Panciu. Cand spui Panciu, te gan-desti automat la mult, mult vin. Asa a fost si rascoala de la 1907 pe a-ceste plaiuri ale vitei-de-vie. Cu mult, mult vin! Baut si varsat. Din cramele boierilor. Dar, mai ales, ale arendasilor. Pentru ca boierii nu prea erau de gasit...

FOTOREPORTAJ - Click pe imagine

ZILIERI IN VIE. Prea obositi pentru vreo rascoala, cei care muncesc cu ziua se bucura in continuare si de recolta

Panciu. Cand spui Panciu, te gandesti automat la mult, mult vin. Asa a fost si rascoala de la 1907 pe aceste plaiuri ale vitei-de-vie. Cu mult, mult vin! Baut si varsat. Din cramele boierilor. Dar, mai ales, ale arendasilor. Pentru ca boierii nu prea erau de gasit...

Panciu era resedinta proprietarilor de terenuri, a arendasilor si camatarilor. Din documentele existente in fondul Tribunalului Judetului Putna - Dosar 2/1907, fila 785 - reiese ca la 7 martie au inceput revoltele la Crucea de Sus si la Crucea de Jos, cele doua sate care sunt astazi cartiere ale orasului Panciu. Am mers pe firul istoriei rascoalei din Vrancea (fostul judet Putna si Ramnicu Sarat), cu ajutorul muzeografului Gheorghe Miron, angajat al Muzeului Vrancei. El a inceput anul trecut documentarea stiintifica pentru un volum dedicat rascoalei de la 1907. Ar fi cel de-al saptelea volum din Cronica Vrancei, lucrarea muzeului, editata sub coordonarea directorului Horia Dumitrescu.

CUM S-AU APRINS. Pentru cele doua localitati, 7 martie a insemnat putina revolta si mult vin! S-au incins spiritele la carciuma si a venit inspectorul comunal, Constantin Varlam, pentru a-i calma pe tarani. El a devenit intermediar intre rasculati si mosierul Nedelcu, asa cum reiese din documente. "Conflictul s-a aplanat pe seara", explica Gheorghe Miron. "Taranii au obtinut invoieli agricole avantajoase. Cu toate acestea, la 8 martie flacara rascoalei s-a extins in judetul Putna."

Era firesc sa se intample ceva, dupa ce in judetul vecin, la Vaslui, rascoala incepuse chiar serios. Acolo evenimentele au fost cu adevarat violente. Cu varsare de sange. Dar in Vrancea, vinul a fost la fel de dulce ca si rascoala care a stat sub semnul lui. La 8 martie taranii din comunele Straoane de Sus, Straoane de Jos, Crucea de Sus, Crucea de Jos, Movilita, Manastioara, Diocheti si Fitionesti, s-au indreptat spre Panciu. Era orasul resedinta de plasa, in organizarea administrativ-teritoriala de la inceputul secolului al XX-lea. Localitate foarte importanta din punct de vedere economic.

LIDERII RASCULATILOR. In fruntea taranilor de aici au fost Gh. V. Dobrin, Tanase Toader Apetrei, Ionita Ichim, Toader Golea si altii. S-au adunat la Panciu cateva sute de rasculati. Era o regula pe atunci, asa cum spune si istoricul Gheorghe Miron: cand se ridicau la lupta, luau cu ei tot satul. Cine nu mergea, manca bataie. Ajunsi in oras, destul de marcati de evenimentele de la carciuma, au incercat sa trateze cu acelasi inspector comunal, asupra invoielilor agricole. S-au infierbantat si au inceput sa atace locuintele arendasilor si camatarilor. Prima casa pe care au devastat-o a fost a camatarului Moise Bucuresteanu. Era aproape... Au spart doar geamurile. Au trecut apoi la devastarea casei lui Aron Fiterman, unul dintre evreii bogati din Panciu, camatar care daduse bani cu imprumut multora dintre ei. Era foarte bolnav si a scapat cu ajutorul sotiei lui, care l-a ascuns in veceu. Casa acestuia, mobila si toate bunurile au fost distruse de taranii furiosi. De aici, au trecut la Marcu Schechter, exploatator de paduri.

UNDE SUNT BANII LU’ PURCEL? "Marcu Schechter il avea asociat pe un oarecare Purcel", explica Gheorghe Miron. "Primul lucru de care au intrebat taranii cand au ajuns la el a fost «unde sunt banii lu’ Purcel?». Au devenit foarte agresivi si au sarit la Marcu Schechter cu topoarele. Arendasul a descarcat atunci pistolul la nimereala in multime si l-a ucis pe Ionita Ichim, din Diocheti. A fost singura victima a rascoalei la Panciu."

