"Leul" n-a platit niciodata pentru crima comisa (XXI)

Aflat la Gherla, in izolator, povestitorul a vazut cu ochii lui cum gardianul Fechete, zis ""Leul"", a omorat in bataie un detinut care facea greva foamei. Bineinteles ca ucigasul n-a patit nimic. Doar era cumnat cu insusi comandantul penitenciarului. Din acest episod aflam cum se faceau inspectiile de la Bucuresti si cum era bagata sub pres mizeria din puscarie, ca sa fie toata lumea multumita. Lantul coruptiei si al abuzurilor se intindea de la ultimul gardian si pana la sefii cei mari din minister.

 

Si s-a uitat mai bine la mine Fechete, sa vada daca am inteles bine ceea ce trebuia sa inteleg, si m-a intrebat de ce sunt eu acolo, uite de ce, i-am spus, domnu Fechete, i-am aratat cum eram la fata, desi putea sa vada si singur, si i-am spus in doua cuvinte cum am ajuns la izolare. ""Vino incoace, Dogarule, ca ii pun eu la punct pe jigodiile astea de nemernici care nu isi fac serviciul asa cum trebuie!"" si am ajuns la cabinetul medical, si doctoru mi-a dat mai multe antibiotice, si Fechete i-a spus sa-mi dea tot ce trebuie, ca se facuse o greseala cu mine. Am iesit cu el din cabinet si m-a sfatuit sa merg in camera mea si sa fiu baiat destept. Cine este de fapt acest Fechete Vasile, va jur ca e cel mai nenorocit om de pe suprafata pamantului, avea o ferocitate iesita din comun, detinutii ii dadusera o porecla de care Fechete era foarte incantat, aceasta bestie fusese poreclita ""Leul"", dupa revolta el nenorocise multi detinuti cu bataia, ii placea tare mult cand intra in schimb ca ofiter de serviciu, ii placea sa urle ca leul, pentru a-i teroriza pe detinuti si pentru a-si anunta prezenta, cand urla el se auzea de pe parter si pana pe etajul trei. Fechete facea ce voia el in puscaria Gherlei, daca vreun capitan ori vreun maior ar fi cautat sa-i interzica lui ceva, el, Fechete, care era un plutonier major, il injura ori nu-l baga in seama. Oare de ce nici unul dintre cadrele de la Gherla nu avea curajul sa se puna rau cu Fechete, uite de-aia, ca bestia era cumnat cu Rusu, comandantu, deci Rusu si cu Fechete erau insurati cu doua surori, din acest motiv Fechete nu a platit pentru crima pe care a comis-o sub ochii mei.

 

Dupa doua zile am vorbit cu un prieten de-al meu, Nicu Truta, el era brigadier la ziduri in interiorul unitatii si mi-a spus ca el, adica Nicu, il urcase pe Jan in salvare si il urcase cu un alt detinut, un planton pe nume Petre Oseanu, si ei doi l-au urcat in Salvare, dar Jan era deja mort, si eu stiam bine ca era mort, pentru ca eu il vazusem pe doctor cum ridicase din umeri cand ii luase lui Jan pulsul pe care Jan nu-l mai avea. Jan, mi-l aduc aminte, era un baiat foarte bine ca fizic, avea un metru optzeci si patru, era brunet si avea ochii albastri, de la el stiam, Dumnezeu sa-l ierte, ca Jan intrase in refuz de hrana ca sa i se aprobe transferul in alta unitate penitenciara, Jan facuse mai multe cereri la DGP, dar Bucurestiul nu-i aprobase nici una si asta ramasese singura cale sa se faca auzit, iar conducerea unitatii il bagase 12 zile la infirmerie, si pentru ca nu a vrut sa iasa din refuz de hrana, l-a bagat la izolare, ca sa-l forteze sa termine cu protestul. Chiar daca era luna iunie, la izolare era frig in orice anotimp din an. Asadar, cand l-am gasit eu pe Jan la izolare era in a 16-a zi de refuz de hrana, si a murit in cea de-a 19-a zi. Este foarte lesne de inteles pentru toata lumea cum de a murit Jan doar din cativa pumni.

 

Inca respir, n-am murit

 

