x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Premiera - Adelin Petrisor, ziarist incartiruit intr-o unitate in Irak

Premiera - Adelin Petrisor, ziarist incartiruit intr-o unitate in Irak

11 Aug 2004   •   00:00

Adelin Petrisor (foto), reporterul special al Antenei 1, si cameramanul Dan Gecui sunt, de saptamana trecuta, incartiruiti intr-o legendara unitate americana de lupta, First Cavallery Divizion, aflata intr-un oras controlat de rebeli, langa Bagdad.



Ei sunt primii ziaristi romani care sunt acceptati sa stea in aceasta unitate. "Sunt aici pentru a realiza un documentar, pentru ca telespectatorii romani sa afle care este situatia reala din Irak", spune Adelin. De altfel, nu mai departe de saptamana trecuta au avut loc lupte puternice intre rebeli si fortele de ordine, iar Adelin a vazut cum se desfasoara aceste ostilitati. Situatia este cu atat mai dramatica, cu cat in Irak lupta si militari romani. "Sunt fascinat de tot ce se intampla in jurul nostru, mai ales pentru ca americanii ne permit sa participam la actiuni. Despre conditiile in care stam, cititorii vor intelege ca sunt la superlativ, daca mentionez faptul ca suntem tratati ca ofiterii americani", mai spune reporterul special al Antenei 1. Adelin Petrisor si Dan Gecui revin astazi in tara.

×
Subiecte în articol: arte