Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La câteva ceasuri după eşecul adunării populare ordonate de Ceauşescu, Bucureştiul a fost luat în stăpânire de toate categoriile de militari pe care fostul regim a găsit de cuviinţă să le arunce în luptă contra populaţiei. La început, actele de violenţă au fost relativ izolate, dar, o dată cu lăsarea întunericului, centrul Capitalei a devenit Iadul pe Pământ.
În declaraţiile date în faţa anchetatorilor, începând cu anul 1990, coordonatorii şi executanţii "acţiunilor de luptă" care au însângerat Bucureştiul la 21 şi 22 decembrie 1989 au încercat să convingă că forţele de represiune au fost compuse din nişte mieluşei blânzi, care doar s-au jucat de-a "baba oarba" cu protestatarii.
Realitatea, care în ultimii 20 ani a devenit deja statistică, îi contrazice însă flagrant. Peste 1.000 de oameni (dintre care mulţi erau deja răniţi) au fost maltrataţi în stradă, arestaţi fără mandat, bătuţi "la foc automat" în secţiile de Miliţie, la sediul Securităţii Bucureşti ori pe drumul către Penitenciarul Jilava. În aceleaşi împrejurări, alţi 604 bucureşteni au fost răniţi, iar 48 au fost ucişi.
Dincolo de aceste cifre, care acum s-ar putea să nu mai însemne mare lucru, au stat cruzimi de neimaginat, pe care nici unul dintre militarii implicaţi nu a avut curajul să şi le asume. Atrocităţi care nu pot fi nici uitate, nici ascunse definitiv: sunt descrise, în amănunt, în numeroase declaraţii date în faţa anchetatorilor, de victimele care au apucat să scape cu viaţă sau de numeroşi alţi martori.
VICTIME DESPRE CARE NU S-A AFLAT NICIODATĂ
Se pare că primele victime - care, este drept, nu pot fi atribuite forţelor de represiune - au apărut la scurt timp după presupusa explozie a unor petarde, care a întrerupt discursul lui Ceauşescu. Panica şi haosul declanşate în acele clipe, în care mulţimea a dat buzna şi s-a înghesuit ca să scape de un ipotetic atac, s-au soldat cu rănirea câtorva zeci de persoane. Ceva mai târziu s-a mai spus, neoficial, că ar fi existat şi 10 sau 12 oameni care au murit striviţi de mulţimea descumpănită şi înfricoşată. În anii care au urmat, nimeni nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceste zvonuri. Se pare că procurorul Nicolae Popovici, procuror general al RS România, ar fi dispus efectuarea unei anchete legate de acest aspect, dar fuga cuplului Ceauşescu şi evenimentele dramatice care s-au derulat în perioada următoare au făcut ca acele prime victime să fie uitate sau, pur şi simplu, trecute cu vederea.
BĂTAIE "CA LA MILIŢIE"
În cuprinsul Dosarului nr. 97/P/1990, referitor la reprimarea demonstranţilor din zilele de 21/22 decembrie 1989, s-au putut reconstitui "poveştile" a 684 de persoane reţinute şi cercetate abuziv în acea perioadă. În spatele acestor termeni cu rezonanţă penală, care ar fi trebuit să-i aducă pe vinovaţi în boxa acuzaţilor, stau însă fapte dramatice, ale căror singure urme au rămas mulţimea de declaraţii închise între copertele unor dosare.
În cursul anchetelor s-a aflat că persoanele arestate în acea perioadă au fost grav maltratate atât la Miliţia Capitalei, cât şi la sediile unor secţii. Astfel, la Secţia 1 de Miliţie, 28 de persoane au declarat că au fost bătute atunci când au fost obligate să treacă printr-un "cordon" compus din cadre şi civili. La fel s-a întâmplat şi la Secţiile 10, 14, 17 şi 18 de Miliţie, precum şi la sediul Securităţii Bucureşti şi în zona hotelurilor Union şi Negoiu.
Una dintre victime, elevul Cristian Gheorghe, relatează într-o declaraţie: "Am participat la manifestaţie şi în jurul orei 18:00, fiind pe Bulevardul Magheru, am ajuns la o distanţă de circa 3-4 metri de cordonul format din tineri îmbrăcaţi în combinezoane de culoare bleumarin închis, cu bocanci militari în picioare. Ei aveau scuturi, bastoane de cauciuc şi căşti de protecţie de culoare albă pe care scria «Miliţia». În acel moment, fiind deja întuneric, am primit mai multe lovituri, probabil de picioare sau pat de armă, care mi-au provocat leziuni la cap şi pe corp, lăsându-mă în stare de inconştienţă pe stradă. Din acel moment nu mai ştiu cum am fost scos din mulţime şi dus la Spitalul Clinic Bucureşti, unde am fost internat până la 6 ianuarie 1990. Acolo am suportat o intervenţie chirurgicală prin care mi-a fost scoasă splina".
