x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tovarăşe părinte, evacuaţi mănăstirea!

0
Autor: Tudor Cires Simona Lazar 30 Iun 2007 - 00:00
Tovarăşe părinte, evacuaţi mănăstirea! Marin Raica/


Desfiinţată de comunişti in 1962, Mănăstirea Căpriana este obiectiv strategic al actualei guvernări comuniste de la Chişinău. Capitalul de imagine se strănge in contul preşedintelui Voronin.

Un soldat, atăt de tănăr incăt pare mai mult o glumă să-l vedem imbrăcat in uniforma armatei moldoveneşti - un copilandru abia trecut de majorat - , dă să ne oprească. "Sunt cu mine, cu voie de la stareţ" - il linişteşte clopotarul Căprianei. "Ia, stăm numai aicişa, oleacă, de vorbă…"


Ii zice Vasile Gordii. "Ciolan. Aşa mi-e familia. Gordii ("Măreţul" - n.r.) e porecla. Suntem mai mulţi cu numele Ciolan şi, după poreclă, de-amu ii găseşti mai repede." "Ce vărstă aveţi?" "Să vă spun? Din ’31… 76 de ani. De la 6 ani am crescut aici, in mănăstire, că mămica a plecat la Bucureşti. A răposat de vreo 17 ani, e la Bellu…" Văntul usucă repede lacrima. "Cănd eram copil, aveam greutăţi, şi mămica m-a dat la mănăstire. Am rănduit mulţi stareţi… Am stat pănă la inchidere, in 1962, la 27 octombrie, de Sfănta Parascheva."


VIAŢĂ MĂNĂSTIREASCĂ. "Prin anii ’30-’40 erau la Căpriana călugări peste sută. Preotul era preot, diaconul - diacon. Restul, la lucru. Care şi cum avea ascultarea lui. La vaci, la porci, la cămp. Aveam 350 de hectare de pămănt şi 350 de hectare de pădure. Dragii mei, ce-a fost inainte astăzi nu-i şi nici n-o să fie de-amu…""Totuşi, se construieşte…", indrăznim să observăm. Căpriana, ca intreaga Basarabie, de altfel, e un şantier. Mănăstirile se restaurează, se reconstruiesc. Poate puţin haotic, poate fără să se respecte nişte norme stricte de prezervare a patrimoniului, dar există o frenezie, pe care n-am intălnit-o nicăieri, de a repune in drepturi edificiile bisericii. "Toate lucrurile astea, care acum se văd, nu-s pentru mănăstire, să ştiţi. Va fi un preot, pus de Stat, care o să lucreze «de la pănă la». Atăta! Aicea nimic n-a să hie!" Apoi, şoptit: "Se fac toate astea pentru Stat, nu pentru călugări!". Se ridică şi arată cu măna undeva, dincolo de biserica veche: "La călugări nu le trebuie toate aistea. Erau două iazuri aicea, pentru peşte. Satul mănca peşte din ele. Era şi peştoaica de sămănţă. Mare, cu cercel de aur. Cine-o prindea ii dădea drumul şi uite-aşa se ducea inapoi…" (arată cu măna şerpuind). "Ş-acum, ce se face aici? Le-au secat! Preoţii au nevoie de linişte. De o psaltire, de un ceaslov, de o evanghelie. Va să zică, să slujească lui Dumnezeu…"

Intoarcem vorba la anii tinereţii lui: "In mănăstire nu era şcoală. Aici invăţăm insă notele, pe care azi nu le mai căntă nimeni. Le-am spus la băieţii ăştia din cor… - i-aţi ascultat, nu? - , parcă e muzică rusească. Acu’, in biserică nimeni nu căntă căntările care erau inainte. Le-am spus: «Ce zbieraţi, măi, in loc să căntaţi miereşte, aşa cum se cănta la bătrăni?»"


