Raluca Zamfirescu (foto), actriţă de o moralitate ireproşabilă, a plecat dintre noi, în dimineaţa zilei de 21 decembrie. Cei care vor să-şi ia un ultim rămas bun, o pot face mâine, între orele 10:00-13:00, în foaierul Sălii Amfiteatru a TNB. Înhumarea va avea loc la Cimitirul "Sfânta Vineri" din Bucureşti.
A servit scena cu credinţa în artă. A jucat, precum spun cu regret colegii ei, până la sfârşit, "când lumina vieţii abia mai pâlpâia", dar în suflet "lumina îi era întreagă şi o dăruia cu toată generozitatea şi altora". La 1 noiembrie, Raluca Zamfirescu împlinea 84 de ani. Juca ultimul ei rol, în "Complexul România", de la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Confirmă caracterizările ce i-au fost aduse de-a lungul anilor, precum "o actriţă a adevărului, a poeziei, a omeniei". A dus, pe umărul sufletului, durerea cu demnitate. Fica lui G.M. Zamfirescu şi-a pierdut tatăl pe când el era tânăr; şi-a pierdut fiul (la aceeaşi vârstă tânără, ca şi bunicul). Acum va ajunge la ei, lăsându-şi îndurerat soţul – pe reputatul regizor şi pedagog Ion Cojar, pe nepoata sa, actriţă şi ea – Irina Cojar, pe prieteni şi pe colegii de breaslă. Atât talentul, cât şi formaţia intelectuală (a absolvit Conservatorul de Artă Teatrală şi Facultatea de Litere şi Filosofie) i-au oferit posibilitatea întâlnirii cu eroine de primă mărime din dramaturgia românească şi străină, printre ultimele numărându-se rolurile din "Aşteptând la Arlechin" de Noel Coward, "Trei surori" de Cehov, "O batistă în Dunăre" de D.R. Popescu, dar şi din "Gaiţele" de Al. Kiriţescu, "Conul Leonida faţă cu reacţiunea" de I.L.Caragiale sau "Domnişoara Nastasia" şi "Idolul şi Ion Anapoda" de G.M. Zamfirescu.
Citește pe Antena3.ro