Ionel Teodoreanu, idolatrizat ca un actor de cinema...

"La Medeleni" ... "romanul unei generaţii fracturate, prinsă între două lumi şi între două epoci istorice: între «epoca frumoasă» dinaintea primului război mondial şi «epoca jazzului» din anii '20...", spune Paul Cernat, publicist, eseist, critic şi lector doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti.

Paul Cernat: Am citit de prea multe ori "Medelenii" ca să mai pot da un răspuns precis. În copilărie, apoi în adolescenţă am avut o lectură naivă, participativă, de identificare cu atmosfera şi personajele. Cu trecerea timpului însă am început să-i degust tot mai mult subtilităţile de construcţie. Mi se pare că rezistă astăzi destul de bine şi la o lectură naivă, şi la o relectură avizată, pe mai multe niveluri. E de mirare cum tocmai sofisticarea sa a scăpat majorităţii comentatorilor. Iar faptul că romanul are o gamă de adresabilitate atât de largă, şi la nivel popular, şi la nivel cult, nu e tocmai de ici, de colo.

"La Medeleni" este unul dintre cele mai iubite romane din toate timpurile... (mai ales de cei tineri), nu ştim câţi l-au citit, dar toată lumea vorbeşte despre el... cu toate acestea, critica l-a considerat multă vreme un roman minor... care ar fi explicaţia?

Răspunsul l-am dat pe larg într-un capitol amplu dintr-un volum apărut de curând la Editura Art, "Modernismul retro în romanul românesc interbelic". Există şi explicaţii de natură estetică, şi explicaţii de natură ideologică. Unii comentatori, foarte respectabili de altfel, au insistat mult asupra caracterului său ultrametaforizant, liric, siropos şi melodramatic ori l-au citit prin grile inadecvate.

Alţii au văzut în "La Medeleni" un soi de idealizare postsemănătoristă a claselor dominante din epocă, al burgheziei şi moşierimii, sau un elogiu mistificator al "exploatatorilor" de acum nu ştiu câte decenii. Cartea are, fără îndoială, denivelări şi scăderi, dar rezistă pe ansamblu dacă o recitim cu un ochi proaspăt, nu prin grila unor idei preconcepute. Cred, ca şi dumneavoastră, că "La Medeleni" rămâne unul dintre cele mai iubite romane româneşti din toate timpurile.

Îmbucurător mi se pare faptul că începe să fie descoperit şi în afara ţării. Acum mai bine de zece ani, un francez, Michel Wattremez, a publicat o strălucită teză de doctorat unde pledează convingător în favoarea acestei scrieri încântătoare.

Citește pe Antena3.ro

Kim Jong Un i-a trimis soldați lui Putin și crede că va profita de asta, însă totul se poate întoarce împotriva lui

Un scriitor al vacanţei
Ce asemănări regăsiţi între "Amintirile" lui Creangă şi romanul "La Medeleni" al lui Teodoreanu?
Există şi aici o parte din lumea "inocentă" a copilăriei? "Seninătatea acestei lumi este umbrită de fundalul social... al răscoalelor ţărăneşti din 1907", după cum mărturisiţi...

Nu e cazul să exagerăm prea mult cu asemănările, dar există în ambele cărţi un anume "moldovenism" nostalgic după Vârstele de Aur ale omului, după acel paradis intim, armonios şi reconfortant al copilăriei şi adolescenţei. Şi Creangă, şi Teodoreanu au reuşit să impună, în forme specifice, o mitologie a inocenţei pierdute. Iar Humuleştii şi Medelenii încetează astfel de a mai fi două localităţi moldoveneşti oarecare: transfigurate literar, ele devin un soi de Centre ale lumii. În plus, şi Creangă, şi Teodoreanu sunt nişte povestitori plini de farmec...

Cât de original îl consideraţi azi pe Ionel Teodoreanu?

Îl consider un prozator interbelic important, cu toate inegalităţile lui. Înainte de a fi un scriitor "idilic" al copilăriei şi adolescenţei (dar şi al bătrâneţii, dacă ne gândim la memorialistica din "În casa bunicilor" sau "Masa umbrelor"), Ionel Teodoreanu rămâne însă un extraordinar scriitor al vacanţei şi unul dintre puţinii noştri scriitori care au impus o mitologie a unui loc şi a unor vârste.

Vorbiţi despre o scenă, aş spune, "cutremurătoare" - de amor lesbian sub ochii indignaţi ai ţăranilor răniţi în război... Nu este totuşi un subiect tabu pentru acea perioadă? Şi mai ales pentru comunismul ce avea să vină...

