o întâlnim la Th. D. Speranţia, o regăsim şi în descrierile bătrânilor din Maramureş. “La noi nu se lucrează în nici o vinere din săptămână. Nu se toarce. Nu se face în cuptor pâine. Nu se moaie rufe. Da’ odată nu am ştiut  şi m-am dat şi am făcut foc în cuptor şi am muiat haine, ce nu era slobod. Noaptea am visat că a venit la mine un om tare hâd şi tot a vrut să-mi bage nişte fuse-n ochi. Avea atâtea fuse câte degete avea la o mână. Era o matahală mare şi neagră tătă huc, ca dracu’. Eu, de spaimă, i-am spus  la o femeie bătrână, care mi-a spus: - No, aista-i semn. Ţi s-a arătat ca să nu mai lucri altu’ vinerea, că, de mai lucri, poţi păţi mai rău. Poate veni şi Marţolea şi toată te răsuceşte şi te bolnăveşti, de şi mori. ” (Pamfil Bilţiu)

Un alt personaj de temut, Marţolea, este o reprezentare mitică a zilei de marţi, în unele zile fiind cunoscută sub numele de Marţi-Seara. “În imaginarul popular, apare ca o bătrână cu putere diavolească sau ca o femeie-strigoi, având locuinţa în codrii pustii şi în văzduhuri. Umblă prin sate în noaptea de marţi sapre miercuri, din care cauză se numeşte, local, Sfânta Miercuri, pentru a surprinde femeile care lucrează în seara zilei sale. Prin contaminare cu alt personaj mitic românesc, Joimăriţa, foloseşte diferite metode pentru torturarea femeilor care nu cred în puterea ei”, explică prof. Ion Ghinoiu în volumul “Mică enciclopedie de tradiţii româneşti”.

Revenind însă la Sfânta Vineri, în calendarul popular, aceasta este înfăţişată drept o pustnică “zgâriată şI sângerată pentru că femeile lucrează în ziua ei”. Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, “Sfânta Vineri este protectoarea femeilor căsătorite pe care le ajută la naştere şI le căsătoreşte fetele. (…) Sfânta Vineri ar umbla îmbrăcate în alb sau negru şI ar locui în munţi (...), în păduri (…) în pustiu (…) şI în ostroavele mării, în cer, în Lumea cealaltă.”  Este de asemenea considerată protectoarea animalelor sălbatice şi a copiilor.