Într-o declaraţie dată în faţa procurorilor militari, Mioara Banu afirmă că a fost luată de trupele FOI din staţia de metrou Universitate. Ea susţine că fost bătută şi pusă în genunchi cu mâinile la ceafă. Apoi a fost bătută iar, în curtea Secţiei 17 Miliţie, unde a fost dusă mai târziu. În mod surprinzător, aceste violenţe au fost confirmate şi de unii ofiţeri de Miliţie, audiaţi de anchetatori. Astfel, Gheorghe Marcu de la Inspectoratul Miliţiei Capitalei declară că la Fortul 13 de la Jilava i-a luat o declaraţie lui Gheorghe Gherghiceanu, unul dintre demonstranţii aduşi acolo. Acesta avea răni la faţă şi pe mâna dreaptă. Miliţianul afirmă că, în timp ce scria declaraţia acestuia, "a venit un bărbat în civil, cu haină de piele, i-a ordonat tânărului să se descalţe, l-a aşezat pe o masă şi l-a lovit cu bastonul peste tălpi, după care a plecat". Despre acelaşi incident vorbeşte şi locotenentul major Petre Manciu.
Cozma Damaschin, ofiţer din Direcţia a III-a, a declarat în faţa procurorilor că în ziua de 21 decembrie, "după lăsarea întunericului, a văzut mai multe persoane încadrate de doi civili, care erau conduse cu forţa în curtea Miliţiei. Oamenii erau încătuşaţi, loviţi cu bastoanele şi cu picioarele". Cozma susţine că în curtea IMB se aflau aproximativ zece persoane aruncate una peste alta, despre care presupune că erau decedate sau pe moarte. În acelaşi context, lt. maj. Lucian Guran declară: "Când treceau prin dreptul cordonului constituit de miliţieni între Hotel Negoiu şi Hotel Union, cetăţenii erau loviţi de soldaţi cu bocancii sau cu patul armei".
Dar, oricât ar părea de dramatice, bătăile luate de la miliţieni, de la securişti şi de la USLA nu au fost nici pe departe cele mai grave repercusiuni pe care le-au avut de îndurat manifestanţii transformaţi în "colete".
MOARTEA PURTA HAINE MILITARE
Primii morţi "recunoscuţi" oficial au apărut în Capitală, în după-amiaza de 21 decembrie. În jurul orelor 17:30-18:00, un autocamion militar, condus de soldatul Nicolae Cismaru, a intrat frontal într-un grup de manifestanţi. Şapte oameni au fost ucişi, iar alţi cinci au fost răniţi. Revoltată de acest grav incident, mulţimea a înaintat brusc către cordoanele de ordine, care nu au ezitat să deschidă focul. În doar câteva minute, opt persoane au fost ucise, iar alte 13 rănite. În anii care au urmat, anchetatorii nu au reuşit să identifice nici unul dintre cei care au deschis focul în acele împrejurări şi nimeni nu a răspuns pentru rănirea gravă sau moartea celor 21 de victime.
Cel mai dramatic episod al represiunii din 21/22 decembrie a debutat însă între orele 22:30-23:00 şi s-a încheiat după miezul nopţii, o dată cu atacarea şi "spargerea" baricadei de la Inter. Cu toate că în declaraţiile depuse în faţa anchetatorilor toate "căpeteniile" militare au afirmat că s-a executat doar foc de avertisment, în plan vertical sau la 45 de grade, atunci s-au înregistrat cei mai mulţi morţi prin împuşcare.
