x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Viata mea e un roman Catanga, regina lautarilor

Catanga, regina lautarilor

13 Iul 2004   •   00:00

VIATA MEA E UN ROMAN

Cel mai frumos cadou pe care Cornelia Catanga l-a primit in copilarie a fost un acordeon. Peste ani, ea a ajuns regina lautarilor. Cornelia Catanga vine din patria chihlimbarului si, la fel ca nestemata din natura, vocea ei a pastrat cantecele lautaresti din vremea bunicilor. Barbatul din viata ei, ironia sortii, poarta si el crucea muzicii de odinioara, destinele lor semanand pana la capat. Nu s-a gasit nimeni care sa le duca stiinta mai departe.
DORU COBUZ

Cu parul prins in codite si acordeonul de opt kilograme in brate a cantat Cornelia Catanga prima data pe scena, la doar opt ani, la un bal din Valea Plopului, judetul Prahova. "O acompaniam pe mama, dar ea a ragusit si mi-am dat seama ca trebuie sa o ajut", isi aminteste azi "regina muzicii lautaresti". Supranumele i l-au dat altii, vocea, Dumnezeu, iar invatatura, bunica Maricica.

Cornelia Catanga (46 de ani) se trage dintr-o familie de lautari renumiti din satul buzoian Zeletin. "Un sat de tigani, multi dintre ei lautari. Noi, copiii, ne adunam seara in drum si fiecare canta ce stia mai bine. Era un fel de intrecere".

Cornelia statea si se uita la cei mai mari cu admiratie si invidie, tinand un deget in gura, pentru ca ea nu avea acordeon. Avea numai patru ani jumatate.

Un patefon din vecini a fost prima dragoste a micutei. Muzica miraculoasa a Romicai Puceanu, Donei Dumitru Siminica, Ioana Radu sau Maria Tanase a fascinat-o pe micuta. Asculta melodiile in nestire, pana le-a invatat pe de rost.

FATA CU ACORDEON. Destinul micutei a luat o intorsatura surpriza atunci cand mama ei a cumparat pentru un unchi un acordeon, dar acesta a fost incorporat. Cornelia a pus mana pe acordeon, un Timis de 48 de basi, si a inceput sa iasa cu el in drum pentru a se intrece cu cei mai mari. "Nu puteam sa-l tin in brate, da’ il sprijineam de o gramada de lemne din fata portii".

Bunica Maricica, cu vioara si vocea ei, a invatat-o pe micuta ritmurile la moda. De mica, Cornelia Catanga a inceput sa umble la nunti cu mama ei si curand unchiul ei din armata primea pachete cu bunuri cumparate din banii castigati de micuta cu acordeonul ei. Atunci cand s-a intors acasa din armata a hotarat sa-i lase micutei instrumentul.

Profesorii s-au obisnuit repede cu ideea ca in zilele de luni Cornelia nu vine la scoala, ci se odihneste dupa noptile petrecute la nuntile din jur. "La noua ani, am cantat la una dintre nunti dintr-o sambata dupa amiaza pana luni noapte". Invatatoarea Corneliei, Mioara Tache, a fost cea care a incurajat-o sa cante vocal. "Mi-a dat intr-o zi pe o foaie cu trei trandafiri galbeni, intr-un colt versurile unei melodii de dragoste care era la moda atunci, "Trandafirii tai" si mi-a zis: "Asta-i pentru tine, Cornelia"". Fata a invatat versurile primei melodii pe care a cantat-o vocal in public.

INTALNIRE CU PROVIDENTA. La 11 ani, Cornelia a fost chemata la o preselectie la Casa de Creatie din Buzau. In juriu erau Doina Badea si Aurelian Andreescu. Micuta cu acordeonul ei a impresionat-o pe artista, care a luat-o pentru mai mult de un an in trupa care a acompaniat-o in turneele prin tara. "La primul concert au vrut sa ma imbrace in costum popular, dar eu nu aveam. Mi-au facut unul atunci pe loc, iar Doina Badea si-a taiat fularul in doua si mi-au facut fusta din el. Eram tare mandra ca si-a rupt asa o artista fularul pentru mine."

Intr-una din zile insa viata i-a jucat o mare festa Corneliei Catanga: "Aveam spectacol la Comarnic. Eram emotionata si agitata. M-am grabit sa traversez strada si o masina cu turisti italieni a dat peste mine". In urma accidentului Cornelia Catanga a ramas cu repercusiuni severe, care si-au facut insa aparitia abia noua ani mai tarziu.

