AVANPREMIERĂ/“Pasăre în spaţiu”, expusă la Bucureşti

Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti vă invită la prestigioasa expoziţie “Pădure de sculpturi”. Avanpremiera evenimentului va avea loc astăzi, la ora 19:00.

Expoziţia “Pădure de sculpturi” conţine o diversitate de lucrări care aparţin artei moderne şi contemporane, fiind o colecţie particulară de artă a secolului al XX-lea, cu un caracter special. Sunt expuse 39 de sculpturi, opere ale celor mai reprezentativi artişti ai perioadei, printre care Constantin Brâncuşi, Hans Arp, Alberto Giacometti, Henry Moore, Louise Bougeois, Isamu Noguchi sau William Turnbull, dar şi o lucrare semnată de Andy Warhol, de altfel singura pictură din colecţie, un portret al colecţionarului Simon Spierer.

DE MILIOANE
“Pasăre în spaţiu” (1927), celebra lucrare a lui Constantin Brâncuşi, estimată la aproximativ 20 de milioane de euro, este piesa de rezistenţă a expoziţiei. Între 1922 şi 1923 Brâncuşi realizează “Pasărea” în bronz şlefuit, în formă de elipsă, care redă esenţa zborului. Prin concentrarea asupra formei pure, artistul pregătea drumul pentru sculptura abstractă a secolului al XX-lea. Creaţia poate fi considerată, pe drept cuvânt, cheia sculpturii secolului al XX-lea, reprezentând şi un punct de cotitură în evoluţia artei lui Brâncuşi, mai ales pentru lucrările ce aveau ca subiect păsările.

Simon Spierer s-a simţit în mod inevitabil atras de “Pasăre” şi în final a reuşit să achiziţioneze sculptura pe care şi-o dorea cu orice preţ. El îşi amintea în memoriile sale: “Când m-am întors să iau «Pasăre în spaţiu», la doar câteva zile după ce nemţii ajunseseră la Paris, Brâncuşi mi-a adus-o cu maşina lui, cu lacrimile curgându-i pe obraji. Nu am aflat niciodată de ce plângea – poate pentru că se despărţea de pasărea sa preferată!”.

“Figură trei sferturi: linii” (1980) este o lucrare a lui Henry Moore. Opera reprezintă centrul vieţii religioase, centrul istoriei. Şi-ar găsi locul şi în “Pădure de Sculpturi”, înconjurat de atât de multe şi diferite culturi artistice.

“Micul bust al lui Diego în vârful coloanei” (1952): bustul lui Diego este foarte fragil, mic şi uşor, iar coloana seamănă cu rămurelele ce tind să înflorească în viziunea lui Alberto Giacometti.

“Idol” (1950), lucrarea lui Hans Arp, ia în stăpânire cerul şi ne oferă viziunea sa pentru o sculptură bună. “Cineva care vrea să doboare un nor cu arcul cu săgeţi îşi va risipi în van săgeţile. Mulţi sculptori seamănă cu aceşti ciudaţi vânători. Dar ceea ce trebuie să faci este să vrăjeşti norul cu o melodie cântată la vioară. Astfel, norul va coborî, delectându-se pe pământ, şi, de atâta duioşie, se va solidifica. Astfel autorul poate într-o clipă să creeze o sculptură frumoasă.”

“Pilastru” (1949), prin construcţia sa, recheamă un corp izolat funcţionând ca un cadru în arta zidăriei. Formele lui Louise Bourgois ocupă un spaţiu privat, “un mediu al unor personaje abstracte”.

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT
“Mesagerul” (1972) lui Isamu Noguchi se mişcă între cer şi pământ, zvelt, ca o bucată de hârtie împăturită într-un origami, sugerează imponderabilitatea. Plierea crează baza, spaţiile sunt deschise chiar în structura lucrării, de unde mesajul, cuvântul se poate mişca liber prin aer.

“Femeie” (1990), lucrarea lui William Turnbull, este o reamintire a umanului, fiind un artist al spaţiilor tăcute cu un trecut îndepărtat, ale unor lucrări preistorice din Scoţia sa natală.

Colecţia a putut fi adusă în România cu sprijinul societăţilor Banca Românească şi Domeniile Sâmbureşti. “Când Andreas Maragkoudakis, preşedintele Băncii Româneşti, mi-a prezentat acest proiect şi m-a întrebat dacă îl sprijinim nu am stat pe gânduri. Am văzut sculpturile, numele artiştilor îmi erau foarte cunoscute şi mi-am dat seama că această expoziţie, reunind opere de o mare valoare, ar putea să devină un eveniment cultural major pentru România”, ne-a declarat omul de afaceri Jean Valvis.