x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Niste tarani

Niste tarani

17 Aug 2004   •   00:00

S-au trezit oraseni. S-au obisnuit cu agitatia metropolelor. Le plac praful si mirosul de asfalt incins.

C(RAMPE) - LUIZA LUPU

De cate ori au ocazia, spun pe un ton sententios ca n-ar putea trai in alta parte decat in oras. Majoritatea au uitat c-au fost saraci. C-au suferit si ei tacut din cauza lu’ Ceasca. Ca in loc sa se duca sa bata mingea pe maidan au stat si ei la coada la branza. C-au strigat si ei "prezent" la lista de carne despre care nu stiau daca vine sau nu.

Dar au venit alte vremuri. S-au trezit in soubiz. Au ajuns celebri. S-au mutat in Bucuresti. Pe unii ii vezi cat le e de jena sa-si decline locul natal.

Apoi a venit emisiunea "Vino, mama, sa ma vezi". Nu stiam, atunci cand am vazut prima editie (singura reusita, de altfel!), ca aceasta emisiune va scoate in evidenta toate uraciunile caracterului lor, modificat de faima si de bani.

Alaturi de oameni simpli, par grotesti. Ar putea lua lectii de la ei. Lectii de simplitate, de naturalete. Ei nu stiu sa mulga vaca. Le pute la porci. Ditamai batranelu’ li se adreseaza cu "dumneavoastra", dar ei nu catadicsesc sa-si scoata ochelarii de soare de pe nas.

Nu si i-au dat jos nici macar atunci cand au pupat-o pe mamaie de "la revedere", mai mult de fenta, ca un gest care "trebuie", ca "asa se face". S-au urcat in masina si dusi au fost. Ce m-am mai prost dispus! Ah! Dar mai tarziu m-am bine dispus: am vazut "Anotimpul mireselor". Aici am vazut o poveste romantica. Doi tineri s-au vazut si s-au placut. A fost dragoste la prima vedere. Apoi isi dau intalnire. El vine, dar ea intarzie. Apare frumoasa-pruna dupa fix un sfert de ora. Voia sa-l puna la incercare. Ce tertipuri, ce strategii au femeile astea! Uneori sunt geniale. Iti vine sa le mananci, nu alta!

Deci daca el te asteapta din ce in ce mai nervos, nu inseamna ca-l anulezi ca fiinta umana, ca-l pui pe acelasi nivel cu un sobolan care se invarte neobosit (si nevoit) sub ochiul cinic al cercetatorului, nici ca, la urma urmei, te anulezi pe tine ca fiinta morala! Nu! Inseamna ca-l pui la incercare. Saptamana viitoare vom vedea urmarea acestei frumoase povesti de dragoste, in care ea promite sa devina prototipul gagicii care stie cum sa-si puna barbatul sub papuc! Saracu’ de el!
×
Subiecte în articol: arte