x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Maria de la interioare până la exterioarele lui Andrieş

Maria de la interioare până la exterioarele lui Andrieş

de Dana Andronie    |    13 Mai 2010   •   00:00
Maria de la interioare până la exterioarele lui Andrieş

La Cinema Scala, într-o luni de mai cu numărul 17, Alexandru Andrieş se va da în duet cu o fată cu păr lung şi drept, o meseriaşă, care este - întâmplător sau nu - arhitectă! Bineînţeles că este vorba despre Maria Ioana Mîntulescu, singura prezenţă constantă de la "Interioare" (1984) şi până în zilele exterioare andriesciene.



"Voiam să fac un clip cu mult înainte de '89 şi îmi trebuia o fată cu păr lung şi drept - declara Andrieş într-un interviu. Printre studenţii mei se afla un băiat, Ştefan Mîntulescu. El mi-a spus că sora lui are păr lung şi drept, dar a omis să precizeze că ea făcuse 12 ani de pian. Mama lor a crezut că eu sunt regizor, nu arhitect. Am sunat la uşă, Ioana făcea duş şi, practic, am scos-o din baie." Artistul-arhitect i-a cântat "la cald" "Ochii tăi" de pe albumul "Interioare". Se pare că interpretarea a fost foarte convingătoare, din moment ce de atunci între cei doi s-a legat o colaborare/prietenie ce durează de mai bine de două decenii.

Comunicarea după primul "duş" a fost atât de bună, încât Alexe a realizat un album special pentru Maria: 99% din vocea de pe discul "Slow Burning Down" îi aparţine. Ea alege melodiile pentru albume, fiindcă Andrieş - după cum el însuşi recunoaşte - nu poate fi obiectiv. Şi tot ea este cioara care apare lângă şoricelul pe care Alexe l-a făcut celebru prin desenele sale. Dacă nu credeţi, iată dovada - chiar de la sursă!

"La «Albumul alb» am folosit nişte acuarele făcute de mine. Coperta întâi este o acuarelă de iarnă, iar spatele este celebrul şoricel pe care foarte mulţi s-au supărat că nu l-au mai văzut de mult timp şi mi-au făcut scandal: «Domnule, dar de ce nu mai apare şoricelul pe coperţile tale?». Şi atunci, am fost cuminte şi am zis: «Da, să trăiţi, îl pun!». Şi l-am pus aici îmbrăcat în Moş Crăciun, cu o mică cioară pe chitară şi, dacă vă întrebaţi cine e cioara, să ştiţi că cioara este Maria Ioana Mîntulescu, iar porecla îi vine de la domnul Theodor Negrescu (la un moment dat, când imprimam, a reuşit să cânte ca o negresă şi domnul Negrescu a zis: «Uite, cântă ca o cioară!..». De atunci asta este gluma noastră internă!).
Alexandru Andrieş mai are o Mărie pe disc! Fiica Mariei Ioana! Maria "mică" apare pe "Ninge" (2007) şi pe "Acustic la ACT" DVD (2008).

"Mai bine cu coadă decât fără,/ Mai bine cu coadă decât fără,/ Mai bine cu coadă decât fără,/ Mai bine cu coadă!// Zice ursul: «Am nevoie/ De-o hârtie ştampilată/ Cum că lipsa cozii mele/ Nu este premeditată!»// Zice vulpea: «Vrei hârtie?/ Asta-i foarte greu, să ştii!/ Ca să-ţi dau adeverinţă/ Am nevoie de-alte hârtii...»." Negocierea dintre un urs şi-o vulpe pentru obţinerea unei cozi atestate şi alte poveşti andriesciene le puteţi asculta pe viu la Cinema Scala, într-o luni de mai cu numărul 17 şi cu începere de la ora 19:30. Staţi liniştiţi, la intrare se verifică doar dacă aveţi bilet, nu şi dacă aveţi coadă...

×