Este cel mai nordic oras al tarii si se afla in apropierea granitei cu Ucraina. Cea mai apropiata asezare urbana este Dorohoi, la 37 de kilometri.

Orasul cu 53 de baruri

Targul Darabanilor se tinea candva la egalitate cu Braila sau Bacaul. Astazi e un orasel izolat si prafuit, scos din anonimatul lui caldut doar de valul ironiilor proaste - "ultima frontiera", "locul unde se agata harta in cui", "orasul fara asfalt" etc. A avut un destin vitreg, a pierdut totul, in afara de vocatia de oras nascut, iar nu facut.

Pe strada principala, strajuita de salcami tunsi perie, carciumile stau una langa alta, impletindu-si manelele cu izurile de tutun si alcool. Sunt 53 toate, si cele mai multe la sosea, in ceea ce se vrea a fi zona comerciala a orasului.

Ar putea parea, la prima vedere, ca sunt prea multe localuri de diri-dam si "inca una". Insa nu-s decat cu 10 mai multe decat in 1877, cand targul de pe malul Prutului numara vreo 2.000 de locuitori. A doua jumatate a secolului XIX a insemnat pentru Darabani punctul de maxima inflorire, dupa care a urmat un declin neintrerupt. Atunci, evreii reprezentau o treime din populatie, ei ungeau mecanismele comertului, facand din Darabani un centru important la rascrucea drumurilor de negot. Azi nu mai e nici un evreu, si nici Darabaniul nu mai este ce a fost.

OAZA DE ASFALT. Din sapte trecatori numai unul stie unde este biblioteca oraseneasca: "E mai la vale, la asfalt", zice el, cu aerul ca a dat cel mai sigur indiciu.

"La asfalt" desemneaza, in argoul local, zona spitalului, unde strada a fost asfaltata pe o distanta de vreo 300 de metri. In rest, cu exceptia soselei ce traverseaza orasul, DN 29A, aflata in administrarea Directiei Judetene de Drumuri si Poduri Botosani, in oras se circula numai pe strazi pietruite. Acea oaza de asfalt este mai tot timpul animata de copii care gasesc aici singurul loc unde se pot da cu rolele ori sa se intreaca pe biciclete.

La biblioteca il gasim pe poetul Victor Teisanu, recomandat de toti ca fiind darabaneanul cel mai avizat sa ne vorbeasca atat despre trecutul glorios al orasului, cat si despre jalnicul lui prezent.

EUROPA STATEA CU OCHII PE DARABANI. Astazi, la Strasbourg nu se sufla un cuvant despre Darabani. Dar a fost o vreme cand presa europeana isi inghesuia in hanurile targului trimisii speciali, iar cei mai puternici oameni ai Europei, intruniti la Congresul de Pace de la Berlin, ii cereau lui Mihail Kogalniceanu sa explice in amanunt ce e cu acest Darabani, devenit pentru scurta vreme taciunele ce ameninta sa incendieze Europa.

Totul a plecat de la o palma pe care un evreu i-a dat-o unui taran, Vasile Frunzuc, pentru o datorie neplatita. Procesul dintre cei doi s-a transformat intr-o adevarata batalie, la bara, intre taranii romani si comerciantii evrei. De la o palma s-a ajuns sa le fie contestat evreilor dreptul de a mai folosi, fara nici o obligatie, vadul comercial din buricul targului. Acest drept le fusese acordat, pe 25 de ani, tocmai pentru a transforma Darabaniul intr-un centru comercial, iar termenul expirase.

PROCESUL SECOLULUI. Procesul s-a desfasurat timp de doi ani la Curtea cu Jurati din Dorohoi. Dosarul cuprindea 11 volume. Au fost chemati 163 de martori. Evreii erau reprezentati in instanta de Titu Maiorescu, iar romanii, de George Cimara, cel care, casatorindu-se cu Smaranda Bals, a mostenit proprietatile logofatului Teodor Bals, omul care a transformat un sat prapadit din lunca Prutului intr-un targ important.

