O zi la înalta curte de casaţie şi justiţie

07 Mai 2008 • 00:00

JUSTITIA ŞI DREPTATEA ÎN ROMÂNIA
24 martie 2008 , o zi ca oricare alta pentru multi dintre romani. Nu si pentru mine, care trebuie sa ma prezint la Bucuresti la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Dupa 8 ore de mers noaptea cu trenul ajung dimineata la ora 6 in Gara de Nord. Forfota binecunoscuta ma intampina de cum cobor pe peron, la fel si nelipsitii smecheri care iti ofera un taxi de cum te dai jos din tren. Ma fac ca nu-i vad si ma grabesc spre iesirea din gara si intrarea la metrou. Iau metroul catre Victoriei, unde schimb si apoi cobor la Universitate. Nu pot sa nu remarc, ca de fiecare data cand vin in Bucuresti, chipurile oamenilor grabiti care folosesc metroul. Aproape toti sunt tristi, apatici, cu ochii goi de expresie, ca niste roboti umani nefericiti.

Pe Batistei trec pe langa Ambasada SUA, si ajung repede la cladirea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Pina la ora 8 si jumatate cand ni se va permite sa intram inauntru, ma mai plimb putin pe strazile laturalnice mancand in acelasi timp fara chef un sandvici. Revin in fata cladirii si ma uit cu compasiune la oamenii care asteapta in fata. Numarul lor s-a marit, sunt foarte multi batrani veniti din toate colturile tarii, bolnavi si obositi, dar care au venit sa-si caute dreptatea la acest for suprem. Dreptatea ! Aici gresim noi, oamenii de rand cand venim in fata instantelor judecatoresti. Cautam dreptatea, uitand ca aceasta nu este sinonima cu justitia. De fapt in ultimii ani, cautand sa gasesc dreptatea in fata instantelor de judecata si sa redobandesc ceea ce a fost luat familiei mele in trecut, am ajuns sa ma conving ca in Romania cel putin , dreptatea si justitia sunt de foarte multe ori doua linii paralele care se intalnesc uneori. Ceea ce noua oamenilor de rand ni se par niste adevaruri evidente si o dreptate de netagaduit, justitia romana prin magistratii ei, ne demonstreaza de multe ori contrariul, invocand articole de legi, omisiuni, proceduri si alte tertipuri, sau pur si simplu necitind actele din dosare. Da , ca un specialist tehnic, care gandeste logic, am ajuns la aceasta trista concluzie, in Romania dreptatea nu este sinonima cu justitia. Dar oare va fi odata ?

Incerc sa-mi revin din aceste ganduri pesimiste, s-a facut ora 8 si jumatate si ma indrept spre intrare. Remarc din nou cu dezgust zelul jandarmilor de la intrare care au totdeauna placerea sa apostrofeze cate un batran neajutorat care iese din rand sau urca prea repede o treapta. Sunt si ei oameni importanti si trebuie sa-si arate autoritatea, si cum o poti face mai bine decat in fata celor slabi. Batranul neajutorat apostrofat se trage repede inapoi cerandu-si scuze. Intru in cladire si ma duc direct la calculatorul de informare sa aflu sala si numarul de ordine al cauzei. Vanzand ca sunt la numarul 75, deja ma resemnez cu gandul ca voi reusi sa plec din Bucuresti doar dupa-amiaza. Trenul de la ora 13 nu am cum sa-l prind. In fata salii agitatie mare, imi atrag insa atentia mai multe personaje cunoscute ale vietii politice trecute sau actuale. Ii vad pe Valeriu Stoica, pe Doru Viorel Ursu, poate inca niste figuri cunoscute, si pe moment ma bucur ca impart aceste clipe cu niste oameni celebri pe care altfel poate nu as fi avut ocazia sa-i vad in carne si oase si atit de aproape. Incerc sa scap de gandul pesimist ca sunt un simplu cetatean si sper ca atmosfera aceasta imi va fi si mie benefica. Imi atrag atentia si cativa ziaristi, extrem de tineri, care se agita in fata salii. Intuiesc ca in afara banalului meu recurs, in aceasta sala se vor petrece si alte evenimente mult mai importante. Incep sa parcurg cu atentie lista de sedinta si imi explic imediat prezenta ziaristilor de pe hol. Nume ca Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu sau judecatoarea Ciuca, trezesc oricand interesul presei.