Scăpat, ca prin minune, aproape nevătămat, Sorin Niţă relatează: "La 21 decembrie, în jurul orei 23:00, am văzut că s-a deschis foc de către doi militari în termen aflaţi în dreptul fântânii arteziene de la Restaurantul Dunărea. Ei făceau parte dintr-un grup mai numeros, care formau un cordon ce bloca Strada Edgar Quinet şi Bulevardul Magheru. Membrii grupului erau echipaţi cu uniforme bleumarin, fără semne de armă, şi căşti albe cu vizieră. Ceea ce m-a frapat era că toţi erau înalţi de aproape doi metri. Când am văzut că se trage în demonstranţi, şi câţiva dintre ei au căzut împuşcaţi pe asfalt, am fugit şi m-am ascuns într-o nişă din zidul Institutului de Arhitectură cu alte cinci persoane. De aici am fost luaţi de unul dintre cei doi militari care trăseseră. Venind, avea arma îndreptată către noi, fapt care m-a determinat să mă aşez în genunchi şi să-l rog să nu tragă. Acel militar în termen m-a lovit cu bocancul peste gură şi cu patul armei în cap. Pe moment am leşinat şi mi-am revenit în timp ce eram dus târâş de un subofiţer de Miliţie, în faţa Hotelului Negoiu. Pe acest traseu am fost lovit tot timpul de subofiţeri de Miliţie şi de câţiva civili, cu pumnii şi picioarele. Cât am stat în faţa Hotelului Negoiu, un maior ne ameninţa că dacă mişcăm ne împuşcă".
MORŢII BARICADEI
Nu acelaşi noroc l-au avut însă şi restul victimelor. Aflat în zona baricadei, studentul Adrian Radu Don a fost împuşcat în cap. Un prieten al său scăpat cu viaţă relatează că în acele momente s-a tras de pe clădirile Spitalului Colţea şi de pe cea a Muzeului de Istorie Bucureşti. Alexandra Diana Donea, elevă în clasa a XII-a, a fost împuşcată în cap. Pe corp avea numeroase zgârieturi, deci a fost probabil târâtă pe asfalt. Nu i s-a făcut autopsie. Se pare că a fost împuşcată de la mare distanţă. În evidenţele IML apare ca adusă, la 25 decembrie, de la Spitalul de Urgenţă. Ultima dată a fost văzută în viaţă la 21 decembrie, în jurul orei 23:00, în zona Intercontinental. Tot la Inter a murit şi tânărul Lucreţiu Mihai Gâtlan, de 19 ani, împuşcat probabil de la o distanţă cuprinsă între 20 şi 100 de metri. Cristian Florea a fost împuşcat în cap la 21 decembrie, în jurul orei 24:00, în zona Restaurantului Dunărea. A fost lovit din spate, probabil de la o distanţă de 10-30 de metri, cu un glonţ perforant, cu vârful rotunjit.
"COLŢEA", SPITALUL MARTOR LA MASACRU
Aflat în apropierea "câmpului de operaţii" din zona Intercontinental, Spitalul Colţea a fost, în acelaşi timp, atât locul în care au fost aduse multe dintre victime, cât şi un veritabil punct de observaţie, de unde reprimarea demonstranţilor a putut fi urmărită "în direct". În plus, analizate cu atenţie, declaraţiile unora dintre angajaţii spitalului, date după 1990, ar fi putut clarifica anumite aspecte, încă neelucidate, legate de ucigaşii care au acţionat în noaptea de 21/22 decembrie 1989. Astfel, asistenta medicală Mariana Carp a afirmat că la ora 12:50 în spital a fost internată o persoană care avea un traumatism la mâna dreaptă. Tot ea a declarat că "până la ora 15:00 au mai fost aduse şi alte persoane, rănite relativ uşor". Probabil că acelea erau o parte din victimele busculadei care a provocat întreruperea discursului lui Ceauşescu. Ileana Strugaru, o altă asistentă, a declarat că între orele 21:00 şi 22:00 au început să fie aduse din ce în ce mai multe persoane împuşcate. Medicul Carmen Georgescu a declarat că, în jurul orei 17:00, a văzut de la una dintre ferestre că în Piaţa Universităţii se trăgeau salve de avertisment cu gloanţe trasoare.
Iniţial se trăgea la un interval de 30 de minute. După ora 22:00, cadenţa s-a înteţit (din 15 în 15 minute). La această oră, la Secţia Chirurgie au fost aduşi primii împuşcaţi. Ea afirmă că înainte de a intra în sala de operaţii a văzut că de la anumite ferestre de la Inter, aflate cam la jumătatea hotelului, în anumite camere întunecate se vedeau lumini intermitente, despre care crede că erau focuri de armă, trase de trăgători izolaţi.
