•LECŢIE CU DOI PROFESORI
Ţara Lăpuşului, mândru plai de Maramureş, şi-a trimis la Institutul Cultural Român (ICR) unul dintre cei mai buni reprezentanţi. Gherasim Cârtiţă a adus cu el poveşti din fluier, basme cu flori şi gânduri cu nori.
Ţara Lăpuşului, mândru plai de Maramureş, şi-a trimis la Institutul Cultural Român (ICR) unul dintre cei mai buni reprezentanţi. Gherasim Cârtiţă a adus cu el poveşti din fluier, basme cu flori şi gânduri cu nori.
Doi oameni, doi profesori. Gherasim Cârtiţă şi Grigore Leşe. Primul este ţăranul legat sufleteşte de glia sa, de obiceiurile străbunilor şi de credinţa în Dumnezeu. Cel de-al doilea este doctorul în muzică. Plecat din locurile de unde Gherasim cutreieră şi azi codrii şi horeşte din fluier şi din suflet. Ţara Lăpuşului este obârşia amândurora. Horea în grumaz – pecetea vieţii.
DIN NEAMUL POPII. Haine albe. Păr aproape dalb. Privire senină. Ochi blânzi. Licăriri glumeţe. Gânduri nespuse. Haine d’albe, strămoşeşti. O traistă de fluiere. Pălărie. Gherasim Cârtiţă. Invitatul special al lui Grigore Leşe la cel de-al treilea recital din cadrul programului Ultimii Rapsozi, iniţiat de Maestru, sprijinit de ICR şi de Jurnalul Naţional. Venit tocmai din Ungureni, Gherasim are o trăistuţă plină de poveşti. Pare el o poveste ori o hore spusă din suflet într-o seară de un pui de lăpuşan. Acolo la el, la Ungureni, se spune că el se trage din neamul lui Cârtiţă.
Explicaţie! “Un preot şi-a îngropat un ficior în pământ ca atunci când o veni judecătorul să vadă ale cui sunt pământurile pentru care se judeca popa cu un consătean, să spună feciorul din pământ că-s ale părintelui. Şi ficiorul o spus! De-or rămas toţi ca trăsniţi! Ficioru şi l-a putut scoate din pământ doar noaptea, să nu vadă lumea ce-au făcut ei.” De atunci, la toţi cei din neamul lor li se spune “Cârtiţă”. Născut cu aşa o poveste în spate, lui Gherasim viaţa nu-i putea fi obişnuită. Ca să nu moară şi el precum feciorii de-i avuseseră înainte, părinţii lui l-au vândut pe geam, pe o cupă de horincă şi-o zi de muncă! Mai târziu l-or luat înapoi părinţii. Vânzarea ritualică avusese succes. Gherasim o trăit.
ÎNVĂŢĂTURI. Recitalul de miercuri seară a fost Altfel. S-a cântat, s-a horit... dar s-a făcut şi o educaţie muzicală necesară. Muzica autentică nu-i totuna cu muzica populară. Ţăranul român, obişnuit să horească în intimitate, nu dănţuieşte pe la televizor. Acela numai ţăran nu-i şi muzica lui numai hore nu este. De câte ori Grigore Leşe a avut ocazia a punctat ceva un aspect foarte important. “Horea este un cântec de dor, de singurătate, uneori, foarte rar, şi de revoltă. Ea nu se cântă la petreceri; prin ea nu-ţi exprimi bucuria sau fericirea, ci jalea, suferinţa, dorul, întristarea, iubirea neîmplinită sau trădată. A nu se confunda cu hora care denumeşte un dans.” Gherasim Cârtiţă i-a întărit involuntar cuvintele. Adus în faţa câtorva zeci de oameni, acesta s-a... încurcat. Horea lui atât de dragă, “din grumaz”, părea că nu vrea să iasă din “instrument”, din grumaz. Fluierul părea că nu vrea să spună nici o poveste. Nu sunt menite nici una, nici cealaltă pentru spectacole.
COBORÂT-A DE LA MUNTE. Grigore Leşe l-a convins totuşi pe lăpuşan să horească, să interpreteze la fuier. Şi pe lângă auditoriu a început să crească o pădure. O căsuţă de lemn, cu ştergarele pe masă, cu horinca într-un colţ. Dacă îl ascultai pe Gherasim atent şi-ţi lăsai imaginaţia să lunece pe cântecul fluierului, te trezeai în pădure şi-n casă. Horele, cântecele fluieraşului nu pot fi concepute în afara spaţiului său primordial. Poţi doar să-l vezi pe bătrânul Gherasim cum îşi face cruce şi coboară de pe munte prin pădure pe potecă, cântând şi horind. Şi are despre ce. A avut neveste... cât să dea şi la alţii. Vreo trei s-au şi dus după alţii. A avut “legitime” şi “clandestine”. Dar neveste i-au fost toate şi el le-o fost la toate soţ bun. Întâmplător sau nu, una dintre horele lui vorbeşte despre o poveste de iubire trădată şi o altă poveste născută din trădarea primei.