Incepe sedinta si imi dau seama ca voi avea mult de asteptat. Ies din nou pe hol si incep sa citesc romanul de Vintila Corbul pe care mi l-am adus cu mine, aducandu-i in gand un scurt omagiu scriitorului plecat nu de mult de pe aceasta lume. In paralel mai raspund si la apelurile pe mobil venite de la firma de acasa. Timpul trece destul de greu si incerc sa fiu atent la succesiunea cauzelor care se discuta inauntru in sala. Sunt curios din fire si vreau sa profit de ocazia care mi s-a oferit sa asist la cauzele acestor personaje publice atit de cunoscute. Intru in sala si imi gasesc cu greu un loc pe scaun. Ascult fara sa fiu foarte atent cauzele care se discuta.

Dupa cateva zeci de minute sala se anima si inghesuiala creste instantaneu. In sala a intrat Adrian Nastase si sotia lui. Devin si eu mai atent la ce se vorbeste in sala. In fata este un juriu eterogen de 9 judecatori, atit barbati cat si femei, de varste diferite. I se da cuvantul procurorului, o doamna sau domnisoara tanara, care vorbeste extrem de putin. Urmeaza partea adversa. Adrian Nastase si Dana Nastase impreuna cu ceilalti din dosar si carora nu le-am retinut numele sunt aparati de 4 avocati. Vorbesc toti pe rand, in total cam o ora si jumatate. Ultimul vorbeste Doru Viorel Ursu. Nu pot sa nu apreciez la toti discursurile elaborate si punctate din loc in loc cu citate din latina , sau cu exemple din practica judiciara. La sfarsit i se da cuvantul si domnului Adrian Nastase, nu vorbeste mult, dar are un discurs interesant si bine sustinut, se vede ca este un politician cu experienta.

Incerc sa analizez strict ce am auzit in aceasta sala si sa anticipez rezultatul. Mai aud si parerea soptita a unor avocati din jurul meu. Parerea unanima este ca procurorii nu au nici o sansa. Au fost 2 minute de argumente pro fata de 88 de minute de argumente contra, asa ar analiza orice om obisnuit. Oare de exemplu au fost meciuri in care o echipa a avut posesia mingii 88 minute si a pierdut ? Dar acestea sunt speculatiile unui cetatean fara studii juridice. Urmeaza cazul judecatoarei Ciuca de la TarguMures. La fel ca si inainte constat scurtimea discursului procurorului si consistenta discursului avocatilor. Oare asa se prezinta tot timpul, sau este o zi speciala, cand stiu ca au in fata 9 judecatori si niste ziaristi in sala dornici de senzational? Oricum le apreciez profesionalismul, as vrea sa cred ca asa mi-ar sustine si mie cauza si mi-ar castiga-o. Desi ca orice cetatean naiv consider ca adevarul meu este atit de evident ca nu are nevoie de asa eforturi. Vorbeste si doamna judecatoare Ciuca, si se observa ca este un magistrat cu experienta. Anticipez din nou rezultatul bazandu-ma pe ce am auzit in sala. Imi dau seama ca de fapt nu stiu care este adevarul, nu cunosc nimic despre dosare, aprecierea mea se refera doar la maiestria in vorbire a partilor. Oare asa sa judece si acesti 9 magistrati? Incerc sa nu ma mai gandesc la asta si sa-mi revizuiesc in minte discursul pentru cauza mea. Intra in sala Dan Ioan Popescu impreuna cu sotia. Si despre acest caz am auzit din presa. De data aceasta procurorul se schimba. O doamna ceva mai in varsta si sigur cu mai multa experienta are de data aceasta un discurs putin mai consistent si chiar reactii la afirmatiile avocatilor. Totusi si aici avocatii vorbesc cam o ora. Tot discursuri elaborate si profesioniste pe care nu poti sa nu le apeciezi.