Intre timp, cariera micutei a fost marcata de o alta intalnire providentiala. La o nunta din Ploiesti a fost descoperita de Toni Iordache. Avea 13 ani, iar fata cu acordeon i-a cucerit inima. Artistul le-a luat pe micuta si pe mama acesteia la Bucuresti, gazduindu-le in propriul apartament din Berceni.

A fost intalnirea care i-a marcat destinul. Cornelia a ajuns sa cante cu cei mai mari artisti lautari ai perioadei: Nicolae Florian, Marin Nasturica, George Urziceanu, Nicolae Nitescu, Nicu Constantin, Florica Rosioru, Nicusor Turcitu, Vasile Pandelescu, Mihai Namol.

Daca la inceput ineditul unei fete care canta lautareste acompaniindu-se cu acordeonul a fost poate argumentul pentru care a atras atentia, curand Cornelia Catanga a devenit un nume al muzicii lautaresti. "Lumea, cand auzea de Catanga intreba: "Aia mica sau aia mare?"".

STEAUA CU NOROC. Dupa ce ani de zile Cornelia a incercat fara rezultat sa ajunga la cei mai mari medici oftalmologi din Romania (pentru ca efectele accidentului din copilarie se simteau de acum din ce in ce mai acut), suferind de tulburari de vedere, norocul i-a suras abia in ’86. Steaua Bucuresti a castigat Cupa Campionilor Europeni, iar artista a compus in doar cateva ore o melodie dedicata victoriei. "Eram, impreuna cu Irina Loghin, la o nunta a unui politist de pe langa Alexandria, dar pana dimineata la 7:00 nu am cantat decat "Intra Steaua pe teren cu 12 tehnicieni"."

A doua zi, Catanga le-a prezentat melodia celor din conducerea clubului militar si, incantati, acestia s-au oferit sa o recompenseze pe artista. Le-a cerut sa o ajute sa ajunga la profesorul Mircea Olteanu, de la Spitalul Militar, un renumit specialist oftalmolog. La doar cateva zile Cornelia Catanga a fost operata de catre doctorii Carstocea si Burcea, sub coordonarea profesorului Olteanu.

O alta sansa a Corneliei Catanga a fost aceea ca in iulie ’86 a fost zarita intr-un spectacol din restaurantul romanesc "La Luca" din Tel Aviv de un renumit oftalmolog de origine romana, profesorul Lucian Rigenbogen. Acesta a chemat-o la el la cabinet si a operat-o doua luni mai tarziu cu laser pe retina. Cele doua interventii i-au salvat partial vederea.

COPILARIE
"Stateam toata ziua calare pe acordeon", asa isi caracterizeaza copilaria cea care astazi este supranumita "Regina muzicii lautaresti". Cornelia Catanga a facut doar 8 ani de scoala. Primii patru ani chiar in sat la ea, la Zeletin, dar pentru a continua studiile artista a facut vreme de patru ani naveta in comuna Bascenii de Sus. "Erau sapte kilometri de la mine pana la scoala. Mergeam pe jos si vara si iarna, prin paduri", povesteste artista. Cea mai mare bucurie a micutei Cornelia erau banii pe care ii castiga trudind cu acordeonul in brate, dar mai ales maruntisul pe care il aduna in buzunare si din care isi cumpara tot felul de mici bucurii. "Purtam o pereche de pantaloni, special croiti, cu buzunare uriase in care adunam monedele de 1 leu si 5 lei. Tare ma mai bucuram cand aveam buzunarele pline!", povesteste Catanga. Cornelia a fost singurul copil, de altfel parintii ei divortand foarte repede dupa ce mama ei a adus-o pe lume.

IDOLI
Dupa ce ani de zile cantase melodii preluate de la idolii Gabi Lunca sau Romica Puceanu, Catanga a ajuns sa le cunoasca personal pe artiste si chiar sa fie prietene cu acestea. Ziua in care a cunoscut-o pe Romica Puceanu, in urma cu 25 de ani, nu o s-o uite niciodata. "Participam, ca in fiecare an, la aniversarea profesorului Alexandru Pesamosca la un restaurant, unde invitata a fost si Romica Puceanu. Profesorul a intrebat-o: "Romica, vrei sa vezi pe cineva care canta ca tine?""