Timp de inca patru ore dupa acest incident, Strada Carol a fost devastata de la un capat la altul. Au fost distruse 67 de imobile ale arendasilor, camatarilor si comerciantilor. Pagubele au depasit suma de 300.000 de lei, asa cum reiese din documentele aflate in Fondul Tribunalului Judetean Putna, Dosar 2/1907.

SI-AU DAT DRUMUL LA CANELE... Din aceleasi documente am ales impreuna cu muzeograful Gheorghe Miron cateva povesti adevarate. Si personaje foarte interesante ale evenimentelor de la 1907. Unul este Vasile Buhai, in varsta de 46 de ani, fost dascal in comuna Crucea de Sus. In seara de 7 martie el a participat la devastari. A inceput chiar bine! A intrat in carciuma lui Nohman Iancu, a dat drumul la canelele vaselor, iar taranii care se aflau la carciuma au baut cat au putut, apoi au varsat vinul. Au mancat sardele, zahar, alune si alte delicatese pe care le-au gasit in magaziile comerciantilor evrei. Vasile Buhai este indicat ca a participat la devastare, de Itic Avram, de inspectorul comunal si de Iosif Teodorescu. Tot in Dosarul nr. 2/1907, la fila 89, din Fondul Tribunalului Judetului Putna gasim si urmatoarea consemnare: "Avram Cojocaru il recunoaste pe Vasile Ciubotaru din comuna Movilita, de 52 de ani, plugar, care, impreuna cu Iordache Duta, a furat sticle de coniac, siraguri de covrigi si alte bunuri din pravalia lui Haim Risen." Au mancat, au baut, iar restul au incarcat intr-o caruta.

Tot un dascal, tot de la Crucea de Sus, dar din zilele noastre, Gheorghita Popa, ne-a amintit cumva de temperamentul oamenilor din aceste locuri. Cu elanul unui rasculat, ne-a povestit de festivalul scolar de literatura si sah, care va ajunge in vara asta la cea de-a treia editie. Este in memoria lui Mihail Sadoveanu care, dupa cum spune profesorul de scoala generala, "era un scriitor aproape la fel de bun pe cat era de bun sahist". E hotarat sa ne invite la evenimentul pe care-l organizeaza. Si are ceva calitati incontestabile de PR: "Vreau sa aduc presa! Cu bannere, frumos, aici!".

Christian Silva/JURNALUL NATIONAL NEPASARE. Nu intereseaza pe nimeni istoria

LA ORA 15:30. Dupa devastari, la 8 martie 1907, orasul Panciu s-a aflat sub stapanirea rasculatilor pana la 15:30, cand a intervenit armata venita de la Focsani. Acum, la 15:30, in orasul Panciu ies femeile de la fabricile de tesaturi. Strazile se umplu de lucratoare grabite sa ajunga acasa, cu sacose mari si caciuli de blana care le acopera fruntea, pana deasupra ochilor. Merg in grupuri de cate 3-4 si povestesc ce nu au apucat sa-si spuna la locul de munca. In orasul asta, reconstruit in stil comunist, barbatii lucreaza la cooperative de vinificatie, iar femeile, la cele de tricotaje. Mai sunt cativa care se ocupa de fabricarea mobilei sau de constructii. Foarte putini, de comert. Cei mai multi au vii, in special la periferia orasului, in cartierele "fabricate" de comunisti din fostele sate din jurul orasului. Nimeni nu-si mai aminteste de rascoala. Povestile nu au circulat din tata-n fiu, asa cum s-a intamplat in alte parti.

La ora 15:30, in acea zi a ajuns la Panciu armata de la Focsani. Din arhive rezulta doar ca s-au facut zeci de arestari, iar 37 de tarani au fost trimisi in judecata. Nu s-a tras in multime. Nu au fost victime, cu acea singura exceptie, din casa arendasului care s-a aparat cu pistolul. In aceeasi seara, cei de la Crucea de Jos, in frunte cu Dinca Leonte si Constantin Nistor, au oprit, in gara Razoare, trenul care plecase de la Panciu la ora 18:00. Oamenii credeau ca in acel tren se aflau tarani arestati, asa cum se intamplase cu doar cateva zile inainte in alte localitati cuprinse de focul rascoalei. Dar au constatat ca in vagoane erau doar calatori si au lasat trenul sa plece.