Emilia Vascan, medic la Secţia de Obstetrică-Ginecologie, declară că, în jurul orei 13:30, acolo a fost adus un tânăr împuşcat în umăr. Doctoriţa a observat, şi ea nu este singura, că, începând cu ora 19:00, la circa 10-15 minute după ce în piaţă se trăgeau salve de avertisment, în plan vertical, cu gloanţe trasoare, la spital erau aduse de manifestanţi persoane rănite prin împuşcare. "Cred că acei oameni erau împuşcaţi de altcineva, care trăgea în timpul salvelor de avertisment care constituiau doar un simplu fundal sonor ce masca zgomotul armelor cu care se trăgea în mod real."
Opinie confirmată şi de asistenta Nicoleta Savatin, de la Policlinica Colţea, care susţine că mulţi dintre răniţi erau împuşcaţi în spate, deci în timp ce încercau să fugă. Altfel spus, la acele ore înaintate demonstranţii au fost pur şi simplu hăituiţi şi "vânaţi" cu sânge rece, pe când încercau să scape de tirul ucigaş. Şi ea confirmă existenţa ciudatelor lumini intermitente care se vedeau de la anumite ferestre ale Hotelului Intercontinental.
ÎMPUŞCAŢI CA NIŞTE CÂINI
Doctoriţa Emilia Vescan a mai descris şi alte episoade, la fel de dramatice. Ea a afirmat că, în jurul orei 0:10, focurile de armă s-au înteţit, începând să se tragă şi pe orizontală. Toţi cei aflaţi în secţia ei, situată la parterul clădirii, s-au întins pe burtă ca să se ferească. La un moment dat, Valentina Pandele, fiica unui electrician angajat al spitalului, a vrut să vadă ce se mai întâmplă şi, imprudentă, s-a uitat pe colţul unei ferestre. În clipa următoare s-a prăbuşit secerată de un glonţ care a lovit-o în cap. Doctoriţa şi-a mai amintit că, înainte de a se ascunde, a văzut cum gloanţele au lovit mai mulţi manifestanţi care încercau să fugă, manifestanţi care se aflau sub zidurile şi geamurile spitalului. Ea a mai declarat că militarii care acţionau în zonă erau îmbrăcaţi în kaki, aveau cizme, epoleţi şi grade, iar unii dintre ei erau mai în vârstă.
Tot doctoriţa Vascan este cea care a relatat şi un episod cu adevărat cutremurător. Ea afirmă că, în jurul orei 2:30, când situaţia se mai calmase, tot din Secţia de Obstetrică s-a uitat în stradă, unde a văzut cum cinci bărbaţi, care au fost puşi cu faţa către grilajul de la Muzeul de Istorie Bucureşti, au fost împuşcaţi, cu pistoalele, de 6-7 militari îmbrăcaţi în uniforme kaki. Ceva mai departe, în apropierea rondoului de la Piaţa Universităţii, ea a mai văzut 3-4 autocamioane militare cu prelată, în care s-au încărcat nişte "obiecte" ridicate de jos de doi militari. Ea nu a văzut clar despre ce era vorba, dar crede că erau cadavrele unor oameni.
"ORGA DE LUMINI"
O altă relatare, a doctorului Florin Bucovici, este interesantă mai ales prin amănuntele ei inedite. Dr Bucovici afirmă că la ora 22:00 s-a aprins un proiector mare pe blocul unde se afla Restaurantul Bulevard, care a "măturat" masa de manifestanţi din zonă. După ce s-a stins proiectorul, au început să tragă cu trasoare şi apoi s-a tras în mulţime, care s-a depărtat. Am reţinut că, după stingerea proiectorului, s-a stins şi lumina în Inter şi a început să se tragă şi de acolo, foc automat, de la nivelul ultimului sau penultimului etaj. La ora 0:00 am sesizat aceeaşi manevră: proiectorul aprins, salvă de trasoare, proiectorul stins, lumina stinsă şi în Inter, apoi foc asupra demonstranţilor. Toate aceste declaraţii ar fi putut fi folosite pentru elucidarea acelor evenimente dramatice atunci, în primii ani. Acum este prea târziu. Unele fapte au fost scoase încă de atunci de sub incidenţa legii. Şi apoi, pe cine ar mai putea interesa, în mod real, nişte întâmplări din secolul trecut? Probabil doar pe istorici, pe cei morţi sau răniţi şi pe familiile tuturor acelora care, atunci, erau numiţi cu recunoştinţă "Eroii Revoluţiei".
Citește pe Antena3.ro
