Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Locotenent colonel in Afganistan al armatei sovietice, in anii â80, medic in Tiraspol in timpul războiului transnistrean, in prezent chirurg la Tărgu Bujor, basarabeanul Valentin Şcraba s-a născut a doua oară cănd s-a stabilit in Romănia. Unele cutume ale societăţii l-au făcut să se simtă exact ca pe cămpul de luptă din Kandahar.
Locotenent colonel in Afganistan al armatei sovietice, in anii â80, medic in Tiraspol in timpul războiului transnistrean, in prezent chirurg la Tărgu Bujor, basarabeanul Valentin Şcraba s-a născut a doua oară cănd s-a stabilit in Romănia. Unele cutume ale societăţii l-au făcut să se simtă exact ca pe cămpul de luptă din Kandahar.
Medic ofiţer rezervist in armata sovietică, ajuns pentru o perioadă director de spital in Romănia, doctorul Şcraba este un tip fericit: "Căştig circa 300 de dolari lunar şi consider că este un salariu bun. Nici nu imi vine să cred că iau atăţia bani. In Moldova aş fi fost plătit cu 62 de euro. In plus, trăiesc intr-o democraţie mult mai avansată ca cea de acasă şi pot respira aer romănesc". Căteva bucurii simple, care ii dau farmec vieţii. Una presărată cu amintiri dure, pe care uneori nici nu vrea să le comenteze. "Mă trezesc coşmaruri. Nu aţi vrea să le aveţi!"
Citește pe Antena3.ro
LIMBA RUSĂ. S-a născut in satul Gherman, lăngă Sculeni. Intr-o familie săracă, de romăni. De mic a fost indemnat de tatăl său să vină in Romănia, "la Galaţi, unde fratele său se stabilise in 1944". Nu a avut nimic, colhozul le asigura existenţa de zi cu zi. "Singura mea bogăţie a fost capul ăsta. Eram cel mai sărac din şcoala primară, dar cel mai deştept. Noi nu aveam bani nici să-mi iau o bicicletă sau să merg cu autobuzul. Am făcut patru ani naveta pănă la şcoală pe jos. Căte cinci km zilnic. Adică, am mers pe jos, in acest timp, distanţa intre Moscova şi Chişinău." Pănă la vărsta de 14 ani nu a vorbit limba rusă. Nici nu ştia cătă nevoie avea să aibă de ea. "In clasa a IX-a, tata l-a făcut pe dracu ghem şi m-a trimis in tabăra de matematică, in Crimeea. Acolo, in tabără, mi-am zis că in ţara asta dacă vrei să obţii ceva trebuie să şti rusa. Am vorbit şi am trăit ruseşte pănă in 1994."
KANDAHAR. Un deceniu l-a petrecut in Germania, in Berlinul de Est. Ca medic militar. Apoi, in 1986 a fost trimis in Afganistan. Şef de spital l-a avut pe nepotul lui Hrusciov. Apoi i-a devenit şef, peste un an. A picat in Kandahar exact in perioada in care afganii intorseseră armele impotriva ruşilor. "La inceput ne-au primit cu flori. Nu pe mine, pe cei care au fost inainte. Cănd am ajuns acolo l-am găsit pe Ben Laden ofiţer american! Era vremea cănd Gorbaciov preluase puterea, cănd vremea noastră in acea ţară se sfărşise. Ajunsesem să ne intrebăm ce căutăm noi acolo", rememorează Şcraba. I-a plăcut in Afganistan. Avea condiţii foarte bune in spital şi a salvat multe vieţi. Ale sovieticilor, dar şi ale băştinaşilor. Spune că pănă să plece in Kandahar a fost ateu. Asta pănă cănd "mi-am dat seama, acolo, in plin război, că fără Dumnezeu nu aş fi salvat atătea vieţi". Pentru medicul basarabean, războiul din Afganistan a insemnat operaţii pe care nici nu visa să le realizeze vreodată. Nu tratau numai soldaţi sovietici. Un sfert din pacienţi erau chiar mujahedini, unii fiindu-le inamici pe cămpul de luptă. "Veneau de foarte multe ori inarmaţi. Şi murdari. Intr-o zi, am primit un afgan impuşcat in trei locuri. Avea o barbă imensă şi două centuri cu muniţie pentru mitralieră legate pe piept. L-am pus să le dea jos. A indreptat automatul spre mine şi m-a ameninţat că mă execută. I-am făcut radiografiile cu cartuşierele pe el. Au ieşit inclusiv pe film. Erau oameni tare ciudaţi", spune Şcraba. Cei doi ani de război au insemnat o puternică luptă pe care a dat-o pentru a reuşi să se adapteze la societatea in care armata l-a trimis: "Cănd m-am intors din Afganistan, am trecut pe la un prieten, in Tashkent. M-a intrebat