Nu ma mai gandesc la rezultatul lor, pentru ca se apropie momentul meu. Sper sa fiu lasat sa vorbesc macar cateva minute. Dupa cateva cauze pe care judecatorii le analizeaza extrem de rapid, imi vine si mie randul. Cand sunt strigat de grefiera, nu pot sa-mi stapanesc emotia. Sunt totusi in fata completului de 9 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Si la examenele din facultate aveam emotii, chiar daca stapaneam perfect materia si stiam ca nu pot primi decat o nota mare. Si acum emotia exista, desi discursul mi l-am repetat si imbunatatit de nenumarate ori mental. Si adevarul este evident in cauza mea, n-ar trebui sa am emotii.

Presedintele completului imi da cuvantul, spunindu-mi insa sa ma limitez doar la aspectul admisibilitatii recursului declarat de mine. Simt instinctiv desconsiderarea in vocea lui si in privirile celorlalti judecatori. Ma asteptam la aceasta, am ajuns sa cunosc in ultimii ani, la toate procesele acestea de recuperare a bunurilor furate de regimul comunist, dispretul magistratilor pentru cei care nu au o pregatire in domeniul juridic, pentru cei care nu fac parte din casta lor. Aveam si un mic discurs pregatit pe tema aceasta. Am absolvit o facultate cu rezultate exceptionale, am avut si am rezultate deosebite profesional, de ce ma considera un paria? Pentru ca nu am studii juridice? Nu m-ar multumi nici daca stiind cine sunt m-ar privi altfel, as fi multumit daca pe orice cetatean al Romaniei l-ar trata in mod egal, fara discriminare. As fi de acord daca s-ar da o lege in care sa nu ai acces in sala de judecata decat insotit de un avocat, asa cum este in unele tari. Dar deocamdata aceasta lege nu exista, si ar trebui sa fim toti tratati la fel.

Incerc sa ma stapanesc , dar nu pot. Nu am putut suporta niciodata nedreptatea, si simt ca deja judecatorii s-au inteles dintr-o privire si ca vor sa scape rapid de cauza aceasta pe tema inadmisibilitatii, bifand cu succes inca un dosar rezolvat. Si desi stiu ca nu are nici un rost, si presedintele incearca sa nu ma lase sa vorbesc, simt ca trebuie sa le spun, daca nu lor , care poate nici nu asculta, atunci intregii lumi, celor din sala si mie adevarurile. Adevarul cum se face justitia in Romania. Cum dupa ani de judecati, ti se retrocedeaza in sfarsit la ICCJ imobilul revendicat, dar cum ti se retrocedeaza. Este vorba de actuala Scoala din comuna Soimus, judetul Hunedoara, fosta casa de locuit in trecut. Da, este adevarat, este acea Scoala care aparea la inceputul anului scolar 2007 la toate televiziunile si in ziare, si la care primarul spunea ca nu mai au copii unde invata si ca le-a pregatit un cort in fata primariei. Ca au fost dati afara din cladirea retrocedata fostilor proprietari, ca li se cere o chirie exorbitanta , si alte asemenea afirmatii cu iz electoral, doar se apropie alegerile locale si primarul vrea sa se asigure de un nou mandat. Televiziunile si presa, dornice de senzational si mereu pregatite sa raspunda chemarii autoritatilor, nici nu s-au mai sinchisit sa afle si sa difuzeze adevarul. Era mult mai senzationala stirea ca elevii din nu stiu ce comuna incep scoala in cort, si mai interesante declaratiile cu iz electoral ale primarului. Ce interes sa afli adevarul si situatia de fapt. Sa afli ca pentru o cladire de peste 700 de metri patrati primaria plateste o chirie lunara ridicola de 1000 lei si ca nu a fost vorba niciodata ca elevii sa fie scosi afara din scoala si ca legal nici nu era posibil.

