26 august 2008:Stagiunea estivală a Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” continuă în Herăstrău pînă la 14 septembrie.
OPERETĂ ÎN AER LIBER. Stagiunea estivală a Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” continuă în Herăstrău pînă la 14 septembrie. Spectacolul de la 31 august (intrarea Charles de Gaulle, ora 20:00) va fi dirijat de Lucian Vlădescu, la pian Adina Cocărgean. Artiştii vor interpreta arii din operete celebre – “Silvia”, “My Fair Lady”, “Liliacul”, dar şi cuplete din “Voievodul Ţiganilor”, “Marco Polo”, “Contesa Maritza”. Nu vor lipsi duetele sau momentele coregrafice, cum ar fi “Tango” şi dansul ţigănesc din baletul “Don Quijote”. La spectacolul de duminică seara a asistat un public numeros, ceea ce demonstrează că opereta e la mare căutare. (M.S.)
MEETINGS IN SIBERIA. “Blestemul ariciului” de Dumitru Budrala şi “Marele
jaf comunist” de Alexandru Solomon se numără printre cele nouă documentare
Astra Film care vor reprezenta România la Festivalul International Meetings in
Siberia de la Novosibirsk (4-8 septembrie), potrivit Mediafax. O expoziţie de
fotografie şi muzică tradiţională vor completa programul. Cotidianul urban
românesc, dar şi cel rural, surprins de cei 40 de fotografi români şi străini
în 200 de fotografii va fi prezentat în cadrul expoziţiei “Transilvania mea”.
Vor susţine, de asemenea, concerte Fanfara Zece Prăjini şi grupul Minisatul Sf.
Andrei. (C.S.)
TEATRU UNDERCLOUD. Festivalul
de teatru Undercloud continuă cu o serie de spectacole, majoritatea realizate
de Teatrul Luni. Pe terasa La Motoare, începînd cu ora 21:30, se va juca astăzi
“L-V: 8-16”, în regia Ioanei Păun. Mîine, publicul va putea urmări montarea
Verei Ion “Dedalus Lounge”, iar joi pe cea a lui Marcel Top, “Deformaţii”.
Vineri, Teatrul Luni va propune spectacolul “Zdrenţe”, regia David Swartz, iar
Teatrul La Scena “Monged”, în regia Verei Ion. În următoarea seară (sîmbătă)
este programată producţia “Călătoria” – coregrafia Ioana Marchidan, regia Chris
Simion (Compaia D’AYA). Duminică, Horaţiu Mălăele va prezenta recitalul “Sunt
un orb”. (M.S.)
Harry Potter, motiv de proces
Warner Bros, producătorul francizei de succes "Harry Potter", a dat în judecată o companie de producţie de film din India, care a realizat un film cu titlul "Hari Puttar A Comedy of Terrors", informează BBC. Compania americană susţine că prin procesul respectiv doreşte să îşi apere dreptul de proprietate intelectuală asupra francizei "Harry Potter".
Potrivit Hollywood Reporter, Warner Bros consideră că numele filmului indian este prea apropiat de cel al faimosului vrăjitor. Un purtător de cuvînt al casei de producţie americane a confirmat procesul intentat companiei Mirchi Movies, care are sediul în Mumbai. Cazul urmează să fie audiat la Înalta Curte din Mumbai.
Dispută. Filmul indian are premiera programată la 12 septembrie. Hari este un nume popular în India, în timp ce Puttar înseamnă "fiu" în dialectul Punjabi. "Hari Puttar", regizat de Rajesh Bajaj şi Lucky Kohli, îi are în distribuţie pe Zain Khan (Hari), care joacă alături de unul dintre veterani Bollywood-ului, Jackie Shroff. Filmul prezintă povestea unui băiat în vîrstă de zece ani care se mută în Anglia împreună cu părinţii lui şi este implicat în lupta pentru un microcip secret. Munish Purii, de la Mirchi Movies, a declarat pentru Hollywood Reporter: "Am înregistrat titlul «Hari Puttar» în 2005 şi este păcat că Warner a decis să ne dea în judecată atît de aproape de lansarea noastră". "Din punctul meu de vedere, nu cred că există asemănări între titlul nostru şi «Harry Potter»", a adăugat acesta. În urmă cu două săptămîni a fost anunţat în presă faptul că data lansării următorului film al seriei "Harry Potter", "Harry Potter şi Prinţul Semipur", a fost amînată cu opt luni, pentru iulie 2009.
Piesă de Peca Ştefan, montată în SUA
Piesa "Gigantic" a cunoscutului dramaturg român Peca Ştefan, va fi montată la Teatrul Long Wharf din New Haven (SUA), instituţie cu care va colabora în perioada 7-28 septembrie, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la New York. Colaborarea cunoscutului dramaturg român va consta într-un workshop şi într-un spectacol-lectură a piesei sale "Gigantic". "Gigantic" este un spectacol despre dragoste, taţi şi fii, care se desfăşoară în contextul schimbărilor care au loc în România. Printre colaboratorii acestui proiect se numără dramaturgul şi managerul literar al Long Wharf, April Donahower, regizorul Eric Ting şi compania Long Wharf. Peca Ştefan este considerat una dintre cele mai inovatoare şi puternice voci din dramaturgia românească. A urmat studii de dramaturgie la New York University şi a fost rezident internaţional la Royal Court, în 2005. O piesă a acestuia, "The Sunshine Play", a cîştigat premiul pentru cea mai bună dramă de relaţii la London Fringe Report Awards, în 2006.
Tudor Gheorghe şi Florin Piersic, la Festivalul Artelor din Bucureşti
Concertul "Taina cuvintelor", susţinut de Tudor Gheorghe, şi piesa de teatru "Străini în noapte" cu Florin Piersic şi Emilia Popescu sînt două dintre spectacolele care vor fi prezentate la prima ediţie a Festivalului Artelor din Bucureşti, care are loc între 2 şi 9 noiembrie. Potrivit site-ului oficial al evenimentului, festivalul va fi deschis de un concert al Orchestrei Radio, la care solist va fi Dan Grigore. La 3 noiembrie va avea loc, la Opera Naţională Bucureşti, spectacolul "Străini în noapte", cu Florin Piersic şi Emilia Popescu. În aceeaşi zi, Tudor Gheorghe va fi prezent la Sala Mare a Palatului cu concertul "Taina cuvintelor". Festivalul Artelor din Bucureşti mai include lansarea volumului "Note de insomniac", de Radu Beligan şi un spectacol susţinut de actorul Dorel Vişan, care va recita, printre altele, poemele "Decebal" şi "Luca Arbore" de Mihai Eminescu. Programul festivalului mai include şi un recital al violonistului Alexandru Tomescu, deţinătorul viorii Stradivarius care i-a aparţinut celebrului muzician Ion Voicu. Tomescu va fi acompaniat la pian de Horia Mihail. În ultima zi a festivalului, la Sala Mică a Palatului, va avea loc spectacolul "Confesiuni", cu actorul Dan Puric.