Din Ţara Lăpuşului cu drag, Cârtiţă

•LECŢIE CU DOI PROFESORI
Ţara Lăpuşului, mândru plai de Maramureş, şi-a trimis la Institutul Cultural Român (ICR) unul dintre cei mai buni reprezentanţi. Gherasim Cârtiţă a adus cu el poveşti din fluier, basme cu flori şi gânduri cu nori.

Doi oameni, doi profesori. Ghe­rasim Cârtiţă şi Gri­gore Leşe. Primul este ţă­ra­nul legat sufleteşte de glia sa, de obiceiurile străbunilor şi de cre­dinţa în Dumnezeu. Cel de-al doilea este doctorul în muzică. Plecat din locurile de unde Gherasim cutre­ieră şi azi codrii şi horeşte din fluier şi din suflet. Ţara Lăpuşului este obârşia amândurora. Horea în grumaz – pecetea vieţii.

DIN NEAMUL POPII. Haine albe. Păr aproape dalb. Privire se­nină. Ochi blânzi. Licăriri glumeţe. Gânduri nespuse. Haine d’albe, stră­moşeşti. O traistă de fluiere. Pălărie. Gherasim Cârtiţă. Invitatul special al lui Grigore Leşe la cel de-al treilea re­cital din cadrul programului Ul­timii Rapsozi, iniţiat de Maestru, spri­jinit de ICR şi de Jurnalul Na­ţional. Venit tocmai din Ungureni, Ghe­rasim are o trăistuţă plină de po­veşti. Pare el o poveste ori o hore spusă din suflet într-o seară de un pui de lăpuşan. Acolo la el, la Un­gureni, se spune că el se trage din neamul lui Cârtiţă.

Explicaţie! “Un preot şi-a îngro­pat un ficior în pământ ca atunci când o veni judecătorul să vadă ale cui sunt pământurile pentru care se judeca popa cu un consătean, să spună feciorul din pământ că-s ale pă­rintelui. Şi ficiorul o spus! De-or ră­mas toţi ca trăsniţi! Ficioru şi l-a pu­tut scoate din pământ doar noap­tea, să nu vadă lumea ce-au făcut ei.” De atunci, la toţi cei din neamul lor li se spune “Cârtiţă”. Născut cu aşa o poveste în spate, lui Gherasim via­ţa nu-i putea fi obişnuită. Ca să nu moară şi el precum feciorii de-i avu­se­seră înainte, părinţii lui l-au vân­dut pe geam, pe o cupă de horincă şi-o zi de muncă! Mai târziu l-or luat înapoi părinţii. Vânzarea ritualică avusese succes. Gherasim o trăit.

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna

ÎNVĂŢĂTURI. Recitalul de miercuri seară a fost Altfel. S-a cân­tat, s-a horit... dar s-a făcut şi o edu­caţie muzicală necesară. Muzica au­tentică nu-i totuna cu muzica populară. Ţăranul român, obişnuit să horească în intimitate, nu dănţuieşte pe la televizor. Acela numai ţăran nu-i şi muzica lui numai hore nu este. De câte ori Grigore Leşe a avut ocazia a punctat ceva un aspect foarte important. “Horea este un cân­tec de dor, de singurătate, uneori, foarte rar, şi de revoltă. Ea nu se cântă la petreceri; prin ea nu-ţi ex­primi bucuria sau fericirea, ci jalea, su­ferinţa, dorul, întristarea, iubirea ne­împlinită sau trădată. A nu se confunda cu hora care denumeşte un dans.” Gherasim Cârtiţă i-a în­tă­rit involuntar cuvintele. Adus în faţa câtorva zeci de oameni, acesta s-a... încurcat. Horea lui atât de dragă, “din grumaz”, părea că nu vrea să iasă din “instrument”, din grumaz. Fluierul părea că nu vrea să spună nici o poveste. Nu sunt menite nici una, nici cealaltă pentru spectacole.

COBORÂT-A DE LA MUN­TE. Grigore Leşe l-a convins totuşi pe lăpuşan să horească, să interpreteze la fuier. Şi pe lângă auditoriu a început să crească o pădure. O căsuţă de lemn, cu ştergarele pe masă, cu horinca într-un colţ. Dacă îl ascultai pe Gherasim atent şi-ţi lă­sai imaginaţia să lunece pe cân­tecul fluierului, te trezeai în pădure şi-n casă. Horele, cântecele fluie­ra­şului nu pot fi concepute în afara spa­ţiului său primordial. Poţi doar să-l vezi pe bătrânul Gherasim cum îşi face cruce şi coboară de pe munte prin pădure pe potecă, cântând şi ho­rind. Şi are despre ce. A avut ne­veste... cât să dea şi la alţii. Vreo trei s-au şi dus după alţii. A avut “le­gitime” şi “clandestine”. Dar ne­veste i-au fost toate şi el le-o fost la toate soţ bun. Întâmplător sau nu, una dintre horele lui vorbeşte despre o poveste de iubire trădată şi o altă poveste născută din trădarea primei.