BODIUL ŞI STAREŢUL. Cum a fost cănd au venit comuniştii şi au inchis biserica? "L-a chemat Bodiul pe stareţ. Ştiţi cine era Bodiul, nu? (liderul comunist al RSS Moldovenească in anii ’60 - n.r.). El nu trăieşte in Moldova acum, ci la Moscova, că n-are loc aici. Dar l-o adus Voronin anul ista. Ei, da! Nici nu ş-o făcut cruce! L-o adus Voronin şi i-o arătat cum se reconstruieşte…, că el, Bodiul, o inchis mănăstirea… L-o chemat pe Evghenii noaptea, la Chişinău, şi i-o zis: «Tovarăşe părinte, evacuează mănăstirea! Iacătă» - i-a spus - «măine vă trimăt atătea maşini şi incărcaţi toţi călugării. Dacă au neamuri, să se ducă la ele. Dacă n-au neamuri, du-i la casa de bătrăni!». Au venit maşinile de la raion cu ordinul să plece toţi. Şi, la urmă, stareţul o fost nevoit să pună cheile in măna ăleia de la raion. Era o evreică. Stareţul s-a urcat şi el in maşină şi a plecat. Era din Ciorăşti, Nisporeni, născut in 1917. A răposat la Japca, la mănăstire. Aici a rămas sanatoriu de tuberculoză pentru copii. Bisericile s-au inchis, iar in cea mică s-a făcut club şi discotecă."


INMORMĂNTĂRILE, PE VREMEA COMUNIŞTILOR. "Acum şi liturghiile s-au schimbat. Le-au scurtat. D-apoi, ei le ştiu pe de rost… Acuma, parcă se silesc la iad. Eu le-am spus: «Iadul n-are sfărşit!». Cănd nu era preot in sat, eu făceam inmormăntările. Ţinea slujba două ceasuri şi zece minute. Dar acum, intr-o jumătate de ceas, gata! Nu mai ţin rănduiala cum e aranjată de Sfinţii Părinţi… Eu făceam slujbele de inmormăntare, ca dascăl. Le ţineam singur, şi apoi venea un preot şi făcea incheierea. Că noi, dascălii, n-aveam voie să pecetluim. Arhiepiscopul ne-a dat voie numai de stropit. De pecetluit nici diaconul nu are voie." Face o pauză lungă căt să ocolească un regret: "Eu trebuia să am anul acesta 53 de ani de preoţie. Am fost trimis de aici la Odesa, la seminar. Am stat trei luni acolo. Trei am fost trimişi de aici: doi Gheorghe şi un Vasile, verişori de-ai mei din Petreşti. Ce ni s-a părut nouă, că un Gheorghe şi un Vasile am venit inapoi. Un Gheorghe a rămas. Iaca, acela are doi feciori de-amu preoţi. Eu am păscut oile, iar celălalt Gheorghe - porcii. Dar rănduielile bisericii ortodoxe de mine nu se indepărtează. Şi dacă n-am fost preot, am urcat să trag clopotele. De cănd mă ştiu am tras clopotele la Căpriana…"


MICĂ POVESTE DE FAMILIE. Ne promite să urcăm in clopotniţă, pentru "o lecţie de muzică". Nu inainte insă de a ne mai spune căte ceva despre sine: "Ultima dată am fost la Bucureşti după Revoluţie. Mămica trăia. Stătea pe Strada Argentina, la nr. 29. După ce m-a lepădat aicea, ea n-a mai putut veni. Era servitoare la unul, Florescu. Conducea el ceva, pe-aici, prin Chişinău, şi după 1942 a luat-o cu el la Bucureşti. Zece ani nu mi-am văzut mama. Cănd eram in armată, mi-a făcut chemare. Era Jucov incă la noi ministrul Apărării. M-au chemat şi m-au intrebat: «Matale ai pe cineva in Romănia?». Eu imi luasem grija că o s-o mai văd. «Mama dumitale trăieşte in Bucureşti». Era in 1952. M-au pus să-i scriu o scrisoare, mi-a răspuns. Pe urmă am făcut noi chemarea - eu şi bunicii - şi a venit ea la noi. Apoi m-am dus eu acolo. De trei ori am fost la Bucureşti, prima dată cănd era Gheorghiu-Dej. Acu’ mă rog de băieţii mei să mă ia cu maşina, să mergem la Bellu, să-i fac «veşnica pomenire» mămicii. Am patru băieţi şi două fete. Serghei, cel mare, are 49 de ani. Are toate meseriile. E pictor, croitor, are măini de aur… Dar viaţa lui e proastă. Are un băiat şi o fată. Cănd s-a despărţit de soţie, ea s-a căsătorit cu un rus, Igor. Procurorul ii intreabă pe copii: «Care e tatăl vostru?» Şi ei spun: «Iaca, aista!». Nu pe-al meu, ci pe rusul ăla il arată… Am un băiat buhaltăr (contabil), altul conductor de troleibuz. Fata mijlocie, Paşa, trebuie să vină, că m-a sunat aseară. Alt băiat se ocupă cu stroitul (cu văruitul). A şasea e la Istanbul. E căsătorită. Am un turculeţ…" Răde arătănd cu măna căt de inalt trebuie să-i fie nepotul. "Il cheamă Filip. I-au pus nume moldovenesc! Imi mai trimite căte un ban, dar mie nu-mi trebuieşte. Eu sunt acasă cu baba, Marfa, şi n-am nevoie de nimic. Sunt mulţumit că trăiesc".