STEARSA DIN MEMORIE

Batranii nu au mai povestit despre evenimentele de la 1907. Iar tinerii nu au fost interesati. Chiar daca de pe strada care poarta numele rascoalei se ajunge la Straoane in cateva minute. "Nici nu se mai face rascoala de la 1907. Nici nu e amintita. Marea Unire si Pimul razboi mondial sunt intr-o singura pagina in manuale de clasa a VIII-a", spune Aneta Harabor, profesor de istorie si director al scolii generale de la Straoane. Actuala comuna, care a reunit cele doua sate intrate in istorie, este astazi o localitate de viticultori pasnici. Pe oameni nu i-am gasit acasa. Erau toti plecati la vie. Acesta este locul in care toti, indiferent daca sunt tineri, batrani sau copii, spun "buna ziua" strainilor. Ne-au privit cu mirarea si indulgenta gazdelor care primesc musafiri neanuntati. Nu ne-au spus nimic despre vreo revolta, in schimb, ne-au invitat, ca niste gazde ospitaliere, sa le vizitam monumentul comunei: o bisericuta de lemn de pe timpul lui Stefan cel Mare. Ridicata la 1457.

ALTA RASCOALA

Astazi nu-si mai aminteste nimeni de rascoala de la 1907. Poate doar pentru lucratorii viilor din aceasta regiune, 1907 ar putea insemna un punct de reper. "O sa facem noi rascoala aici daca mai vedem cum se cearta alesii nostri", spunea cu amaraciune Maria Tigarus, de la Tifesti. "Politicienii ce exemplu ne dau? Noi muncim cu ziua de cand ne stim. Avem patru copii si muncim la vie. Dar aia din Parlament ce fac?". Am intalnit-o la lucru, la taiat de vie. Si ea si sotul ei au lucrat toata viata pe podgorii. In agricultura oamenii au fost platiti cu ziua, inca din timpul regimului comunist. Iar calculele pentru pensiile lor s-au facut altfel decat pentru cei angajati permanent. Astfel, venitul unei familii de zileri iesiti la pensie ajunge undeva pe la patru milioane de lei vechi. In cazurile cele mai bune. Asa ca Maria si Ion Tigarus, asemenea multor romani din Vrancea si din alte zone ale tarii, munesc in continuare pe unde apuca. Sa-si duca existenta de pe o zi pe alta. Alte venituri nu au.

Orasul fara centru

Christian Silva/JURNALUL NATIONAL EDIFICARE. Copiii folosesc centrul orasului ca loc ideal de joaca

Mergeam spre Panciu martea trecuta. A trecut un secol peste aceste locuri, iar singurul lucru care a ramas neatins de evenimente este vinul! Pare etern. Fie ca a fost pace sau razoi, fie ca taranii au avut sau nu au avut pamant, ca s-a facut colectivizare sau ca s-au dat pamanturile inapoi, preocuparea de baza a oamenilor de la Panciu a fost via. Si, evident, vinul!

SCURT! PREA SCURT. Am intrat intr-un sat. Placuta de pe marginea drumului indica Panciu. Dar, la prima vedere, n-ai fi zis... In mod absolut paradoxal, satul in care am intrat s-a prelungit intr-un oras. Pe strada principala este chiar urbe in toata regula. Cu restaurante, cluburi si o statuie ridicata in cinstea eroilor cazuti in primul razboi mondial. Aflata in principala intersectie. Dar scurt! S-a terminat inainte de a apuca sa ne obisnuim cu ideea. Aproape inainte de a incepe. Si ne-am trezit in camp. De fapt, in podgorie. Fara sa fi vazut centrul. Cel putin asta a fost impresia. Ne-am intors. Am mers pe mana statuii, care parea ca marcheaza centrul absent al orasului. Si am virat la stanga. Dar imediat am observat ca iar ieseam din oras fara sa fi gasit primaria. Sau centrul. Iar ne-am intors. Am cerut ajutor de data asta. Si am reusit sa ajungem la primarie. Este pe una dintre strazi. Iar langa ea se construieste o biserica mare. Din piatra. Deja arata ca o incercare de reconstituire a unui centru de oras, in care se afla, in mod traditional, cele mai importante institutii - respectiv cladiri: biserica, primaria si scoala. Locul cu pricina n-are nici pe departe forma de centru de oras, dar, cel putin, incepe sa capete consistenta.

Mai tarziu am reusit sa identificam si centrul orasului Panciu. Chiar in acel loc pe care l-am cautat indelung se jucau nestingherite cateva copilite mici si roz. Intr-un spatiu amenajat ca o locuinta in care traiau impreuna, in lumea lor. Deci centrul orasului le apartine!