Eminescu si Hasdeu au scris despre procesul de la Dorohoi, aratand ca nu este vorba decat despre un litigiu civil, nicidecum despre o atitudine antisemita in Romania - cum sustinea presa europeana. Iorga se arata, mai tarziu, entuziasmat de pledoariile lui Maiorescu si ale lui Cimara.

Judecatorii, care pe acea vreme nu aveau butoane de comanda, au decis in favoarea darabanenilor. Sentinta ar fi putut afecta grav interesele Romaniei la Congresul de Pace de la Berlin, daca nu am fi fost reprezentati de Kogalniceanu. A ramas unul dintre cele mai celebre procese din jurisprudenta europeana. Astazi, in Europa se mai pomeneste despre Darabani doar in rubricile de evenimente, atunci cand vreun localnic isi da in petic printre straini.

CU CAMILELE LA ARAT. Darabaniul e un oras care, incercand sa redevina prosper, isi trimite locuitorii la camp, la sapa. In materie de agricultura, targul are antecedente revolutionare. Un anume arendas Alcaz, nemultumit de eficienta cailor, aducea, pe la 1867, doua camile in Darabani. Se vor fi crucit taranii vazand acele animale care nu exista tragand la plug, dar au priceput cum e cu raportul intre cheltuieli si profit.

Atunci, agricultura se facea cu camilele, astazi se face cu incetisorul. Cu doar 40 de tractoare pe 7.000 de hectare. Graul de Darabani, care altadata ajungea pe mesele regesti, acum e bun doar de furaj pentru animale. Brutariile din oras folosesc pentru paine grau adus de aiurea.

SOMERI BOGATI. In Darabani nu e nici mai bine, nici mai rau decat in alte orase in vreme de tranzitie. Unele lucruri merg, altele nu. Unele afaceri prospera, se itesc chiar pe piata europeana, altele o intind de la o zi la alta, cu falimentul la usa. Pentru cei mai multi, insa, traiul de zi cu zi e o lupta crancena. Mai norocosi sunt somerii rezultati din falimentul industrializarii fortate, care si-au gasit - cei mai multi - de lucru in strainatate si acum isi fac magazine si se plimba cu masini scumpe pe strazile pietruite. Ei sunt bogatii orasului. Ceilalti formeaza acel procent de somaj de aproximativ 12 la suta. Un procent mare, dar nu suficient pentru ca Darabaniul sa fie declarat zona defavorizata si, pe aceasta baza, sa beneficieze de facilitatile legale.

"Dar poate ca unii nici nu vor sa munceasca, spune soferul Dumitru Ignatiuc. Targul e plin de afise, ca se cauta 250 de femei pentru munca la confectii, dar nu se prezinta nimeni la angajare. Le place sa stea acasa si sa ia ajutor social - asta cu ajutorul social e cea mai proasta lege, incurajeaza statul degeaba."

MAI MULTE MASINI DECAT ANIMALE. Darabaniul incearca din rasputeri sa se smulga singur din izolare si din clestele nepasarii guvernarilor postdecembriste. Orasul are doua benzinarii, trei unitati de autoservice - toti se plang de saracie, dar statisticile arata ca exista mai multe masini decat animale - , trei unitati de prelucrare a carnii si doua de prelucrare a laptelui, cinci prese de ulei, o fabrica de confectii, o fabrica de incaltaminte, o fabrica de mobila, televiziune prin cablu... Nu e mult, dar toate merg in profit. "Darabaniul - zice Victor Teisanu - ramane dominat de elementul taranesc, dar taranii lipsesc."

TRANSPORT

"Bucata asta de asfalt, singura din tot orasul, a facut-o Emil Rasnic, cat era primar, din bugetul local si din bani de la judet. A inceput asfaltarea de la poarta de la el si a dus-o cat i-a ajuns asfaltul, vreo 300 de metri. Ce sa zic, simt si eu ca stau la oras, Sunt fericit ca avem oleaca de asfalt care trece pe la magazinul meu: e o placere cand intru pe asfalt si nu mai zanganesc navetele de bere in masina, nu se mai sparg ouale in cofraje, nu se mai rup fuzetele la masina... Mai nasol e cand ploua - canalizarea e peste nivelul strazii si apa nu se scurge, sta pana se evapora" - Viorel Vadavoiu beneficiar de asfalt