Grupul consumatorilor nemultumiti

Intr-un peisaj de paradis, el si ea se privesc si fac, deja, sex din priviri, sucul e aici, aproape, doar sa intinzi mana si l-ai luat, ea "sta plictisita si foarte frumoasa, parul ei negru este suparat, mana ei luminoasa de mult m-a uitat, de mult s-a uitat si pe sine" pe cutia de suc sau pe stecluta de juma de litru, el se ineaca in privirea ei, ah, si muzica asta, ca numai la sex te gandesti, stecluta se apropie de gura ei, el o priveste pofticios, stecluta se apropie de buzele ei uscate, el o priveste cu jind, ah, da, si pana la urma, stecluta face gal-gal, alunecand, fireste, inspre jos (mai e si legea gravitatiei la mijloc), si putin din stecluta se prelinge pe gatul ei (cred ca nu stie sa bea din stecluta, nu-i nimic, asta sa fie baiu’), si el, el, ce face el, se apleaca inspre ea si...

Sau: neste baieti de profesie adolescenti se dau in aer cu parapanta si muzica e adrenalinoasa rau si cutia de suc vine intr-o viteza ametitoare, e concurs care prinde cutia din zbor, in fine, nu mai insistam, stimati telespectatori, fapt e ca in reclama asta, unul e infrant, altul e cat pe ce sa fie infrant, dar, dar, stai asa, sa vezi, ca nu s-a terminat, amicii il privesc siderati, cutia se apropie val-vartej, asta intinde mana dupa ea, viteza, cum spuneam, e ametitoare, deci, cu riscul de a ma repeta, viteza e ametitoare, cutia se apropie si zboing, a luat-o, nene, a prins-o, e tare, isi toarna gal-gal pe gat cu un gest de invingator suprem, a devenit idolul de neinlocuit al tuturor baietilor de profesie adolescenti, ah, da, "Do the Dew, mountain Dew".

Sa moara Tzak si Pak daca nu m-am pomenit de o mie de ori cu sucurile astea in fata televizorului, chiar in timp ce le priveam reclama, da’ sa moara Tzak si Pak ca nici pe malul marii n-am ajuns, nici misto ca aia din reclama nu sunt, nici cu masculi feroce cu dintii atroce nu flirtez din priviri, iar cat despre vremea aia, cu soarele ala incalzitor, cu briza marii, tot tacamu’, sa moara Tzak si Pak, ca sunt frustrata. Unde-mi e marea din reclama atunci cand imi beau suculetu’? Unde-mi e briza din plete? Mi-a disparut cumva celulita? Unde-mi sunt realitatile, unde, unde, te-ntreb, ce face realitatea mea cand o caut, ce face realitatea ta, cand tu o cauti cu lumanarea, realitatile noastre nu se confunda decat in singurul loc posibil si anume in fata televizorului. Restul e o liniste de mormant.

Ca postmodern, cumparator de prostii, tin sa reiterez nemultumirea unui grup de consumatori al caror guru m-am proclamat, ca sa intreb aici de ce sucul pe care-l bei chiar in momentul in care-i vezi reclama nu te transporta, draga, nici la mare, nici la munte si nici nu-ti infuzeaza cine-stie-ce adrenalina? Ai?