Surpriza pentru celebra artista avea sa vina insa abia dupa ce a fost chiar ea rugata sa urce pe scena si sa cante, cand a cerut un ton de la acordeon si a descoperit ca o acompaniaza chiar Catanga. "Romica a ramas blocata. A terminat melodia, a coborat de pe scena si si-a rupt poseta zicand: "Cum se poate ca copila asta sa cante atat de bine si din voce si la acordeon?!". M-a intrebat: "Tu esti romanca sau tiganca, copilo?"". "Maica, tu ai sa fii lautareasa din cap si pana in picioare!", i-a prezis Romica Puceanu.

Adolescenta fiind, Catanga se ducea la spectacolele in care aparea Gabi Lunca si iesea de acolo plangand: "Imi zicea ca trebuie ajung si eu sa cant ca femeia asta si sa fiu celebra ca ea". Mai tarziu, prima propunere pentru inregistrarea unui disc la Electrecord a primit-o Cornelia Catanga de la Ion Onoriu si Gabi Lunca. Acum, cele doua artiste sunt vecine si prietene.

CARIERA
Primul album, Cornelia Catanga l-a lansat abia in ’89, intre timp numarand opt inregistrari, "de care stiu". Desi interpreteaza melodii de stiluri si in limbi diferite - are in repertoriu atat melodii tiganesti, cat si rusesti - artista a dorit sa ramana pentru totdeauna in memoria oamenilor ca interpreta de muzica lautareasca traditionala, motiv pentru care toate aparitiile la televizor s-au incadrat in acest stil caruia i-a ramas fidela in toti cei aproape 35 de ani de cariera. De-a lungul anilor, Catanga a inregistrat colaborari cu Sfinx Experience, Nicu Constantin si Loredana. In curand, aceasta va realiza un videoclip in regia lui Petre Nastase care sa ruleze pe posturile de profil din Romania.

PROBLEME CU BANII
Primul spectacol in Sala Polivalenta din Bucuresti, Cornelia Catanga l-a sustinut in 1985. Sala s-a ridicat in picioare la finalul recitalului si a aplaudat minute in sir. "Oamenii au inceput sa arunce cu bani pe scena. Erau peste tot hartii de 100 de lei. Stela Popescu si Arsinel au gasit o matura si un faras si s-au apucat sa stranga banii, doar asa reusind sa ma scoata de pe scena sub privirile oamenilor care nu stiau ce o sa se intample."

A fost chemata la Ministerul Culturii pentru a fi chestionata pentru cele intamplate. "I-am intrebat cu ce gresisem. Aveam toate textele foarte bine puse la punct si trecute prin Consiliul Culturii, nu aveau nici un motiv sa se ia de mine." Cu toate acestea, artistei i-a fost refuzata in cateva randuri viza, desi avea toate aranjamentele facute pentru spectacole in Germania cu Toni Iordache, George Urziceanu si Johnny Raducanu.

Omul care i-a cucerit inima

DRAGOSTEA. Incepand din 1986, Catanga a inceput sa faca turnee in Israel. Un om de afaceri originar din Romania i-a sugerat sa il aduca cu ea pe Aurel Padureanu. Un artist celebru in restaurantele bucurestene si care canta pentru cei mai influenti oameni ai epocii la "Casa Alba". "Multi mi-au zis sa nu-l iau ca o sa ma lase fara contracte. Era bun si lumea l-ar fi preferat pe el. Mai multi lautari mi-au povestit mai ales despre faima tatalui sau, Alexandru Padureanu", povesteste amuzata artista.

Aurel Padureanu sau Mitica, cum ii mai spun prietenii dupa numele de botez, nu s-a lasat convins prea usor, dar pe 29 august ’90 spectacolul din Tel Aviv a fost deschis de el. A cantat mai mult de doua ceasuri, romante, melodii de muzica usoara romaneasca din anii ’40 sau evergreen-uri internationale. Sala s-a ridicat in picioare si a aplaudat minute intregi. "Eu auzeam totul din cabina mea. Mi-am pus mainile in cap si am inceput sa plang. Mi-am zis ca nu mai am ce sa cant". Catanga si-a recastigat publicul "cu sarbe si hore ca la noi". La sfarsitul spectacolului ea a vrut sa-l felicite pe Padureanu pentru succesul avut, dar acesta a indepartat-o galant: "Domnisoara, sunt transpirat". "Eu am crezut ca o face din orgoliu si atunci i-am pus gand rau", isi aminteste razand Catanga.