cum a fost acolo. Nu ştiam ce să-i spun. Nu ştiam cum să-i explic că aceste lupte presupun de multe ori frica celor aflaţi la putere de a le rezolva paşnic. Că uneori religia poate aduce mai multe crime decăt orice altă cauză dreaptă. Imi era greu să-i exprim toate astea. Imi e greu să le exprim şi in prezent. Am fost impotriva războiului. Eram ofiţer, aşa că trebuia să-l accept". Unele vieţi le-a salvat, iar localnicii le-au luat fără nici o remuşcare. In fapt, un astfel de episod ii aduce coşmaruri aproape mereu: "Am tratat la o fetiţă de 12 ani o plagă foarte urtătă, prin impuşcare, in zona inghinală. Apoi, feţa fost tratată ca un gunoi. Pentru ei era doar un balast uman, se atinseseră necredincioşii de ea. A cui a fost vina că a fost rănită? Un militar, cănd pleacă la război, ştie că este posibil să nu se mai intoarcă. E meseria lui. Dar un copil ca ea ce vină are? Şi revin la amicul meu. Ce să-i spun? Că Dumnezeu a vorbit singur cănd ne-a dat poveţe? Că trăim intr-o lume in care valorile sunt călcate in piciore pentru că unul sau altul văd o problemă diferit?". A prins inclusiv inceputul războiului din Transnistria. "Nu vreau să vorbesc despre el. In trei luni acolo am văzut grozăvii mai mari decăt in doi ani in Irak."
- 23 reprezintă numărul anilor petrecuţi de Valentin Şcraba, ca medic militar, in Armata Sovietică. A stat zece ani in RDG, doi ani in Kandahar şi trei luni in Transnistria
Văcuţă de inchiriat
In 1988 s-a intors acasă. La numai trei zile soţia i-a pus in faţă divorţul. Şocat, dezamăgit de viaţă, a luat decizia de a pleca intr-un concediu la Galaţi. La rudele pe care nu le văzuse de ani de zile. Acolo, a cunoscut o femeie. Pănă la urmă şi-a unit destinul cu ea şi s-a mutat in locul pe care il visa incă de cănd era mic, cănd tatăl său ii spunea să vină in Romănia. "A fost greu. După 23 de ani de chirurgie a trebuit să fac din nou practică, precum orice student. Am avut noroc cu un profesor de acolo, m-am adaptat repede." A primit un post la Tărgu Bujor, la 50 km de Galaţi. In 2001 a devenit director interimar in acea instituţie. Timp de trei ani a condus spitalul. Nu a vrut să dea concurs pentru a continua in funcţie pentru că "trebuia să intru in politică, pentru că oamenii mă tratau de multe ori ca pe un străin".
Nu vrea să vorbească de condiţiile existente in sistemul medical. Este mulţumit că in perioada respectivă a reuşit să inchirieze o văcuţă, de la un localnic, fără să dea bani. Văcuţa da 18 litri de lapte zilnic. A mai reuşit un barter cu alt localnic şi aducea dulceaţă gratis in spital. "Astfel aveam o parte din micul dejun asigurat fără să dau bani." Nu vorbeşte corect romăneşte. Foloseşte un dialect moldovenesc destul de vechi. Uneori ii este ruşine să deschidă gura prin piaţă. "Mulţi au făcut mişto de mine. Nu mă supăr, ii inţeleg pe oameni. Astea sunt chestii minore." In schimb ii e dor de sora care stă la Marea Japoniei, in Mahotka, şi de cea care locuieşte mai aproape, la Glodeni, lăngă Bălţi. Vorbeşte, in schimb, de politică, de discrepanţele dintre romăni şi basarabeni. "Vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi istorie şi cultură, dar suntem despărţiţi. Acolo, mulţi nu vor să spună că sunt romăni şi afirmă că sunt moldoveni pentru că din 1812 suntem separaţi. Ţara Romănească a apărut ulterior. De aia nu au conştiinţă de romăni. Şi mai sunt şi invidioşi. Totul pleacă de la nivelul de trăi, asta vorbind de invidie. Nu ştiu căt sunt de vină Bucureştiul sau Chişinăul pentru problemele dintre cele două state. Totuşi, cred că Romănia ar trebui să fie mai tolerantă cu problemele astea. Trebuie să ţină cont şi de faptul că in Moldova se vorbeşte mult şi nu se face nimic. Acolo ruşii pompează petrol şi gaze. Ii au la mănă. UE, in schimb, vorbeşte mult şi nu face nimic. De aia spun că ar trebui mai multă inţelegere. Pe de o parte, acolo au rămas comuniştii la putere, pe de altă parte, ruşii le dictează ce să facă. Sunt strănşi cu uşa."
