Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Silviu Curticeanu a fost, vreme de opt ani, în imediata apropiere a lui Nicolae Ceauşescu. Îl cunoştea foarte bine, îi ştia stilul, pretenţiile, metehnele. La atâţia ani după căderea "tovarăşului", fostul înalt demnitar ne-a făcut dezvăluiri senzaţionale despre evenimentele acelor zile fierbinţi, aşa cum erau ele percepute din antecamera lui Ceauşescu.
El ne-a povestit cum i-a cerut şeful statului să-i păzească pe ministrul de Interne, pe ministrul Apărării şi pe şeful Securităţii din după-amiaza zilei de 21 decembrie până a doua zi, ca aceştia să nu cumva să iasă din sediul Comitetului Central. Ceauşescu avea informaţii şi se temea să nu fie trădat de cei din apropierea sa, aşa cum credea că se întâmplase, cu numai o lună înainte, cu alţi doi lideri comunişti: Todor Jivkov şi Erik Honneker.
Jurnalul Naţional: Să vorbim despre mitingul din 21. Ceauşescu credea că e vorba despre o provocare?
Aici nu ştiu sigur. Acum, văzând câteva scene din discursul ăla, am impresia că nu mai era el. Adică, văzând din timp cum era, că era total altul. Intrase într-o involuţie îngrozitoare. Era absurd: le spunea celor din piaţă, într-un moment dramatic pentru România: "Succes în muncă!". După care a început balamucul în piaţă. Şi atunci, după ce s-a încheiat mitingul şi le-au cerut şi el, şi ea celor din piaţă să fie calmi, a venit cu o majorare a salariilor, a pensiilor şi aşa mai departe.
Cine i-a făcut discursul? Singur şi l-a făcut. Asta garantez. Avea un notes şi mergea la dactilografe cu notesul cu scrisul lui, care era un scris imposibil, incredibil, eu un aşa scris n-am văzut.
Credeţi că întâmplarea din piaţă l-a făcut să-şi schimbe discursul, să şi-l adapteze? Sau a citit acelaşi discurs pe care-l scrisese?
Citește pe Antena3.ro
N-a ţinut acelaşi discurs, pentru că, din moment ce se aprobaseră de la Comitetul Politic paliativele astea... măcar să fi schimbat cifrele atunci. Tu ştii că-i zgârcit. Era zgârcit, un leu nu scoteai de la el, un leu nu scoteai. Păi, la un moment dat, a apărut printre acuzaţii că-n casa mea de fier era un milion de lei. Vă daţi seama ce însemna un milion pe vremea aia?! Ce se întâmpla: legal, preşedintele ţării avea dreptul să dea un premiu de 10.000 de lei trimestrial. Eu, în calitate de secretar prezidenţial, primeam de la Finanţe 10.000 şi semnam de primire.
Înaintea mea au fost profesorul Istrătescu şi profesorul Geamănu şi primeau şi ei câte 10.000 de lei. El n-a dat premii mai mult de 5.000 şi le-a spus lor: "Deschideţi un registru, mi-l prezentaţi la semnare în alb şi banii îi ţineţi în casa de piatră". Eu, cât am fost secretar prezidenţial, am primit câte 10.000, i-am pus în casa de bani, cu registru, cu tot ce-mi trebuie şi am dat două credite: unul la Jebeleanu şi unul la ăla care luptă împotriva cancerului cu băi, cu temperaturi de sute de grade. Era zgârcit Ceauşescu.
A dat două premii de 1.000 de lei sau cât?
Nu, e mult. 500-1.000 de lei. Plecam în străinătate, aveam dreptul la diurnă. Îmi spunea mie: "Nu dai nimănui diurnă". "Mai cumpără ăştia ciocolată pentru copii." "Ce spune legea: că dacă ai cazarea şi masa asigurate, atunci nu primeşti bani." Era penibil.
Ceauşescu, organizatorul mitingului
Mitingul din 21 a fost ideea lui, gândindu-se să facă un miting de susţinere populară cum a fost cel din 1968.
Aicea nu minţea deloc. El a avut de zeci de ori ocazia să spună că singura lui salvare e clasa muncitoare. Spunea:
"Voi v-aţi îmburghezit, doar clasa muncitoare mai rămâne".
Clasa muncitoare murea de foame.
Păi, clasa muncitoare l-a dat jos. Să fim serioşi: şi aici, şi la Timişoara.
Vă întreb un lucru, pentru că, pur şi simplu, nu pot să-l înţeleg. A venit din Iran, a organizat mitingul din 21, dar în acest timp Timişoara era un oraş liber. El ştia lucrul ăsta?
El o fi ştiut. Mai e un lucru foarte important, pe care puţină lume îl ştie.
În timpul în care el era în Iran şi lucrurile se precipită la Timişoara, Elena Ceauşescu, nu ştiu de ce şi nu ştiu când, îi trimite pe Dăscălescu şi pe Bobu la Timişoara. În momentul în care el a venit din Iran, cei doi erau la Timişoara.
Şi atunci ea îi spune: "Să ştii că la Timişoara iar sunt nişte lucruri. I-am trimis pe Bobu şi pe Dăscălescu la Timişoara". "Nu trebuia să-l trimiţi pe Dăscălescu acolo!", a certat-o. Deci avea frică de Dăscălescu clar. Şi mai e un lucru: el nu ştia de evenimentele de la Timişoara, pentru că atitudinea lui era alta. L-a informat Dăscălescu după aceea.