CLOPOTELE REINTREGIRII. "Ei, şi de-acu’, dacă s-o gătat şi slujba, hai să incercăm clopotele!" Il căutăm pe stareţul mănăstirii să primim binecuvăntarea. Apoi urcăm in turla bisericii vechi, păşind peste mormanele de moloz (se restaurează). Sus, Vasile Gordii e alt om. Măngăie clopotul cel mare. "După note se trag clopotele. Nu-i aşa, cum o chicat… Aista e basul, are trei tone. Ca să aibă sunetul plin, clopotele nu se fac doar din metal. Ele se fac din pămănt, aur, aramă. La Harkov. Clopotul cel mare are 105 ani. E turnat la 25 iunie 1902. O să vă cănt amuş un joc moldovenesc. In cuvinte - nu! Dar clopotele sunt ca o pianină. Pianina conduce corul. Aşa şi clopotele. Dacă o să mai veniţi, o să mă stărui să trag la clopote şi-un căntec cu Ştefan cel Mare. Că trebuie să-l traduc, după cum il simt eu. Aista" - şi ne arată mai departe clopotele - "e baritonul. Aistea sunt secundele. Ele poartă muzica. După dănsele ne conducem. Acela mititel incheie căntecul…" Măna trage de lanţul care mişcă primul clopot. Şi-n aer vibrează incet, apoi tot mai tare, o horă romănească… Ingerii in cer dansează romăneşte! Un ultim acord… "In 2003 am fost la Concursul Mondial al Clopotarilor. Is locul patru pe planetă la tras clopotele. Ruşii au fost primii, au căntat muzică de-a lor. Frumos! Eu am căntat un căntec moldovenesc. Numai aşa, am incercat clopotele. Dacă ştiam ce-o să fie, mă pregăteam eu!"


ISTORIE ŞI LEGENDĂ. "In primele decenii de după intemeierea, la 1359, a Ţării Moldovei, documentele istorice atestă existenţa unei mănăstiri cu hramul «Adormirea Maicii Domnului» in codrii seculari ai Lăpuşnei", scria regretatul Mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu (originar şi el din Basarabia), in studiul "Căpriana, ctitorie voievodală". "Se puneau atunci temeliile unui sfănt aşezămănt de linişte, rugăciune şi muncă pe care in secolul următor il găsim menţionat sub numele de «Mănăstirea lui Chiprian (Ciprian)» sau «Mănăstirea Căpriana». (…) Incepănd din 1429, Căpriana devine mănăstire domnească, avănd printre ctitorii ei pe unii dintre cei mai de seamă voievozi ai Moldovei (…). Alexandru cel Bun s-a ingrijit de reconstruirea bisericii de lemn, fiind considerat ctitor insemnat al mănăstirii. (…) Urmaşii săi la domnie - şirul de Muşatini - au ţinut seama de acest lucru, devenind şi ei ctitori ai Căprianei". In 1470, Ştefan cel Mare inchină mănăstirea marii lavre de la Neamţ şi zideşte biserica de piatră "Adormirea Maicii Domnului". Ştefan Vodă este amintit in mai multe legende referitoare la numele mănăstirii. Intr-una dintre ele se spune că domnitorul, intorcăndu-se dintr-o bătălie cu tătarii, pe Nistru, ar fi poposit intr-o poiană, şi acolo i-ar fi căzut la picioare o căprioară urmărită de lupi. Impresionat, Ştefan ar fi zidit in locul acela o mănăstire, pe care a numit-o Căpriana. In realitate, mănăstirea a fost doar renovată şi inzestrată de Ştefan. Căt despre stejarul la umbra căruia s-a odihnit, unii spun că incă se mai află in codrii Lăpuşnei. In 1820, una dintre bisericile mănăstirii (ctitorită de Petru Rareş in 1542), este reconstruită din temelie de mitropolitul Basarabiei Gavriil Bănulescu-Bodoni, al cărui cavou se află şi azi la Căpriana. Inchisă in anii totalitarismului sovietic, este redeschisă in ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Din 2004, aici se află un continuu şantier, unde peste 30 de ostaşi basarabeni fac muncă de salahori.
Â
Â

