Mârlanul de low-cost

Pe ideea deja intrată în folclor cum că iarna nu-i ca vara, zice-s-ar că avionul nu-i căruţă şi nici căruţa avion... Dar cum năravul din fire n-are lecuire nici la zece mii de metri altitudine, avionul şi căruţa se-nfrăţesc fiindcă, nu-i aşa?!, tot mijloace de transport sunt. Şi, la urma urmei, diferenţa de la cal la "cal-putere" este anulată fără probleme de obiceiurile din moşi-strămoşi deprinse şi bine înrădăcinate.

O călătorie cu o cursă low-cost dinspre Italia spre România... începe cu un drum cu autobuzul înspre aeroportul cu pricina. În aşteptarea autobuzului, locul se umple repede de români. Şi îţi dai seama de asta - înainte să auzi vreun cuvânt în dulcea noastră limbă, care, ca şi a lor, tot de la Traian se trage - după deja specificele sacoşe din rafie care ţin loc de geamantan. Şi apoi, "după vorbă, după port".

Sacoşele cu pricina blochează rapid culoarul de trecere, asta în ciuda rugăminţilor repetate ale şoferului care insistă să fie aşezate în cală. În jumătatea de oră cât durează drumul, un tânăr vecin de scaun filmează pasionat autostrada şi se întinde când spre stânga, când spre dreapta, ca să nu piardă vreun amănunt din drumul absolut "spectaculos" pe care mai apare din când în când câte-o benzinărie... Nu poţi să nu ţi-l imaginezi acasă, în ţară, cu o bere în mână şi "punându-le prietenilor filmul pe DVD, ca să vadă şi ei Italia"...

Şi uite-aşa, după controale şi toate cele, eşti în sfârşit în avion. Toate bune şi frumoase până decolezi. Vecina din faţă, o doamnă cu doi copii cărora le face educaţia cu voce ridicată, i se adresează prietenei de pe bancheta de lângă: "Ce face ăsta, fată, că ne-a bălăngănit de ne-a luat dracii? Îmi vine şi să vomit, să mor io". Şi de bine ce zice, că numaidecât partea din spate a avionului se umple de o mireasmă de neconfundat de usturoi...

Doamna îi întinde prietenei o şaorma, "să nu le mai dăm bani la ăştia, că e patru euro un sandviş aicea în avion", şi are câte una şi pentru fiecare copil. Cum au trecut de punctul de control cu o sacoşă plină de şaorma, rămâne unul dintre misterele de nedezlegat ale existenţei tale de până atunci.

O cafea ar fi mai mult decât binevenită. Dar ai ceva de aşteptat când se apropie stewardesa, căci copiii doamnei din faţă nu se hotărăsc între chipsuri şi suc de portocale sau de pere. Mama, grijulie, citeşte cap-coadă etichetele produselor, se interesează de fiecare preţ în parte, şi în lei, şi în euro, iar în cele din urmă decide că sunt prea scumpe şi au şi E-uri, aşadar, mai bine nu, renunţăm... "Daţi-le, don'şoară, câte un pahar cu apă, că e mai bună." Decizia mamei stârneşte un val de plânsete şi proteste în faţa căruia muzica pe care o asculţi la căşti se dovedeşte neputincioasă. Lucrurile se liniştesc într-un târziu, în timp ce avionul zboară spre România.

Şi dintr-odată, fără să-şi dea seama, domnul de lângă tine îţi stârneşte dulci nostalgii... Îţi revin brusc în minte imagini idilice dintr-o îndepărtată călătorie prin Moldova, când un darnic ţăran cu a lui căruţă s-a oferit să te ducă dintr-un sat în altul. Iar pe drum, cu glas molatic, ţi-a şoptit că se descalţă, "că-l doare oleacă chişerele"... Ei bine, la mii de metri altitudine, povestea are cu totul altă amplitudine, iar după izul de usturoi, aerul condiţionat din avion e tot mai greu încercat şi tot mai greu face faţă. De unde concluzia: tot mai bine cu căruţa.

Domnul de lângă tine, mult mai relaxat acum, cu picioarele eliberate de tirania pantofilor, începe să răsfoiască revista din buzunarul scaunului din faţă şi e atât de pasionat, încât atunci când descoperă un articol sau o poză care-i place, rupe frumos pagina, o împătureşte şi o introduce tacticos în geantă. Apoi se lasă cuprins de un dulce somn... Din care, fără milă, îl trezeşte stewardesa curând, ca să-şi ridice scaunul, căci avionul se pregăteşte să aterizeze la Bucureşti. "'Tu-i mama mă-sii de treabă, de ce mă scoli, fă, ce, nu poa' s-aterizeze fără mine?" Noroc că stewardesa, e evident, nu cunoaşte dulcele grai românesc...

În timp ce avionul rulează încă pe pista de aterizare şi o voce îi roagă pe pasageri să rămână aşezaţi "până la oprirea completă a aparatului", ca la un semnal, toată lumea ţâşneşte în picioare. Şi o auzi pe una dintre cele două prietene din faţă care n-a mai avut răbdare şi a deschis telefonul, povestind cuiva de la celălalt capăt: "Păi am vizitat, normal, am vizitat şi Austria, şi Ungaria, acuma când am trecut pe deasupra. Ăştia mici? Cam agitaţi...".