CÂND A FI NUNTA MÂNDRII. “Erau odată doi coconi. Doi pui de om. O fată de oameni bogaţi şi-un băiet de sărăcuţi. La şcoală, ficiorul era cel mai bun şi o învăţa şi pe fată. La bogaţi le plăcea. Dar când or crescut şi s-or gândit ei să se ia, familia fetei s-a opus. Sărac să fie unul la ei în casă? În nici un caz! Şi nu i-au dat voie la ficior să ia fata. Tânărul mergea pe drum. Supărat. Blăstămând, smintindu-i pe cei bogaţi că şi-or bătut joc de dragostea lui. Şi se gândea. Când a fi nunta mân­drii, să se culce şi să doarmă pe pragul bisericii, să vadă cine l-a trezi. De l-o trezi mireasa, atâta îi viaţa. De l-a trezi mirele, atâta îi zilele. Dar când blăstăma el cu foc, l-o prins de mâ­nă o fată. Era una sărăcuţă ca şi el, dar frumoasă şi deşteaptă. L-o oprit fata să facă ce-i dădea mintea. I-a spus că mai bine s-o ia pe ea. Că şi ea-i fată bună şi frumoasă şi le-o merge bine. Îi zicea fata că bogaţilor, cu toată bogaţia lor, nu le-o merge bine. Dar lor, dacă coconul o ia şi as­cultă de ea, or face şi avere şi le-o merge şi bine în viaţă. Şi s-o potolit fi­ciorul. Şi din povestea asta s-o năs­cut o hore aşa de frumoasă, că pare că nu-i de pe lumea asta! «Când o fi nunta mândrii».” Rar îţi e dat să asculţi ceva atât de frumos, de du­reros... sublim. Ţăranul ăsta român, de horeşte el singur când îi vine, scoate, domnule, nişte frumuseţi de te lasă mască. Pe orăşenii cei compu­terizaţi, stilizaţi, avansaţi, prezenţi la ICR... aşa i-a lăsat. O cântat Gherasim de-or înlemnit oamenii.

PUŢINI ALEŞI. Horitori de talia lui Grigore Leşe şi Gherasim Cârtiţă sunt atât de puţini. Imitatori mulţi. După cum zicea Leşe: “Te naşti cu asta, nu se învaţă”. Iar ho­rea în grumaz este cu atât mai specială şi efectiv îşi cerne singură in­ter­preţii. “Trebuie să ai grumazul bun, ca şi un fluier. Dacă nu e flu­ierul bun... se sparge. Aşa şi gruma­zul omului”, completează Grigore Leşe. Nu mulţi pot cânta “horea adân­­cată”. Adân­cată... pentru că vine din suflet. Recitalul lui Ghera­sim Câr­tiţă, dar şi cel al lui Grigore Leşe au ţi­nut parcă prea puţin pentru a as­tâmpăra foamea de autentic a celor prezenţi. O foame de întoar­cere la origini. Cu o hore la care pu­blicul a fost invitat să se alăture s-a încheiat o seară magică. Coborât-am de la munte, la ICR.

Hore

“S-a încetăţenit terminologia de «hore cu noduri». Nu există nicări. În Lăpuş, la a cânta se spune a hori. Iar la horea aceasta în Lăpuş i se zice aşa: horea în grumaz, horea adâncată, hore moroşenească, hore lăpuşenească”

Grigore Leşe

Dorinţă

“Am ţinut foarte mult să vină Gherasim. Dar nu doar Gherasim cântă. Mai sunt femei care cântă. L-am ales pe el. Cântă şi povesteşte, are şi fluier. Fluierele pe care le vedeţi aici sunt făcute de el. Dar nu sunt fluiere de producţie. Gherasim face fluiere să cânte el cu ele”

Grigore Leşe

Neveste

“M-o întrebat de la o emisiune câte fomei am avut. Câte dracu! Că el mi le-o legat de cap. Am avut una... s-o dus. Am luat-o pe-a doua… s-o măritat. Am luat-o pe-a treia… mi s-o măritat. Şi am umblat până la şepte. Tri legitime şi patru clandestine. După astea mi-o dat Dumnezeu doi copii. Şi apăi m-am oprit”

Gherasim Cârtiţă

Program

Recitalul lui Gherasim Cârti­ţă a reprezentant cel de-al trei­lea spectacol din cadrul progra­mu­lui Ultimii rapsozi, eveniment lunar al Institutului Cultural Român iniţiat de Grigore Leşe. Acest program îşi propune familiarizarea publicului citadin cu folclorul autentic – atât cel tradiţional românesc, cât şi cel al mi­norităţilor din România. Sunt prezentaţi oameni care cântă aşa cum o făceau strămoşii lor. Jurnalul Na­ţional va edita o serie de CD-uri dedicată acestor recitaluri excepţionale.