Eu insumi eram foarte rau vazut de conducerea penitenciarului si ma gandeam ca oricand pot sa am soarta lui Jan, ma mai gandeam ca avusesem doua condamnari la moarte pe nedrept, iar Dumnezeu facuse dreptate intr-un anume fel, adica sunt eu la puscarie, dar inca mai respir, inca n-am murit. Venea mama la mine in vizita cu surorile mele, Doina si Mariana, si din cand in cand vin si cu nepoteii mei, ei se uita la mine cu un fel de curiozitate, cine stie ce isi inchipuie despre mine nepotii mei, acest lucru nu il voi sti niciodata, probabil. Intr-o zi am jucat barbut, de fapt eu jucam des ori de cate ori gaseam pe cineva care sa joace cu mine, dar in acea zi am jucat cu un detinut de la care am castigat pachete cu tigari, alimente si niste lucruri, iar fraieru care pierduse la barbut a luat o lama si s-a taiat la o vena de la mana, de suparare ca pierduse. A venit militianu de pe hol si l-a dus la cabinet sa-l coase, si cand a fost intrebat de ce s-a taiat, el a raspuns ca de disperare ca pierduse la barbut. Eu banuiam ce o sa se intample si am imprastiat tot ce castigasem pe la prieteni, pentru ca stiam ca urma sa-mi confiste tot ce castigasem de la fraier. Cand a venit trupa si mi-a facut controlu, nu a gasit nimic, dar m-a intrebat ""unde sunt bunurile fraierului?"", si eu m-am mirat, care bunuri, ""cele pe care le-ai castigat la barbut!"", dar eu nu am jucat barbut, puteti sa-i intrebati pe toti din camera si toti cei din camera au spus ca nu am jucat barbut.

 

La beci cu prietenul meu

 

La puscarie se jucau tot felul de jocuri, barbut, poker, 21, capcica, tabinet, 66, table, sah, toate acestea se joaca pe interes, adica pe bani, pe tigari, pe obiecte. Jocurile sunt interzise, dar detinutii le joaca peste tot, in toate puscariile, iar cand sunt prinsi ca joaca sunt pedepsiti cu raport sau cu zece zile de izolator sever, ori cu lipsirea de dreptul la pachet, vizita sau corespondenta. Sigur, sahul si tablele sunt permise, dar nu e voie sa le joci pe interes, iar celelalte sunt cu desavarsire interzise. Dar fara jocuri ar trece tare greu si urat timpul la puscarie... Cand mi s-a intamplat boacana cu fraieru care s-a taiat, ca l-am batut la barbut, m-au luat cu tot cu bagaj si m-au dus la izolator, dar era foarte bine ca m-au dus cu bagaj, ca aveam tot ce imi trebuia in limita posibilitatilor, iar dupa cateva zile a mai bagat peste mine un detinut, care nu era altul decat cel mai bun prieten al meu, Vasile Olteanu, cel care fusese impuscat la Margineni pe 26.06.1990. Ce faci, Vasile, ""uite, am venit sa-ti tin de urat"", Vasile avusese o discutie mai aprinsa cu un nenorocit de militian, unu Bilt, cel care-l impuscase in cap pe baiatul acela de 20 de ani in podul pavilionului, acest Bilt era genu de om care cauta motive din orice, si neavand de lucru ii cautase motiv si lui Vasile, iar Vasile nu era omu sa lase capu in jos, si cand Bilt s-a luat de el, Vasile i-a spus in fata, ""du-te, ba si-ti ia arma si impusca-ma si pe mine in cap, asa cum l-ai impuscat pe copilul ala nevinovat in pod!"". Din cauza acelor cuvinte l-a bagat pe Vasile Olteanu la izolare, dar fara raport de pedepsire, ca doar nu facuse nimic rau, si totusi l-a izolat ca si pe mine. Nici mie nu-mi facuse raport, pentru ca eu nu recunosteam ca jucasem barbut, colegii de camera nu vazusera nimic, obiectele nu s-au gasit, era cuvantul meu contra cuvantului fraierului.

 

La misto cu inspectorul

 

Intr-o zi, un inspector din DGP a intrat la noi in camera. Ne-a intrebat pe un ton cat se poate de prietenos daca avem probleme, atat eu, cat si Vasile am spus ca nu avem nici un fel de probleme. ""Dar de ce sunteti aici, la izolare?"", si Vasile i-a raspuns primul, domnu inspector, stiti dumneavoastra de unde sunt eu, ""de unde, Vasile?"", eu sunt taran din Comarnic, sunt crescut la munte, iar sus in camera unde eram eu era o caldura si o naduseala, de nu puteam sa respir, asa ca l-am rugat pe domnu Bilt, plutonieru de pe sectie, sa ma bage si pe mine vreo luna sau doua, pana trece zabuseala asta, iar domnu Bilt, un om foarte cumsecade, m-a adus aici, uitati-va si dumneavoastra ce racoare e aici in camera asta, mai mare dragul sa te plimbi. ""Si iti convine tie sa stai aici, la izolare?"", foarte mult, domnu inspector, aici ma simt exact ca la munte. Dupa care inspectoru m-a intrebat pe mine ""dar tu de ce esti aici?"", pai, sa vedeti, domnu inspector, eu am stat la condamnati la moarte 18 luni, iar in celula condamnatilor la moarte era o liniste deplina, iar eu citeam ziaru in liniste si era foarte bine, ""cum asa, te simteai bine la condamnatii la moarte?"", da, domnu inspector, pentru ca citeam ziaru in liniste, el se uita la mine si credea pesemne ca sunt nebun, si m-a intrebat ""bine, bine, dar ce legatura e intre cititul ziarului si prezenta ta aici?"", pai, sa vedeti, aici pot sa citesc ziaru linistit, dar in camera mea detinutii erau zgomotosi si am iesit la domnu comandant de sectie si l-am rugat sa ma bage la izolare, daca eventual are o camera libera, ca sa pot citi si eu ziaru, ""si unde este ziarul?"", pai, l-am dat la militianul de pe sectie, eu citesc ziarul, bat in usa si il restitui la militian. ""Si cat timp ai de gand sa citesti ziarul asa?"", am sa citesc ziaru atata timp cat va hotari conducerea unitatii, am raspuns zambind. Inspectoru era un baiat istet, a inteles cu cine are de-a face si ne-a intrebat in final ""deci nu aveti probleme?"", nuuu, domnule inspector! Si atunci el a tras concluzia ""mhm, si daca mie mi-ati spune ca aveti probleme, eu oricum tot plec si voi aici ramaneti cu Rusu!"" si a tras usa dupa el. Uite, asa s-a prins inspectoru de ce Vasile iubea racoarea, fie ea si racoare de beci, iar eu nu puteam citi ziaru decat in liniste maxima.

