Localitatea-fantoma

"Drencova nouasuteoptzecisisase centimetri, creste doi centimetri." De cate ori auzeam aceste cuvinte la radio, la "Cotele apelor Dunarii", imi inchipuiam Drencova ca pe o localitate mare, frumoasa, de pe clisura Dunarii. Eroare.

O macara, parca intepenita-n timp, o cladire veche, paraginita, pe care cu greu poti citi "Capitania Portului Drencova", un ponton al Politiei de Frontiera si un gater recent instalat, dar care nu functioneaza, si cativa caini zgribuliti. Asta-i tot ce se mai afla azi in Drencova, o localitate practic disparuta. Nu mai exista nici o casa, nici un locuitor. Pana si tabla care indica numele localitatii a disparut. De altfel, prima data am ratat "obiectivul". Stiam ca Drencova se afla intre Cozla si Berzasca. Numai ca am trecut de Cozla si am ajuns imediat la intrarea in Berzasca, fara sa vedem vreun indicator. Am intrebat pe cineva unde e Drencova. "Pai, ati trecut pe langa ea. Pe stanga, langa Dunare, unde e macaraua aia mare. Acolo e Drencova. Ce a mai ramas din ea…"

COTELE, SECRET DE STAT! In cladirea parasita a vechii capitanii gasim un paznic, un tanar care nu stie nimic despre aceste locuri. Incercam la pontonul Politiei de Frontiera. Macar un lucru vrem sa aflam: cine este cel care face masuratorile si transmite de aici cotele apelor Dunarii. "Pana acum cativa ani, era un mos, mare amator de pescuit, care locuia in cladirea fostei capitanii, dar s-a prapadit", ne spune agentul de serviciu al Politiei de Frontiera si ne duce cativa pasi in amonte, unde ne arata "Mira Hidrometrica". E ca o balustrada de beton, marcata din trei in trei centimetri si care coboara oblic in apa Dunarii. Azi, mira indica 986 de centimetri cu doi mai mult decat ieri. Deci, Dunarea este in crestere. Asta-i toata "filozofia". Oricine poate citi cotele. "Acum vine zilnic o femeie din Berzasca, nevasta lui Valerica, seful de la Capitania Moldova Noua", ne spune agentul Politiei de Frontiera.

Ajunsi la Berzasca aveam sa aflam insa ca nu-i vorba despre "nevasta lui Valerica", ci de "nevasta lui Adi Marinarul", pe numele lui adevarat Adrian Faur. Dna Nicoleta Faur ne-a deschis usa, dar a refuzat sa ne dea orice informatie despre munca sa. "Imi pare rau, dar nu am voie sa dau nici o declaratie fara aprobarea sefului meu de la Moldova Noua. Dar azi e sambata si e liber, nu stiu unde ar putea fi gasit. Reveniti luni."

NOSTALGIE "Pe-aici era activitate, dom’le, era mina de la Cozla, de unde aduceau minereul pe calea ferata, pana in port la Drencova. Era si o fabrica de cherestea, veneau maramuresenii si lucrau cu ziua la padure. In Drencova era si Posta, era o colonie de muncitori. Erau si cateva case, ale celor care locuiau acolo, da’ cand s-a ridicat Dunarea, totul s-a inundat" nea Aurel pensionar

AMINTIRI

Incercam sa aflam de la "vecinii" din Berzasca cum s-a stins Drencova. Nea Aurel, pensionar, isi aminteste cu nostalgie: "Pe-aici era activitate, dom’le, era mina de la Cozla. Era si o fabrica de cherestea, veneau maramuresenii si lucrau cu ziua la padure. In Drencova era si Posta, era o colonie de muncitori. Erau si cateva case, da’ cand s-a ridicat Dunarea (cand s-a facut barajul de la Portile de Fier I - n.r.), totul s-a inundat, inclusiv zidurile cetatii, pe care le vedeti acum in apa". O linie ingusta, "mocanita", urca de la Drencova, pe valea raului Berzasca, cam 60 de kilometri, pana in zona de exploatare forestiera. Azi, linia a devenit amintire. "Au furat sinele, traversele, au furat tot", spune cu deznadejde batranul pensionar. Si ruinele cetatii de la Drencova au fost inghitite de apa. La 1451, Iancu de Hunedoara recunostea dreptul de proprietate asupra cetatii Dranco a unui roman - Nicolae Ciorna - si preciza ca "valea Dunarii apartine districtului romanesc al Almajului si Mehadiei".