Bogdan Naumovici: "Încerc să schimb ceva în ţara mea. Încă n-am obosit. Dar nu sunt departe"

● director de creaţie Agenţia 23

În 1986 am început să mă interesez despre cum aş putea ajunge în Statele Unite, pentru că era singura destinaţie care m-ar fi interesat. Şi aşa am aflat că, dintre toţi colegii maică-mii, mai erau în ţară ea, Pleşu şi încă un coleg. Restul, toţi, pleca­seră din ţară şi făceau din cinci în cinci ani adunările absolvenţilor "Spiru Haret" '66 ba în Germania, ba în Ca­nada, ba în SUA. Unul dintre ei mi-a propus să îmi găsească o dom­nişoa­ră cu cetăţenie americană, care, în schimbul a 5.000 de dolari, să fie de acord să ne căsătorim şi să "mă tragă" în America.

Una peste alta, lucrurile au tă­răgănat până în 1989. Când, deodată, s-au deschis oportunităţile aici. Am crezut atunci că putem face acasă o altă America. Că putem aduce li­bertatea, initiaţiva, competenţa, me­ritocraţia şi la Bucureşti.

Am intrat în PNL-AT, apoi în PL'93, crezând că nişte deputaţi de 26 de ani vor aduce României schimbarea de care avea atâta nevoie. Am fost în Piaţa Universităţii, apoi, încet-încet, m-am retras în propria bulă de sticlă, în care ne e bine mie, familiei mele şi celor apropiaţi. M-am retras într-o industrie în care se vorbeşte la fel de multă engleză ca şi în America, în care, uneori, se fac spoturi ca în America, în care ne întrecem pe la festiva­luri cu americanii. Periodic trec prin cele două extreme. Cea care m-a făcut să scriu o prezentare intitulată "România maro" şi cea care m-a făcut să inventez termenul "Mişcarea de Rezistenţă". Sunt de­zamăgit de România şi de români în mod regulat, şi tot în mod regulat încerc să schimb ceva în ţara mea.
Încă n-am obosit. Dar nu sunt departe.