Marinarii de fluviu plutesc intre doua vieti

Cand sunt pe fluviu, tanjesc dupa viata de acasa. De cum pun piciorul pe uscat, deja le e dor de apa. Marinarii fara mare si-au facut din Dunare o a doua viata.

In miezul zilei, impingatorul "Roman" a ramas priponit in apele linistite ale Dunarii mofturoase, secate nefiresc de mult pentru o luna de toamna. Pe uriasul ruginit, pe care atarna rufe la uscat, sunt opt barbati. Opt marinari plecati de acasa acum mai bine de doua luni.

MARINARI DE MESERIE. Barbatii, nebarbieriti si aducand destul de bine cu figurile neprietenoase care vand celulare la colt de strada, ne privesc cu suspiciune la inceput. Dupa ce ne-au incercat cu niste uischiane si cutii de cafea cumparate din shop, marfa luata pentru a le rotunji veniturile de sase milioane de angajat Navrom si folosita ca moneda universala de schimb, mai tare ca euro, ne-au povestit din secretele vietii pe fluviu.

Capitanul Viorel, o sosie dunareana a lui Adrian Enache, cu ochii jucandu-i in cap, a fost primul care a spart gheata. "Daca nu fortam impingatorul sa iesim de pe uscat, mai stateam vreo doua luni intre Zimnicea si Turnu Magurele, pana cresc apele din nou", ne da ultimele vesti de la locul unde uscatul incepea sa-si scoata spinarea deasupra Dunarii. Impingatorul comandat de Viorel apartine Navrom si cara cereale din Ungaria. "Pentru camile", ne explica unul dintre marinari cand ne miram ca importam cereale de la vecinii nostri. Graul si orzul din burta ruginita a barjei vor fi descarcate la Constanta si apoi incarcate pe mare spre tarile calde.

RISCURI. O data cu venirea noptii, impingatorul poposeste in mijlocul fluviului. Nu e nici un port in apropiere, pana la Turnu Magurele mai e de mers pret de patru-cinci ore. Sub cerul instelat, roata in jurul unei mese, marinarii, veniti cu o pofta nebuna de taifas, ne povestesc despre viata pe Dunare, cu bune si cu rele. "Din ’97 incoace, mai mult cu rele", rade blajin unul mai grasut. Cei mai multi dintre marinarii de pe "Roman" spun ca s-au apucat de marinarie, pacaliti in tinerete de frumusetea vietii pe apa. "Mi se parea ca e cel mai tare lucru sa fii marinar. Sa fii plecat, sa vezi lumea", spune intelept mecanicul impingatorului. Asta e partea buna. Partea mai putin buna e ca jumatate din viata esti plecat de-acasa si trebuie sa gasesti o femeie care sa te inteleaga. "Sunt casatorit de 15 ani, dar cred ca doar vreo zece am stat pe-acasa", rade capitanul. Mecanicul-bucatar, imbracat in trening si cu slapi, ne spune cum a ajuns sa se ocupe si de reparatii pe impingator, si de manuitul cratitelor. "Pentru ca bucataresele se incurcau ori cu capitanul, ori cu altul de pe vas si nu mai faceau nimica." Plus ca e mai ieftin pentru firma.

VIATA PERSONALA. In noaptea limpede de octombrie, marinarii se dau la intimitati. Unii dintre ei glumesc despre momentele cand ajung acasa, la familiile lor. "Aia mica a mea ii zice maica-sii cand ajung acasa: «Iar a venit stresul»", rade, ca de cea mai buna gluma, mecanicul. Asa ca mai bine se simte din port in port. Ii intrebam daca e adevarat mitul ca marinarii au cate o draguta in fiecare port. Marinarul isi invarte si mai abitir ochii si ne face harta strategica a locurilor numai bune de vizitat la drum lung. "Si toti marinarii se duc la curve", intrebam. "NOOOO, pai nu mergem la curve", se lasa cu un val de proteste. Marinarul cu privire docila spune ca lui tre’ sa-i placa fata. "Daaaa, stai si de vorba cu ea", il ia la misto capitanul. Mecanicul vede problema pragmatic. "Dom’le, io banuiesc ca si nevasta-mea face la fel, altfel n-am rezista, e normal, fiziologic vorbind. Dar exista o intelegere nespusa intre noi." Altii care stau si cate doi ani pe apa au o viata amoroasa tumultuoasa. "Uite, baiatul asta care ne-a asteptat pe barja se casatoreste de fiecare data cand ajunge acasa, la Galati", face haz de necazul omului Viorel. Mai sunt cazuri cand vreo sirena le fura inimile, si atunci sa vezi incurcaturi. "Iti mananca banii, linistea", zice unul patit.

Cel mai frumos moment dintr-o calatorie lunga e cand marinarii ajung pe taram romanesc. "Altfel ne intelegem, aruncam cu drag cu banii", zice marinarul blajin. Printre straini, viata nu mai e asa de palpitanta, cu toate ca sunt si avantaje: de exemplu, din Ungaria incolo nu ti se mai cere spaga la vama. La noi, la bulgari si la sarbi, spiritul balcanic nu se poate abtine. Cand il intrebasem la un moment dat pe capitan cum il cheama, s-a prezentat cu tot cu rezultatele analizelor la sange: "Viorel Bucsa, 36 de ani, colesterol 400, glicemie 260"... Ii lasam singuri la discutii pe marinari pe la doua dimineata. A doua zi la zece il gasim pe capitan la bordul vasului nostru. "Pana la cat ati stat asta-noapte?", intrebam. "Pana acum", ne raspunde cu ochii umflati de nesomn. "Pe fluviu timpul curge altfel."

ROMAN MADE IN ROMANIA

Pe impingatorul Roman, nava fabricata in Romania, la Oltenita, e o curatenie ca la un internat de fete. La bucatarie miroase a cantina muncitoreasca, avand o fereastra care face legatura intre sala de mese si cel care gateste. Roman are un echipaj de opt oameni. Cabina de comanda e construita special sa poata trece prin ecluzele de la Portile de Fier I, mult mai scunde decat impingatorul. Cand se ecluzeaza, Roman coboara cabina de comanda ca pe un lift. Marinarii spun despre acest gen de nave ca sunt periculoase, intrucat nu au fund dublu si o simpla spartura ar putea-o scufunda. O astfel de nava poate impinge fara probleme noua barje, nave fara personal, un fel de plute, unele lungi de 100 de metri.