x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 12 septembrie 2008

Vineri 12 septembrie 2008

12 Sep 2008   •   00:00

Este ziua 256 a anului - Au mai rămas 110 zile



Este ziua 256 a anului

Au mai rămas 110 zile

Soarele


Răsare la 6:51

Apune la 19:31

Luna

Răsare la 18:10

Apune la 3:15

Lună plină

15 septembrie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere)


22 septembrie

Lună nouă

29 septembrie

Primul pătrar (Luna în creştere)


7 octombrie

Sărbătoare creştină

Sfîntul Mucenic Autonom a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi era episcop în Italia. Din pricina prigoanei împotriva creştinilor, a părăsit ţara şi s-a dus în Bitinia. A fost primit acolo de Sfîntul Corneliu. Autonom avea darul cuvîntului şi curaj în lupta împotriva idolilor, dar în Bitinia păgînii erau mai numeroşi decît creştinii. A zidit o biserică în cinstea Sfîntului Arhanghel Mihail şi a numit episcop pe Corneliu, iar el s-a dus în Cetatea Claudia, învăţînd pe toţi cuvîntul lui Dumnezeu. Ostenelile lui Autonom şi răspîndirea credinţei în Hristos au umplut însă de mînie păgînii. Ei au năvălit în biserică, l-au prins pe Sfîntul Autonom şi l-au ucis.

Calendar creştin-ortodox

Sf. Mucenici: Autonom, Macedonie şi Teodul (Odovania Praznicului Naşterii Maicii Domnului)

Calendar romano-catolic

Sf. Nume al Mariei; Sf. Emilian, episcope

Calendar greco-catolic

Sf. Autonom, proroc, mucenic; Încheierea Sărbătoririi Naşterii Maicii Domnului

Proverbul zilei:


“A pierit păstorul,s-au risipit oile”

“Proverbele Românilor”, Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

S-a întîmplat azi


În România


1659 – Începutul răscoalei antiotomane; creditorii turci, chemaţi sub pretextul de a fi plătiţi, sînt ucişi. Oastea Ţării Româneşti cucereşte Giurgiu şi Brăila şi apoi arde Orşova, Nicopole şi Rusciuc;

1919 – Decret-lege privind înfiinţarea Universităţii din Cluj, cu patru facultăţi: Ştiinţe, Medicină, Litere şi Filosofie, Drept (inaugurată oficial la 1 februarie 1920), cînd Vasile Pîrvan ţine prelegerea “Datoria vieţii noastre”;    

1939 – Rezervele de aur ale Poloniei (circa 45 de milioane de dolari) tranzitate prin România sînt îmbarcate la Constanţa pe un vas englez;  

1944 – Oraşul Sfîntu Gheorghe este eliberat de trupele române de sub ocupaţia hortystă;

1946 – Decizia Consiliului de Miniştri privind producătorii de cartofi, ceapă, varză şi zarzavaturi de toamnă, care sînt obligaţi să predea întregul disponibil al lor din această categorie de produse.

În lume


1683 – Sfîrşitul asediului otoman asupra Vienei. Armata germano-polonă învinge în apropiere de Viena oastea marelui vizir Kara Mustafa.

Născuţi la 12 septembrie


1494 – Regele Francis I al Franţei (m. 1547);

1882 – Ion Agârbiceanu, scriitor (m. 1963).

Click istoric

La 12 septembrie 1944, România semnează Convenţia de Armistiţiu cu Puterile Aliate la Moscova. Documentul este semnat de ministrul de stat şi ministru al Justiţiei, principele Barbu Ştirbei, liderul PNŢ, Ghiţă Pop, şi adjutantul Regelui Mihai I. Din partea Puterilor Aliate, documentul este parafat de un singur oficial, mareşalul sovietic Rodion Malinovski. Întregul text al Convenţiei de Armistiţiu, inclusiv anexele, stabileşte influenţa pe care Uniunea Sovietică o va deţine în afacerile interne ale României. Singurul lucru pe care România l-a obţinut la 12 septembrie 1944 a fost anularea Dictatului de la Viena.

Credinţe populare, tradiţii, semen

Niciunde dorinţa şi dragostea pentru copii nu sînt atît de frumos exprimate, prin cuvinte şi melodii duioase, ca în cîntecele de leagăn. Ele redau dragostea şi dorinţa mamei de a-şi vedea copilul mare şi căsătorit, intrat în rîndul oamenilor. Glasul şi melodia cîntecului de leagăn au efect liniştitor pentru nou-născut, mai ales dacă este interpretat de mama acestuia. Mesajul textului, diferenţiat pentru fetiţe şi băieţi, pentru copii gemeni, orfani de tată, nelegitimi etc., exprimă o multitudine de sentimente şi trăiri materne: “Nani, nani, copiliţă, / Draga mamei garofiţă, / Că mama te-a legăna / şi pe faţă te-a spăla / Cu apă de la izvoare / Ca să fii ruptă din Soare!”; “Are mama doi feciori / De departe parcă-s flori, / Iar de-aproape, apropişor, / Mama are ajutor!”; “Nani, nani cu mama, / Că mama te-a legăna / Cu mîna te-a legăna / Cu gura te-a blestema. / Tare nu te-a blestema / Pentru că nu-i vina ta, / Ci e vina altuia. / Î-s de vină mai mult eu / C-am greşit şi-mi pare rău!” şi altele. Din păcate, multe mame nu înţeleg că nou-născutul, străin de tot ceea ce îl înconjoară, pentru că vine din altă lume, le recunosc numai lor vocea. Cît de păgubitor pentru sănătatea copilului este obiceiul mamelor care, uitînd frumoasele cîntece de leagăn, îşi liniştesc copiii cu cîntece trepidante transmise pentru cei mari la televizor şi la radio! (Profesor Ion Ghinoiu)

×
Subiecte în articol: calendar septembrie