14 iulie 2004: Praid - Oamenii din inima sarii

14 Iul 2004 • 00:00

Exploatarea de la Praid are 300 kilometri patrati. Galeriile sunt nenumarate. Dar o data pe saptamana Samuel Malnar si alti cativa mineri le cutreiera pe toate. Doar ca sa vada ce s-a intamplat pe acolo, chiar daca nu se lucreaza pe galerii si accidente nu prea sunt.

ANA-MARIA LUCA

Minerul merge la ultimul orizont. Cea mai noua galerie din salina, mult mai jos decat cea pe care o vad turistii in fiecare zi. Acolo, la 300 de metri adancime, e fundul pamantului la Praid. Linistea se sparge doar de pasii minerului pe pulberea de sare macinata, cenusie, ce acopera "podeaua" de minereu alb. Nu se lucreaza, nu se extrage. Depozitul de la suprafata e gol. Asteapta luna septembrie, cand se intoarce lumea din vacanta si incep comenzile.

Luni, intr-o dimineata de iulie, minerii din Salina de la Praid sunt in pauza de masa. Prima din zi, la ora 9. Nu mai este explozibil, nici nitramon, nici astralita. Nu se extrage nimic. Dar minerii mai au grija de galerii. Mai cioplesc ici-colo, mai netezesc, mai verifica uneltele.

BURICUL MINEI. Minerul, trecut dincolo de poarta imensa de lemn care desparte camerele vizitate de turisti de mina cea adevarata. Da binete in ungureste ortacilor lui secui, asezati in jurul unei mese tocite. Cei cinci barbati zdraveni raspund monosilabic si-si vad de rosiile cu branza de mic-dejun. Minerul trece printr-o alta usa de lemn catre o camera cu o colivie de fier, pe care a mancat-o indelung rugina. Striga lui Laszlo intr-o statie sa-l coboare la ultimul orizont si coboara zgaltait, unu, doua, trei, patru etaje. Catre buricul celui mai mare zacamant de sare din Europa. Si iata si ultimul orizont, ultimul nivel al salinei. O galerie ca toate celelalte. Doar ca urechile ti se infunda si respiri mai greu. E presiunea mai mare.

In podea este o gura intunecata. N-are decat 20 de metri, dar fundul i-l poti doar imagina. E silozul de jos, in care intra 50 de tone de sare. Nu intra, ci se prabuseste printr-un tunel vertical de la galeriile de mai sus, care se deschide in tavan chiar deasupra gurii intunecate. De obicei, cand se lucreaza si un singur schimb de mineri scoate la lumina 300 de tone de sare in 8 ore, un miner sta jos, in depozit si incarca sare in colivia-lift. Ca liftierul sa ridice bolovanii de sare cenusie catre un alt depozit de la 100 de metri, de unde o basculanta il va duce catre lumina zilei.

NOUL ORIZONT. Isi indreapta lanterna spre o galerie careia nu ai cum sa-i ghicesti capatul. E galeria unui camion care scoate sare de la ultimul orizont, si o aduce la depozit. Un camion care a ajuns in ultima galerie pe cai lungi si intortocheate, dupa vreme lunga de ratacit pe canalele sarii.

Si iata noul orizont: o galerie de vreo 25 de metri lungime si 8 metri inaltime, luminata de un neon. E cea inceputa de curand, numita "orizont" cu nostalgia cerului. Galeria se termina cu un perete cioplit si zgariat adanc de cutite haine. Utilajele dorm, parasite, pe langa pereti. Masina de extras a ramas pe o coasta si asteapta sa-i fie ascutite cutitele mici si marunte ca sa muste din peretele de sare cenusie. Minerul incearca foratorul, care bazaie pentru o secunda. Mai merge. Cu el minerii dezloaca bolovanii. Galeria cea noua mai are doi ani de viata. Poate trei, daca e generoasa. Apoi va fi si ea parasita si vizitata o data pe saptamana, de control.

MINERII. Daca nu e nimeni pe acolo, minerul se intoarce o portiune de drum, catre o camera a salinei, de fapt o rascruce de galerii. Intr-un colt, trei mineri sed la o masa, in fata unor farfurii pline cu sare. Atat doar e masa lor subterana. Nu e acolo de decor. Cu ea isi condimenteaza mancarea. Doar au scos-o din perete cu mainile lor si-au pisat-o ca sa dea gust mai bun ardeiului iute.