Bun, dar suntem în 21. Pare incredibil că un lider, care avea în mână toate pârghiile, chiar dacă ele scârţâiau din toate încheieturile, convoacă un miting să le arate ălora de la Timişoara, spuneţi dumneavoastră. Timişoara era un oraş liber. Ştia despre acest lucru? Cei de la Timişoara se întorseseră pe 21?
Eu ştiu ce au informat ei? Înainte de plecarea lui în Iran, nu s-a ştiut dacă pleacă sau nu pleacă în Iran. A spus să fie informat acasă în legătură cu situaţia de la Timişoara. În mod normal, plecarea lui era o activitate care implică un anumit protocol. Până dimineaţa la 7:00, eu n-am ştiut dacă pleacă sau nu pleacă. În timpul procesului am aflat că la 4:00 dimineaţă au fost la el acasă Milea, Postelnicu şi Vlad, care l-au informat, probabil, că la Timişoara e linişte, nu i-au spus. Şi-a plecat imediat.
În legătură cu organizarea mitingului, cine s-a ocupat cu organizarea?Pentru că se spune că mitingurile erau organizate de Comitetul Central. De data asta a fost organizat de altcineva.
Aşa cum v-am explicat, orice lucru, oriunde, începea cu mine. Îmi spunea: "Facem un miting la Timişoara, facem un miting la cutare. Vorbeşte cu primul secretar şi propune-mi un program". Eu cu primul secretar făceam acest program. Niciodată nu vorbea cu primul secretar înainte de a vorbi cu mine. Niciodată. Nu s-a întâmplat asta în opt ani cât am fost eu acolo. Eu îi prezentam programul, acest program mergea la secţia Propagandă, care, ştiţi ce făcea?, umbla cu lozincile, mergea la secţia organizatorică, care se ocupa cu toate treburile astea şi toate ţineau de Securitate.
În cazul acesta n-am mai fost aşa.
Nimic. A vorbit direct cu forurile responsabile.
Dar nu cu toate.
Păi, dacă-mi amintesc eu bine, în dimineaţa de 21, cred că pe la 6:00, am vorbit cu Iulian Vlad. Acum poate să pară incredibil, dar Vlad, şeful Securităţii, nu ştia că în acea zi urmează să fie organizat un miting. A aflat de la mine.
Frica dictatorului
Cum a fost cu teleconferinţa de după mitingul din 21?
Nu ştiu ce s-a întâmplat. A fost ultima lui teleconferinţă după miting. El, dându-şi seama de lucrurile astea, a spus să se acţioneze numai pe cale de lămurire.
A fost prezentată stenograma asta?
Păi, toate au fost prezentate la proces. Toate.
Cât a durat teleconferinţa din 21 decembrie?
A fost foarte scurtă. Vreau să vă spun un lucru. După 21 decembrie, după miting, culmea este că, uitându-mă pe fereastră, îl văd ieşind cu maşina, cu Bobu. La vreo oră după miting, s-au urcat în maşină şi s-au învârtit. Unde s-au învârtit, cât s-au învârtit nu ştiu. Ce ştiu e că, după ce s-a întors - asta tot ca o dovadă a neîncrederii în organele de poliţie etc., i-a chemat pe cei trei...
Care cei trei?
Postelnicu, Vlad şi Milea, şi le-a spus să nu plece din sediul Comitetului Central. Toţi trei au ripostat, în sensul că nu au mijloace tehnice să comunice cu oamenii din subordine. Şi atunci m-a chemat pe mine şi mi-a spus: "Le pui la dispoziţie camere şi vezi să nu plece de aici!". Am încercat să le găsesc o cameră, am încercat să-i pun în cabinetul directorului de cabinet de pe vremuri, care era folosit ca sală de şedinţă de Elena Ceauşescu. Elena nu m-a lăsat să-i pun acolo. Eu i-a spus lui Milea: "Du-te într-o sală de şedinţe". Milea s-a dus la mine în birou. Postelnicu s-a dus nu ştiu la ce secţie. Vlad s-a dus nu ştiu unde.
Şi a urmat teleconferinţa din 21.
Când a început teleconferinţa, mi-a spus să-i chem şi pe cei trei. Şi eu am zis, fără să-mi dau seama: "Staţi că-i caut". "Adică cum să-i cauţi?! Nu ţi-am spus că nici unul nu se mişca din sediu? Nu ştii că tu răspunzi de orice să nu plece din sediu?" După teleconferinţă, sau în timpul teleconferinţei, nu-mi aduc aminte, mi-a spus: "Tu răspunzi de tot ce se în-tâmplă!", pentru că ei plecau şi el nu voia să-i lase să plece.
Îi era frică, probabil, de lovitura de stat, pentru că n-ai de ce să-i ţii acolo. Culmea e că, după ce m-am certat cu ei şi le-am spus să stea acolo, le-am dat o cameră, am aflat în timpul procesului că Milea a plecat. Vlad a plecat şi el. Eu nu puteam să stau lângă ei. Cei trei trebuiau să rămână acolo şi, de fapt, au rămas. Că au mai fugit şi ei, ca elevii de la şcoală, puţin, dar de fapt au rămas.