In cele doua saptamani de turneu, cei doi au devenit nedespartiti. "M-a cucerit cu vorba lui si sufletul cald. La sfarsit eram atat de apropiati, de parca ne stiam de o viata".

INSEPARABILI. De atunci cei doi si-au unit destinele. Amandoi trecuti prin doua casnicii nereusite - Catanga s-a casatorit la 23 de ani, dar dupa doi ani a divortat, iar Aurel Padureanu are dintr-o casatorie anterioara doi copii de 34 si 32 de ani - cei doi nu s-au grabit sa semneze actele de legalizare a relatiei, in schimb au devenit nedespartiti. "Daca ma duc pana la magazin, il sun de 13 ori sa vad ce face", marturiseste artista. Iar in loc de inel de logodna Catanga a primit un acordeon, un Hohner de 80 de basi, care are mai mult de 55 de ani, dar o valoare inestimabila pentru artista.

De 14 ani cei doi canta numai impreuna, desi stilurile lor sunt total diferite. Vocea sa calda si repertoriul de tezaur fac discordanta cu muzica Catangai, dar cei doi spun intr-un singur glas: "Ne completam foarte bine!".

Cei doi si-a cumparat impreuna o casa si-si petrec fiecare zi impreuna. "Eu sunt mai energica, el este mai calm, mai cald, dar ne intelegem de minune. El m-a invatat sa gatesc", marturiseste Cornelia Catanga.

PARTENERUL. Aurel Padureanu (53 de ani) este un artist care se ingrijeste de muzica veche romaneasca. El este mostenitorul unei familii vechi de lautari romani. Faima lui Sava Padureanu, strabunicul sau, a depasit granitele, astfel ca la expozitia internationala de la Paris din 1901 s-au pus in vanzare foi de tigari si sampanie cu numele lui. Taraful sau, Caf... Concert, a facut un turneu in Rusia, dovada a aprecierii de care se bucura.

De la tatal sau, vestitul Alexandru Padureanu, Aurel a pastrat vechi compozitii romanesti, una dintre ele, "Calugarul din vechiul schit", fiind preferata lui Nicu Ceausescu. El este pastratorul melodiilor lui Vasile Vasilache sau Gherase Dendrino. De altfel, lui i-a incredintat, in ’69, Dendrino piesa "Of, inimioara!", cu care Luminita Dobrescu a castigat apoi Cerbul de Aur. Absolvent al Scolii Populare de muzica, Aurel Padureanu a avut profesori ca Gabi Pascu si Florica Orascu, fiind repede remarcat de Dora Massini.

Bijuteriile muzicale pe care le-a strans de-a lungul anilor intentioneaza sa le inregistreze in scurt timp pe un album, decizie pe care a amanat-o, convins "ca nu trebuie sa fii neaparat o valoare ca sa apari pe sticla". "Lui nu-i place sa iasa in fata, dar el mi-a dat mie valoare", spune Cornelia Catanga. Aurel Padureanu spune ca el este meticulos si muzica lui, una elaborata si complexa, avea nevoie de timp pentru a fi gata de inregistrare.

MOSTENITORUL. Desi, in urma aceluiasi accident din copilarie, o nastere prezenta riscuri uriase pentru ea, regina muzicii lautaresti a decis sa provoace destinul. La 2 iulie 1993 Catanga a dat nastere lui Alexandru, iar copilul mosteneste talentul parintilor. Elev la Liceul "Dinu Lipatti" din Bucuresti, baiatul studiaza vioara, dupa ce a inceput cu pianul. Alexandru a castigat in scoala premiul I la toate concursurile si premiul II la concursul international Propiano. A aparut la mai multe emisiuni TV, dar parintii lui spun ca nici macar el nu va duce mai departe muzica lor. "Nu-i place muzica lautareasca. Ca orice parinte, ne dorim sa reuseasca mai multe chiar si decat noi. Eu am vrut sa studieze pianul pentru ca este cel mai complex instrument muzical", spune Aurel Padureanu.

APRECIERE
"De curand am fost impreuna la Alexandria pentru un spectacol. Am fost surprinsa ca toti cei 2.000 de oameni cantau la un moment dat melodia lui Aurel "Firicel de floare albastra", desi era prima data cand aveam spectacol acolo" - Cornelia Catanga

INSPIRATIE
"Totdeauna am cantat live si de multe ori improvizez chiar pe scena. Compun melodii noi, in functie de ocazie si de public"" - Cornelia Catanga
×