 

Ancheta ""prietenoasa""

 

Acum, una si cu una fac doua, una si cu doua fac mai multe, adevarul e ca inspectia este o adevarata pacoste pentru orice penitenciar, conducerii nu-i plac inspectiile si mai cu seama cele neanuntate. Detinutii se plang de diverse probleme si de diverse neajunsuri la inspectorii din DGP, inspectorii noteaza totul pe car-netele, dupa care se duc in Comandament si incep za bea sprituri si sa manance fripturi, dupa care scot carnetelele si le arata comandantului, iar acesta ii pune pe militieni sa caute diferite motive la detinutii care au facut reclamatii, iar acei detinuti sunt pedepsiti in felurite chipuri, la puscarie, un militian iti gaseste motiv cand vrea el, numai cand nu vrea nu-ti gaseste, dar cand este chitit pe un detinut, acela nu are nici o sansa de scapare. Atat eu, cat si Vasile Olteanu eram camile batrane, cunosteam prea bine aceste reguli si din acest motiv i-am turnat inspectorului niste gogosi, care i-au convenit atat lui, cat si comandantului unitatii. Stiu sigur ca le-a convenit, pentru ca in ziua urmatoare am fost scosi amandoi de pe izolare. Rusu Vasile, comandantu penitenciarului Gherla, era prieten la toarta cu domnu Chis Ioan, seful cel mare al DGP, iar domnu Chis, inainte de a fi numit seful cel mare, fusese comandant la penitenciarul Craiova, unde am aflat ca omorase mai multi detinuti, iar pe altii ii lasase handicapati, probabil ca cei care l-au numit unde le-au numit erau si ei tot niste nemernici, dar nimeni nu poate spune nimic, pentru ca ei sunt socotiti oameni cinstiti, oameni care reeduca infractorii si criminalii. Dar pe acesti oameni de nimic nu ii controleaza nimeni, pentru ca nu are cine, se acopera unii pe altii, sunt ca o adevarata caracatita, ai deranjat un singur tentacul, esti prins atunci de toate celelalte brate si nu ai nici cea mai mica sansa. Acesti oameni nu pot fi controlati de nimeni si o sa spun acum cateva argumente, pentru cei care vor sa priceapa cum stau lucrurile.

 

UN ZBIR
""Fechete facea ce voia el in puscaria Gherlei, daca vreun capitan ori vreun maior ar fi cautat sa-i interzica lui ceva, el, Fechete, care era un plutonier major, ii injura ori nu-l baga in seama. Oare de ce nici unul dintre cadrele de la Gherla nu avea curajul sa se puna rau cu Fechete? Uite de-aia, ca bestia era cumnat cu Rusu, comandantu, deci Rusu si cu Fechete erau insurati cu doua surori, din acest motiv Fechete nu a platit pentru crima pe care a comis-o sub ochii mei""

 

LEGEA TACERII
""Detinutii se plang de diverse probleme si de diverse neajunsuri la inspectorii din DGP, inspectorii noteaza totul pe carnetele, dupa care se duc in Comandament si incep sa bea sprituri si sa manance fripturi, dupa care scot carnetelele si le arata comandantului, iar acesta ii pune pe militieni sa caute diferite motive la detinutii care au facut reclamatii, iar acei detinuti sunt pedepsiti in felurite chipuri. La puscarie, un militian iti gaseste motiv cand vrea el, numai cand nu vrea nu-ti gaseste, dar cand este chitit pe un detinut, acela nu are nici o sansa de scapare""

 

 

NOTA

Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro, precum si prin posta, pe adresa redactiei, si sa-l contacteze la tel. 0723.761.281.