CÂND A FI NUNTA MÂNDRII. “Erau odată doi coconi. Doi pui de om. O fată de oameni bogaţi şi-un băiet de sărăcuţi. La şcoală, ficiorul era cel mai bun şi o învăţa şi pe fată. La bogaţi le plăcea. Dar când or crescut şi s-or gândit ei să se ia, familia fetei s-a opus. Sărac să fie unul la ei în casă? În nici un caz! Şi nu i-au dat voie la ficior să ia fata. Tânărul mergea pe drum. Supărat. Blăstămând, smintindu-i pe cei bogaţi că şi-or bătut joc de dragostea lui. Şi se gândea. Când a fi nunta mândrii, să se culce şi să doarmă pe pragul bisericii, să vadă cine l-a trezi. De l-o trezi mireasa, atâta îi viaţa. De l-a trezi mirele, atâta îi zilele. Dar când blăstăma el cu foc, l-o prins de mână o fată. Era una sărăcuţă ca şi el, dar frumoasă şi deşteaptă. L-o oprit fata să facă ce-i dădea mintea. I-a spus că mai bine s-o ia pe ea. Că şi ea-i fată bună şi frumoasă şi le-o merge bine. Îi zicea fata că bogaţilor, cu toată bogaţia lor, nu le-o merge bine. Dar lor, dacă coconul o ia şi ascultă de ea, or face şi avere şi le-o merge şi bine în viaţă. Şi s-o potolit ficiorul. Şi din povestea asta s-o născut o hore aşa de frumoasă, că pare că nu-i de pe lumea asta! «Când o fi nunta mândrii».” Rar îţi e dat să asculţi ceva atât de frumos, de dureros... sublim. Ţăranul ăsta român, de horeşte el singur când îi vine, scoate, domnule, nişte frumuseţi de te lasă mască. Pe orăşenii cei computerizaţi, stilizaţi, avansaţi, prezenţi la ICR... aşa i-a lăsat. O cântat Gherasim de-or înlemnit oamenii.
PUŢINI ALEŞI. Horitori de talia lui Grigore Leşe şi Gherasim Cârtiţă sunt atât de puţini. Imitatori mulţi. După cum zicea Leşe: “Te naşti cu asta, nu se învaţă”. Iar horea în grumaz este cu atât mai specială şi efectiv îşi cerne singură interpreţii. “Trebuie să ai grumazul bun, ca şi un fluier. Dacă nu e fluierul bun... se sparge. Aşa şi grumazul omului”, completează Grigore Leşe. Nu mulţi pot cânta “horea adâncată”. Adâncată... pentru că vine din suflet. Recitalul lui Gherasim Cârtiţă, dar şi cel al lui Grigore Leşe au ţinut parcă prea puţin pentru a astâmpăra foamea de autentic a celor prezenţi. O foame de întoarcere la origini. Cu o hore la care publicul a fost invitat să se alăture s-a încheiat o seară magică. Coborât-am de la munte, la ICR.
Hore
“S-a încetăţenit terminologia de «hore cu noduri». Nu există nicări. În Lăpuş, la a cânta se spune a hori. Iar la horea aceasta în Lăpuş i se zice aşa: horea în grumaz, horea adâncată, hore moroşenească, hore lăpuşenească”
Grigore Leşe
Dorinţă
“Am ţinut foarte mult să vină Gherasim. Dar nu doar Gherasim cântă. Mai sunt femei care cântă. L-am ales pe el. Cântă şi povesteşte, are şi fluier. Fluierele pe care le vedeţi aici sunt făcute de el. Dar nu sunt fluiere de producţie. Gherasim face fluiere să cânte el cu ele”
Grigore Leşe
Neveste
“M-o întrebat de la o emisiune câte fomei am avut. Câte dracu! Că el mi le-o legat de cap. Am avut una... s-o dus. Am luat-o pe-a doua… s-o măritat. Am luat-o pe-a treia… mi s-o măritat. Şi am umblat până la şepte. Tri legitime şi patru clandestine. După astea mi-o dat Dumnezeu doi copii. Şi apăi m-am oprit”
Gherasim Cârtiţă
Program
Recitalul lui Gherasim Cârtiţă a reprezentant cel de-al treilea spectacol din cadrul programului Ultimii rapsozi, eveniment lunar al Institutului Cultural Român iniţiat de Grigore Leşe. Acest program îşi propune familiarizarea publicului citadin cu folclorul autentic – atât cel tradiţional românesc, cât şi cel al minorităţilor din România. Sunt prezentaţi oameni care cântă aşa cum o făceau strămoşii lor. Jurnalul Naţional va edita o serie de CD-uri dedicată acestor recitaluri excepţionale.