Mai au cate trei-patru ani pana la pensie, tin toti sa spuna. Pensia ar fi cea mai mare usurare pentru ei. Sunt sanatosi tun, pentru ca in mina de sare nu te imbolnavesti. Nu e ca in minele de carbuni. "Sunt unii mai tineri care au lucrat pe Valea Jiului, s-apoi aia povestesc. Au facut armata acolo. D-apoi au alte metode. Fronturile acolo nu sunt asa de mari ca la noi", zice minerul calator. Eh, mai e un pic pana la pensie. In subteran nici nu stii cand trec anii. Samuila Malnar, minerul cu inspectia, are 16 ani in subteran si mai are de stat inca cinci. La lumina unui neon care mai descalceste bezna, se vede ca Malnar e mic de statura si poarta o salopeta ponosita. E sef de schimb. Denes Lucacs, un om mai zdravan, se uita lung la Malnar. Lucacs e electrician si lucreaza de 18 ani la exploatarea de sare. Doar de 14 ani e in subteran. Laszlo Sekeres e un munte de om. Il acopera pe Lucacs. El e miner, lucrator cu bratele. De 18 ani. In mina a coborat doar de 14, caci a facut ucenicia afara. Orice nou angajat al salinei trebuie sa invete intai catacombele. Abia dupa patru-cinci ani au ceilalti baza in el si-l primesc in echipa. Sandor Kador, mustaciosul de dincolo de bolul cu sare de pe masa de lemn, vine tot de 14 ani in salina de la Praid.

Cei patru mineri sunt schimbul intai si mai au de stat pana la 14:00. Cei care incep la 14:00 vor lucra pana la 22:00 si apoi vine schimbul de noapte, de la 22:00 pana la 6 dimineata. In mina mai lucra si altii. Cam 20 de oameni pe schimb. Mai sunt artificieri, cei care dau foc la explozibil, si vagonetarii, care au grija de transportul bolovanilor de sare.

Viata in mina nu e usoara. Cam duci dorul soarelui. Dar cel putin sunt acasa, la cateva zeci de metri de nevasta si copii. Copiii lor vor face altceva. Nu vor lucra in mina. Tatii nici nu vor sa auda de asta. Baietii vor fi muzicieni.

Muntele salin, supravietuirea celor saraci

Cei fericiti traiesc in mica statiune inchiriind camere turistilor sau bolnavilor veniti pentru salina. Saracii se lupta sa smulga zilnic sarea, care e din belsug prin aceste locuri. O meserie fara orar si fara salariu fix. O meserie din care se traieste de azi pe maine si pe care copiii saraci din Praid o invata de la cinci ani.

Femeia raspunde la "buna ziua", apoi se intoarce spre gramada de bucati de sare din spatele ei, alege un bulgare mare cat palma si mi-l ofera zambind. Nu e frumoasa, e foarte tanara si chipul i se reflecta, multiplicandu-se, in baiatul cu par balai. L-a mostenit de la ea, tatal e tigan. "Nu avem nimic. Traim cum putem din sare", spune el. In ochi i se citeste o candoare inexplicabila la un barbat de 40 de ani. Il cheama Petru Kalanosz, daca am inteles bine. Traieste cu Ana-Maria, o unguroaica ce-si traduce numele pentru noi. Ea are 23 de ani. Baietelul - vreo cinci jumate, dar parintii lui n-au gasit inca timp sa se cunune.

ZECE SACI PE ZI. Cu un ciocan si un spit, adica o dalta, urca, tata, mama, copil un deal abrupt in care, ascunsa dupa iarba si flori, se deschide o cariera minuscula de sare. Tatal loveste roca, dar aceasta nu vrea sa se disloce. Dupa lovituri repetate, cedeaza. Petru mai poate adauga in sacul lui inca o bucata de sare, inca o paine pentru ai lui. Coboara purtand cate un bolovan in maini, tata, mama, copil, fiecare dupa puterile lui. Au facut acest drum de sute de ori. Desi incaltati cu cizme de cauciuc, nu aluneca. Ana-Maria isi spala mainile intr-o balta. Petru trage dintr-o tigara Marasesti. Apoi o iau de la capat. David Francis, baiatul de 13 ani care o face pe ghidul pentru noi, ne lamureste ca satenii nu trebuie sa plateasca pentru sarea pe care o extrag: "Trebuie doar sa cari de acolo de sus". Familia lui, care numara sase frati pe langa parinti, traieste tot din sare. Petru si ai lui reusesc, in zilele bune, sa umple zece saci, fiecare a cate 50 de kilograme. N-au acasa gradina, nici padure prin imprejurimi. Petru a lucrat pe vremea lui Ceausescu pe santier, la o ferma, la o fabrica. "Acum nu am unde sa lucrez. Ce sa fac, sa fur? Mai bine vin la sare." Munca in salina improvizata le aduce cate 200.000-300.000 de lei pe zi. "Dar o zi treâ sa spargi ca sa ai ce sa vinzi a doua zi", imi explica barbatul. (Irina Munteanu)