COCOSII DE DUMINICA. In rest, cateva blocuri. Si foarte multe case. Oamenii de pe strada, putini! Pareau desprinsi din Secretul doctorului Honigberger. Introdusi, artificial, intr-un film al lui David Linch. Noroc, totusi, cu masinile care traversau orasul. Ne aminteau ca suntem inca vii. Parea o frumoasa dimineata de duminica. Dar era marti! La 14:38. Linistea orasului cu foarte multe case era compromisa de cantecul necontenit al cocosilor din curti. Cantecul acesta aproape coral, dar nedirijat, parea a veni de pretutindeni.

ISTORIA TRAGICA. Oricat de comica ar parea aceasta lipsa de centru in orasul Panciu, ea este, de fapt, rezultatul unei mari tragedii. Panciu a fost localitatea cel mai grav afectata de miscarile tectonice care se produc frecvent in zona Vrancea. La cutremurul din 1940 nu a mai ramas din Panciu decat o statuie! Cea pe care am remarcat-o in timp ce cautam centrul orasului. De aceea, Panciu nu mai pastreaza nici o urma a rascoalei de la 1907. In anul 1967 s-au pus doua placute comemorative in cinstea celor care au luptat atunci pentru pamant. Una la Casa de Cultura si una la Crucea de Sus, pe fosta cladire a scolii - actual dispensar. Crucea de Sus si Crucea de jos, foste sate din care au plecat rasculatii spre Panciu, sunt acum cartiere. Ca si Neicu, o fosta comuna alipita oraului. Aici este si strada Rascoala de la 1907. Dar nici macar pe strada asta nu-si mai pune cineva problema ca la 1907 a fost o rascoala. Pe oameni ii doare cu totul altceva. Au grija zilei de maine, a culturii de vita-de-vie de la toamna, a vinului care trebuie musai sa fie bun si natural. Si a interdictiilor impuse de noile norme UE.

BATRANII NU POVESTESC. Pe strada cu nume de rascoala am intalnit un batran care-si are radacinile bine infipte in aceste locuri, Teodor Mastahac. Strabunii lui tot aici au trait, s-au casatorit, au facut copii si s-au ocupat de vie. Dar povesti despre rascoala stie doar din carti. In schimb, este un bun cunoscator al istoriei ultimilor 60 de ani a orasului. "Neicu era o comuna langa Panciu", ne-a explicat el. "P’"rma, cand s-a facut orasu’, s-a lipit de el, de e cartier acu’. Ca avea nevoie de nu stiu cate mii de locuitori ca sa fie oras". Mai mult nu stie. "S-o schimbat lumea. Care-o plecat, care s-o dus pe lumea cealalta. Nu si mai stii", spunea el, incercand zadarnic sa faca un efort de memorie pentru a ne explica de unde vine numele strazii pe care a trait intreaga viata.

VITICULTORII VECHI SI NOI. El si-a primit via inapoi dupa ’89 si s-a apucat serios de munca. Asta a invatat de la parinti, de la bunici si la cursurile de eonologie pe care le-a frecventat de-a lungul timpului ca sa fie cu inima impacata ca face treaba buna. A obtinut si cateva diplome pentru vinurile produse in gospodaria proprie. Ca multi alti batrani ai zonei, nici el nu are putere financiara si nici varsta propice pentru a-si infiinta o societate comerciala. Iar copiii, ca orice copii de varsta a doua din aceste locuri, sunt plecati la lucru in Italia. Teodor Mastahac pastreaza, insa, acel optimism caracteristic romanului ajuns in pragul disperarii: "Copiii are sa se-ntoarca. Peste tot esti strain. Nu e nicaieri ca acasa. Poate are sa se ocupe si de vie."

Christian Silva/JURNALUL NATIONAL MESERIE. Teodor Mastahac este unul dintre batranii vinurilor

SI VINU-I DULCE, SI VINU-I DULCE... Oamenii din Vrancea, cu trei dintre cele mai mari si renumite podgorii din tara, stiu foarte bine gustul vinului bun. Si ii detesta pe necunoscatorii care cumpara si beau "chimicale". Sunt foarte rigurosi in procesul de fabricatie a vinului si nu vor sa-si compromita productia in vreun fel. Totul in Vrancea se raporteaza, intr-un fel sau altul, la vin. Poate chiar vinul este si a fost mereu acel centru al Panciului, pe care il cautam la inceput. Panciu are acum 10.000 de locuitori. Marea majoritate, aproximativ 80%, se ocupa cu agricultura. Mai exact cu viticultura. Pentru ca e vorba despre Panciu! Unde vinu-i bun si dulce. Si taranii au renuntat chiar la rascoala pentru El! Au fost la carciuma - o constanta a acestei rascoale - , au baut bine, si-au cam uitat pe unde ar fi vrut sa ajunga.