Începând cu luna ianuarie a acestui an, Institutul Cultural Român din Varşovia a organizat mai multe evenimente (expoziţii, proiecţii de film, conferinţe) dedicate aniversării a douăzeci de ani de la Revoluţia din 1989, sub titlul generic "Libertatea la 20 de ani". Joi, 10 decembrie, tot în cadrul acestui program, se va deschide, la Varşovia, expoziţia "Fotografii interzise şi imagini personale. Viaţa de zi cu zi sub Nicolae Ceauşescu", a arhitectului şi fotografului Andrei Pandele. Fotografiile lui Andrei Pandele reprezintă unul dintre cele mai zguduitoare documente ale existenţei obişnuite în faza terminală a comunismului românesc. Cele 40 de fotografii selectate de curatorul expoziţiei, Witold Krassowski, expun în detaliu absurdul şi umilinţa unei existenţe mutilate de penurie, violenţa arbitrară a devastărilor urbanistice, dezagregarea comunităţii prin abrutizare, ignoranţă şi frică. Fotografiate clandestin în anii '70 şi '80 cu riscul celor mai severe pedepse, aceste imagini ale abandonului şi decadenţei explică, într-un mod direct, natura inumană a comunismului, sugerând însă, în subtext, şi dificilul drum parcurs de la România lui Nicolae Ceauşescu la România europeană.