Există, desigur, destule trimiteri la lesbianism în acest roman. Cea mai explicită scenă le are drept protagoniste pe Ioana Pallă - femeia fatală, trecută de prima tinereţe - şi pe Adina Stephano, cumnata ei mult mai tânără, fostă iubită a lui Dan Deleanu. Există însă elemente de lesbianism şi în alte romane ale lui Teodoreanu, în "Fata din Zlataust", de exemplu. Pentru moraliştii de serviciu ai epocii, lesbianismul era probabil unul dintre elementele tabu, dar Teodoreanu venea pe un val modernist ce urmărea, între altele, emanciparea sexualităţii în literatură. De pe urma breşelor create de acest val au beneficiat mulţi tineri scriitori ai epocii.

Dacă ar fi să alegeţi o scenă memorabilă din "La Medeleni" (ca "simplu" cititor de această dată!), cea mai aproape de sufletul dumneavoastră, care ar fi aceea şi de ce?

Probabil jocul copiilor de-a Potemkin şi Kami-Mura în timpul războiului ruso-japonez... Sau scena uciderii broaştei "Fiţa Elencu" de către Olguţa, la vânătoarea de pe iazul Mânzului. Sau, de ce nu, chiar finalul, atât de autentic emoţionant.
Mi-e greu să aleg.

"Medelenismul", fenomen social
Cum se zugrăveşte tema iubirii în romanul lui Teodoreanu... "Tema geloziei în romanul românesc e introdusă de fapt de Ionel Teodoreanu, prin intermediul cuplului Dănuţ-Adina"... am putea să o considerăm o temă - act de curaj pentru acea epocă? Cât de... idealiste sunt gelozia şi iubirea în romanul lui Teodoreanu?

Tema geloziei a intrat în romanul românesc mai ales prin intermediul lecturilor din Proust şi Tolstoi, dar şi pe fondul unor schimbări de mentalitate ce vizau, deopotrivă, relaţiile de cuplu şi identităţile sexuale. Abordarea ei va fi fost, probabil, şi un act de curaj literar, într-o literatură încă neînvăţată cu sofisticările psihologizante. Ca să revin însă la ultimul punct al întrebării dumneavoastră, cred că în romanul lui Ionel Teodoreanu există, în proporţii egale, şi idealizare a iubirii, şi dezidealizare, chiar demitizare a ei.

Tipologiile erotice din "La Medeleni" sunt foarte diverse, iar în ce priveşte figurile de tinere femei, nu sunt prea mulţi scriitori români care-l concurează. Unii critici, mai ironici de fel, au văzut chiar în Ionel Teodoreanu un scriitor de tip "feminin"...

Am putea vorbi despre "La Medeleni" ca despre un roman al copilăriei încărcat de misterul şi dramele sociale ale unei "lumi mari"?

Cu siguranţă. Dar, în egală măsură, putem vorbi şi despre romanul unei vârste adulte "bântuite" de nostalgia copilăriei şi adolescenţei. Sau despre romanul unei vârste adulte care vrea să conserve memoria armoniei familiale şi a confortului intim din aceste perioade de graţie ale vieţii. S-ar putea ca "medelenismul" ca fenomen social să se mai fi estompat, din varii motive, dar cred că e încă suficient de prezent în mentalul cititorilor.

Care este personajul cel mai izbutit din punct de vedere literar din "La Medeleni"?

Olguţa, evident. Şi, o să râdeţi, "gâsca" de Rodica.

Ce scriau ziarele timpului despre omul Ionel Teodoreanu?

Scriau... de toate. Unele îi elogiau succesele literare sau avocăţeşti, altele i le ironizau. Oricum, atât ca scriitor "al adolescenţei", cât şi ca avocat, Ionel Teodoreanu era genul de om care nu te lăsa indiferent. Întâlnirile sale cu cititorii adunau sute de fani şi de fane. Era idolatrizat ca un actor de cinema.

Ce a reprezentat "La Medeleni" în epoca în care a fost scrisă şi ce reprezintă astăzi?

"La Medeleni" este romanul unei generaţii fracturate, prinsă între două lumi şi între două epoci istorice: între "epoca frumoasă" dinaintea primului război mondial şi"epoca jazzului" din anii '20. Diferenţa enormă de sensibilitate dintre ele poate fi comparată cu aceea dintre România comunistă şi România de după 1989. Între cele două războaie, mulţi oameni îşi botezau copiii cu numele eroilor din "La Medeleni", aşa cum erau foarte numeroşi adolescenţii care şi-i luau ca modele pe Dănuţ, Olguţa, Monica.

Avem de-a face, probabil, cu cel mai citit roman românesc interbelic, o carte-cult care a contribuit enorm atât la modelarea sensibilităţii din acea perioadă, cât şi a cititorilor din deceniile postbelice. Generaţia mea, a celor născuţi în jurul lui 1970 şi care au apucat, copii fiind, coşmarul demolărilor ceauşiste, a fost o generaţie în bună măsură medelenistă. Nu-mi dau prea bine seama ce mai reprezintă astăzi această carte prin comparaţie cu ceea ce a reprezentat în trecut. Am însă multe motive ca să cred în prezentul şi în viitorul receptării ei.