x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale La Metropolis: 3 premiere în 7 zile

La Metropolis: 3 premiere în 7 zile

de Maria Sârbu    |    01 Oct 2008   •   00:00
La Metropolis: 3 premiere în 7 zile

Teatrul Metropolis şi-a propus şi a reuşit să aducă la rampă trei spectacole în premieră în deschiderea noii stagiuni. În numai şapte zile au fost programate "Femeia din trecut", "Visul unei nopţi de vară" şi "Ajutorul".



Teatrul Metropolis şi-a propus şi a reuşit să aducă la rampă trei spectacole în premieră în deschiderea noii stagiuni. În numai şapte zile au fost programate "Femeia din trecut", "Visul unei nopţi de vară" şi "Ajutorul". Alte două titluri noi urmează să completeze, până la sfârşitul anului, repertoriul acestei instituţii: "Hamlet" şi "Final de partidă".
"Femeia din trecut" de Roland Schimmelpfennig a fost realizată în coproducţie cu "ProiectReplica", marcând revenirea pe scena bucureşteană a unui remarcabil regizor – Theodor Cristian Popescu, care s-a aflat o perioadă, ceva mai îndelungată, pe continentul american – în Statele Unite şi Canada. El a montat un spectacol curat, ţintind spre publicul pasionat de "poveste" cu cele mai adecvate "arme": text contemporan, actori "modelaţi" pentru rolurile încredinţate, o scenografie ce îi poate crea confort privirii oricărui spectator. Mai presus de toate este regia.


100% contemporan

Piesa dramaturgului german contemporan Roland Schimmelpfennig, tradusă special pentru această montare de Victor Scoradeţ (considerat un foarte bun tălmăcitor de teatru) este un text scris în 2003. Povestea e una afectivă şi de groază. E vorba de trădare, răzbunare, frică, distrugere. Sunt lucruri din viaţă plasate în scenă cu fidelitatea realităţii şi a imaginaţiei artistice. Din distribuţie fac parte interpreţii Lucian Pavel, Lelia Ciobotariu, Cristina Toma, Conrad Mericoffer şi Andreea Boboc. Au contribuit la spectacol scenograful Mihai Păcurar şi coregraful Florin Fieroiu. Regizorul Theodor Cristian Popescu l-a descifrat aici corect pe dramaturgul german, dat fiind că el l-a "introdus pe Schimmelpfennig în cultura teatrală francofonă din Canada". A montat în ţara frunzei de arţar un întreg ciclu Schimmelpfennig. Premiera a avut loc la 25 septembrie, o serie de reprezentaţii fiind jucate încă în luna august.


Text clasic, viziune modernă

Seria premierelor la Metropolis a continuat cu spectacolul "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare, în regia lui Dragoş Galgoţiu. Premiera oficială a avut loc la 29 septembrie. Această comedie clasică scrisă de marele dramaturg la sfârşitul secolului al XVI-lea a "îmbrăcat" aici haina modernă. Viziunea creatorului porneşte de la ideea că "Visul" este "un joc, un mare joc teatral" şi că oferă oricărui regizor o imaginaţie debordantă. Într-adevăr, piesa a fost şi este foarte mult jucată pe scenele lumii, dar şi pe cele din România. De la mari regizori la studenţi, adică viitori regizori.
Rămân memorabile fie spectacole, fie fragmente. Dragoş Galgoţiu a citit în "subteranul" piesei, căutând o enigmă. Fiind vorba despre dragoste, în primul rând, despre aventurile celor patru tineri îndrăgostiţi din Atena, el anexează la text erotismul, în dorinţa de a stârni patimă şi tulburare. O face cu mijloace scenice moderne, cu proiecţii video, el gândind şi decorul. Simboluri şi trimiteri la simboluri. Se încearcă derizoriul şi fantezia, se ţese visul, care în cele din urmă este şi o amăgire, căci se destramă.
Domină spectacolul grupul de meşteri – actorii, care vor să înveselească, să impresioneze curtea. Dragoş Galgoţiu a ales pentru interpretarea acestora patru actori talentaţi, care au şi darul comicului: Marian Râlea, Ionel Mihăilescu, Gabriel Spahiu şi Marian Ghenea.
Sunt ca "un întreg". Iubiţilor din Atena le dau naştere Ioana Barbu – o Hermina vioaie, fără astâmpăr; Alina Grigore – o Helena care nu prea convinge de dragostea ei pentru Demetrius (Radu Iacoban, "restricţionat" de jocul mai mult superficial al Alinei), precum şi Vlad Logigan – în rolul Lysander, destul de "aprig" în scenă. Distribuţia o completează Dan Aştilean, Lia Bugnar, Tiberiu Almosnino, Tudor Aaron Istodor, Ada Condeescu, Constantin Cojocaru, Vanda Rotaru. Spectacolul este împestriţat cu muzică de tot felul, fiecare scenă cu un gen aparte. Actorii au fost îmbrăcaţi în costume dintre cele mai "actuale" şi colorate. Acestea poartă semnătura Mariei Marinescu.


"Ajutorul" vine mâine pe scenă

A treia premieră a stagiunii (2 octombrie) este cea cu spectacolul "Ajutorul", pus în scenă de Alice Barb după "Imnul" de György Schwajda. Protagonişti sunt două nume grele ale scenei - Luminiţa Gheorghiu şi Mihai Constantin. Spectacolul, realizat în coproducţie cu Centrul de Proiecte Culturale – ArCuB, este "un manifest artistic împotriva violenţei în familie şi a consecinţelor acesteia asupra noastră şi asupra tuturor".
E o poveste "plină de umor, profundă şi emoţionantă, despre degradarea unei familii obişnuite şi despre soarta copiilor într-o lume condusă de părinţi", după cum descriu acest spectacol realizatorii. E o poveste despre dragoste şi ură, violenţă şi tandreţe, despre moarte şi nepăsare.
Regizoarea dedică creaţia sa "tuturor femeilor călcate în picioare de bărbaţii lor, tuturor bărbaţilor cu ficatul smuls de vulturul beţiei şi tuturor copiilor rămaşi cu mâna întinsă în urma noastră şi, evident, nouă înşine, cei care îi vedem mereu, îi auzim mereu şi îi ajutăm mereu. Sau nu".
Din distribuţia acestei tragicomedii despre viaţa noastră cea de toate zilele mai fac parte actorii Ioana Anastasia Anton, o tânără şi mare speranţă a scenei româneşti, Diana Andreea Bocan, dar şi Dan Aştilean şi Corina Negriţescu. Textul este tradus de Bara Hajnal. Scenografia o semnează Sorina Iuganu şi Vladimir Iuganu.

×
Subiecte în articol: arte