Dar sa revin la subiectul cauzei pentru care ma aflu in fata completului de 9 judecatori. Alte tari foste comuniste au rezolvat de mult problemele legate de retrocedari, fara sa isi bata joc de fostii proprietari. Noi in Romania n-am putut, sau n-am vrut. In 2006 am considerat ca in sfarsit ni s-a facut dreptate , in momentul cand ICCJ , dupa ani de judecati, ne-a restituit in deplina proprietate si posesie imobilul Scoala din Soimus. Dar bucuria noastra a fost de scurta durata. Cand ne-am dus la Primarie sa ne clarificam situatia, ni s-a spus senin ca am primit inapoi, conform deciziei, doar cladirea Scolii, fara nici un metru patrat de pamant, nici macar pamantul care este sub cladire. Si ca orice functionari publici binevoitori ne-au trantit binecunoscutele vorbe ‘’Daca nu va convine, dati-ne in judecata!’’. Trebuie acum sa spun ca din suprafata initiala de pamant intravilan de 2,5 hectare, mai ramasesera libere doar 6200 metri patrati, adica ceva mai mult de jumatate de hectar. Acestia mai erau liberi la data aceasta si apartineau de Scoala, asa cum arata si expertiza judiciara aflata la dosar. Restul suprafetei de-a lungul anilor s-a impartit mai multor cetateni, in conditii mai mult sau mai putin legale, pentru el urmand sa primim probabil niste despagubiri din partea statului, despagubiri in care eu sincer nu cred, cunoscand antecedentele si mersul lucrurilor in Romania. Dar macar suprafata libera si care apartinea de Scoala, conform logicii, bunului simt si a ce mai vreti dumneavoastra, si mai ales si conform legilor in vigoare, trebuia sa ni se restituie in natura. Sicanati de Primaria din Soimus am facut o cerere de clarificari la decizia ICCJ, prin care le-am explicat ce probleme avem cu interpretarea deciziei si le-am cerut conform legii, clarificari prin care sa detalieze continutul imobilului retrocedat. Stupoare, presedinta completului de judecata, de altfel un magistrat, am aflat apoi, cu mare experienta, profesor universitar si cu carti juridice publicate, ne respinge cererea de lamuriri, si scrie negru pe alb ca nu mai exista nici un teren liber, ca vom primi pentru teren despagubiri ( la pastele cailor) . Desi in actele de la dosar, in expertize scrie clar contrariul. Cu alte cuvinte doamna magistrat ne-a dat inapoi o cladire care sta in aer, si vom ajunge sa platim chirie pentru pamantul nostru Primariei. Aberant ! Aceasta este justitia in Romania? Ce sa inteleg, ca eminentul magistrat n-a aplicat legea sau ca nici macar nu s-a uitat pe probele de la dosar? Sau ca nici macar nu a citit cele 2 pagini in care argumentam si aratam clar inca o data unde se gasesc dovezile in dosar ? Sa inteleg ca un magistrat nu poate gandi logic ci il intereseaza doar sa-si apere judecatile anterioare ale sale sau sa le apere pe ale colegilor, chiar daca provoaca mari nedreptati si afecteaza destinul unor oameni?

Ma uit acum la completul de 9 judecatori si inteleg ca nu-i intereseaza de loc ce injustitie si nedreptate s-a produs. Ii intereseaza doar sa scape cat mai usor de mine si sa-si incheie ziua de lucru cat mai repede. I-au obosit destul cazurile grele de mai inainte. Noi ceilalti cetatenii de rand nu suntem interesanti, nu-i putem afecta cu nimic. Doar se spune ca judecatorii sunt inamovibili, si as fi curios sa stiu daca exista o tara in lumea aceasta in care se poate judeca orice si oricum dupa bunul plac fara sa te poata nimeni trage la raspundere asa ca in Romania. Nu le fac totusi placerea sa tac si sa le scutesc din pretiosul timp.

Le vorbesc cateva minute, nu cred ca ajung sa le spun tot ce as vrea, dar reusesc sa ma descarc de esenta revoltei din mine. Stiu ca este in zadar, dar macar sa stie ca totusi mai existam si noi in aceasta tara, ca stim cand gresesc si isi bat joc de noi, ca nu suntem toti atit de naivi. Sa stie ca nu ne pot inchide gura la nesfarsit. Sa stie ca lumea asteapta de la ei dreptate, nu doar justitie, ca pentru salariile exorbitante pe care le primesc sunt datori macar cu un minim de respect pentru noi, cei multi, ceilalti cetateni ai Romaniei, si ca sunt datori sa nu-si bata joc de noi si sa ne judece atent si corect. Imi inchei scurtul discurs pentru ca deja simt ca tensiunea imi urca la cote alarmante.