Dangăt de clopot

"La Mănăstirea Căpriana,

Bate un clopot in zi de duminică.

La Căpriana, rană pe rană,

Rană pe rană se vindecă. (…)

Bate un clopot ca o chemare

La Căpriana cu miros de crinişte,

Iar la Putna sfăntă şi mare,

Dangăt de aur răspunde in linişte"

Grigore Vieru poet

CTITORI

"Mănăstirea Căpriana - Putna Republicii Moldova. Ctitorită in anul 1420 de Alexandru cel Bun, testată fiicei sale Chiajna, trecută prin testament lui Ştefan cel Mare, reconstruită de Petru Rareş, reinnoită la iniţiativa Preşedintelui Republicii Moldova Vladimir Voronin…"

Gheorghe Melnic istoric, in "Comunistul"

CRITICĂ

"Renovarea s-a făcut pe baza unor criterii pe care mi-a fost greu să le definesc după inspectarea clădirii. In nici un caz prezervarea patrimoniului artistic şi istoric - şi aşa nu foarte mare - al Moldovei. Poate s-a dorit crearea unui loc «luxos», unde bogaţii Moldovei să se simtă «ca acasă»?"

Dana Armean ziarist, Marea Britanie

MĂRTURII

"Intr-un proiect de inchidere a mănăstirilor din RSS Moldovenească din septembrie 1949 se spune că Mănăstirea Căpriana a fost şi este un exploatator al ţăranilor săraci, că mănăstirea creează obstacole in procesul de colectivizare in satul Căpriana, iar călugării au o atitudine duşmănoasă faţă de colhoz şi prin diverse metode caută să impiedice organizarea acestuia. Chiar dacă de mai multe ori s-a incercat inchiderea uneia dintre cele mai vechi mănăstiri basarabene, sovieticilor nu le-a reuşit. Dar ateii comunişti trebuia să-şi atingă scopurile meschine, astfel după ani buni de fel de fel de provocări şi insinuări, incepănd cu 1962, la Mănăstirea Căpriana nu mai răsună clopotele pentru a chema creştinii la sfăntul locaş.

Dinu Rusu ziarist

Â

Capital de imagine pentru Voronin

Căpriana este "ultimul şantier roşu". Confiscată de noii comunişti, mănăstirea a devenit unul dintre cei patru piloni pe care se sprijină teoria moldovenismului, alături de statuia lui Ştefan cel Mare, Monumentul Recunoştinţei (Soroca) şi… Memorialul soldatului sovietic de la Şerpeni. Avănd pretenţia de a se adăuga, ca şi ctitor, voievozilor Moldovei, Voronin işi duce acolo oaspeţii de vază, precum Patriarhul Alexei al Bisericii Ortodoxe Ruse, sau face vizite de lucru, luănd cu sine intregul Parlament dominat de comunişti. Să fi ajuns comuniştii la ceasul pocăinţei, pentru calvarul provocat bisericii, in totalitarism?

Citeşte mai multe despre:   cănd,   caravana jurnalul 2007,   mănăstirea,   ştefan,   manastire,   căpriana,   clopotele

Serviciul de email marketing furnizat de