Vara e pe sfârşite, dar la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Festin pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, atmosfera de vacanţă continuă până spre sfârşit de toamnă, prin călătorii scenice spirituale, aventuri ludice şi spectacole-metaforă, care dau de gândit şi de simţit.
Festivalul, finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Culturii, având şi sprijinul UNITER, va aduce publicului o nouă serie de pro- ducţii ale unor trupe din ţară şi din străinătate, precum și spectacole marca Nottara. Astfel, între 8 şi 17 octombrie, spectatorii sunt invitaţi să ia parte la una dintre cele mai speciale experienţe culturale ale toamnei. Festivalul începe joi, pe 8 octombrie, la Sala Mare a Teatrului Țăndărică, cu un spectacol în memoria Michaelei Tonitza Iordache, Adunarea Păsărilor.
Cele două secţiuni principale – Bulevardul Comediei şi Criza limbajului – Limbajul crizei (secţiunea competitivă) – reunesc montări din patru ţări (Cehia, Polonia, Bulgaria, România) şi 15 teatre de prestigiu, care abordează toate dimensiunile comicului, explorând ingenios mecanismele teatrale şi care vor fi găzduite de Teatrul Nottara, Teatrul Odeon şi Teatrul Ţăndărică.
Fie că sunt comedii de bulevard, spectacole de teatru-dans sau acute comentarii sociale, toate spectacolele invitate în Festin au un impact puternic, generează reacţii şi propun un dialog deschis, despre teatrul de calitate şi valorile sale. Această „dezbatere” va continua şi în cadrul evenimentelor conexe - colocvii, spectacole lectură (dramaturgia poloneză contemporană), lansări de carte, întâlnirile AICT Secţia Română, Atelier de mişcare (coordonat de actorul Francisco Alfonsin), secţiunile: Premiere, Vedeta de lângă tine şi In Memoriam (focus: Dan Micu, Michaela Tonitza-Iordache, Cristina Pepino).
Noutatea din acest an constă în includerea Festivalului Penitenciarelor în programul Festin pe Bulevard, prin crearea secţiunii MultiArt Exit (spectacole cu actori-deţinuţi), care se va desfăşura în perioada 18-19 noiembrie.