Ies grabit din sala si din cladirea ICCJ. Incep sa ma linistesc si sa respir aerul curat de afara. Cat de curat mi se pare acum aerul Bucurestiului fata de aerul din sala de judecata. Optimismul imi revine gandindu-ma ca sunt sanatos, ca maine voi fi inapoi la treburile mele, si mai ales ca exista si un tribunal divin care vede tot si va face sigur dreptate mai devreme sau mai tarziu. Nu uit sa ma abat din drumul meu la demisolul unui bloc din apropiere, unde un domn in varsta si-a capitonat geamul dinspre strada cu carti si cu un anunt de genul ‘’ Daca iubiti cartile, bateti la acest geam...’’. Ma bucur de doua ori, in primul rand ca am ajuns din nou sa-l ajut cu ceva bani si apoi ca am mai gasit niste carti bune care-mi lipsesc. Povestea lui este trista, a ajuns la anii de pensie, se descurca foarte greu si acum vinde cartile pe care cu ani in urma le lua inainte de ’89 pe sub tejghea de la librarii, sau dupa ’89 facand sacrificii financiare. Se desparte cu regret de ele, dar stie ca nu are alta solutie. Si doar la cativa pasi unii au salarii si vor avea pensii incredibile...Macar de-ar face si dreptate nu doar justitie.

Parasesc Bucurestiul cu gustul amar al justitiei din Romania. Mai am o palida satisfactie cand in compartimentul de tren care ma duce spre meleagurile natale, o doamna in varsta pe care o recunosc pentru ca am vazut-o in sala de judecata ma felicita ca nu m-am lasat si macar le-am spus judecatorilor ce aveam pe suflet. Cauza ei urmase putin dupa a mea si avea o poveste oarecum asemanatoare, adica pe scurt tot legata de justitia din Romania si dreptate, sau mai precis nedreptate. Si imi amintesc un dicton latin scris mare in holul Inaltei Curti de Casatie si Justitie ‘’Justitia – Domina et regina omnium virtutem’’ , si ma intreb cine a scris acest dicton si oare cum se facea justitie atunci? Dar dreptatea, de dreptate nu se spune nimic aici... Unde este dreptatea, cand a uitat lumea de ea?

PS. Ascult astazi la radio declaratia unei doamne din cadrul CSM, nu i-am retinut numele si dupa ce am auzit nici nu cred ca merita a fi retinut. Ca reprezentant al CSM, dansa declara ca situatia justitiei in Romania nu este atit de rea, ca fata de numarul total de dosare solutionate, numarul de condamnari la CEDO si reclamatii este mic ( desi se vorbea de mii de dosare, ca sa nu mai vorbim de cele pe rol si nesolutionate), ca in domeniul proprietatii, legislatia este de vina si nu judecatorii pentru rezolutiile atacate si condamnate dupa aceea la CEDO ( pentru care noi toti cetatenii Romaniei platim din buzunarul nostru greselile magistratilor). Iata parerea mea, legile proprietatii daca s-ar interpreta in spiritul lor, si cu minima dorinta de a se face dreptate din fata magistratilor, nu ar exista atitea plangeri la CEDO. De asemenea daca s-ar studia atent dosarele si probele, si daca justitia ar fi aceeasi pentru toti. Ati auzit cumva de posibilitatea interpretarii legilor proprietatii altfel decat in spiritul lor in cazul Regelui Mihai, al unor printi sau urmasi celebri ai marilor industriasi, precum Malaxa sau Auschnitt? Bineinteles ca nu, pentru ca justitia stia ca in acele cazuri mediatizate, toata lumea este cu ochii pe magistrati si nu au voie sa faca greseli. Dar in cazul cetatenilor de rand, se schimba viziunea. Ce conteaza ca iti bati joc de destinele unor oameni si ii aduci la disperare? Nu mai exista nici o presiune, nu conteaza cum se judeca pentru ca oricum nimeni nu te trage la raspundere, chiar CSM-ul dupa cum vedeti te apara orice greseli ai face. Nu esti tras la raspundere nici material si nici macar moral. Poate doar in unele articole, daca sunt publicate.
Sorin Nadaban
Deva