Robert Adam, responsabil pe comunicare şi coordonator de programe la ICR Paris, va îndeplini începând cu 1 iulie funcţia de manager de comunicare al Uniunii Europene a Institutelor Culturale Naţionale (EUNIC), în urma unui concurs cu candidaţi din ţările membre ale UE, transmite Mediafax.
Robert Adam este absolvent al unor instituţii academice reputate (Sorbona, École Normale Supérieure), traducător şi jurnalist şi predă un curs pe teme UE la o universitate franceză.
"Sunt extrem de încântat că pot contribui la reliefarea acelei unităţi în diversitate care este marca Europei şi sper ca din această poziţie să pot contribui la o cât mai bună poziţionare a României pe harta culturală a continentului", declară noul manager pentru comunicare al EUNIC.
Totodată, Dan Mircea Duţă, directorul Institutului Cultural Român de la Praga, a fost reales în funcţia de preşedinte al EUNIC Cluster Prague, pentru un mandat de un an. EUNIC Cluster Prague este parte a Uniunii Europene a Institutelor Culturale Naţionale (EUNIC), organizaţie internaţională fondată în 2005.
Dan Mircea Duţă, director al ICR Praga din 2006, este doctor în ştiinţe cinematografice şi profesor universitar la Facultatea de Film a Universităţii Caroline din Praga. Sub preşedinţia ICR, EUNIC Praga s-a extins de la cinci membri fondatori la 14 membri.
"În mandatul 2009-2010, ca preşedinte al EUNIC Praga, îmi propun o întărire a coeziunii cluster-ului şi creşterea vizibilităţii sale. Printre programele pe care le vom organiza în colaborare ar fi de menţionat: ediţiile din 2009 şi 2010 ale Festivalului internaţional de film New Waves, New Ways, la care participă nouă ţări; Expoziţia internaţională de arhitectură Architecture and Inclusion, realizată în cooperare cu Camera Arhitecţilor din Republica Cehă şi Casa Arhitecturii Central-Europene din Praga; un festival folcloric internaţional, asezonat cu zile gastronomice dedicate fiecăreia dintre ţările participante; o zi internaţională a teatrului european; ediţia din 2010 a Nopţii Literaturii; ediţiile din 2009 şi 2010 ale Zilei Limbilor Europene. Totodată, ne propunem să întărim cooperarea cu alte cluster-uri EUNIC şi alţi actori importanţi pe scena politicii culturale a UE", spune Dan Mircea Duţă.
Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, a fost ales, în iunie 2008, la reuniunea de la Berlin a conducătorilor instituţiilor culturale membre EUNIC, vicepreşedinte al organizaţiei, poziţie din care va prelua, în 2010, mandatul de preşedinte al EUNIC.
EUNIC (www.eunic-europe.eu) reuneşte peste 30 de institute culturale naţionale sau alte structuri echivalente din ţările UE, cu un buget anual cumulat de peste 2 miliarde de euro. Organizaţia îşi propune să contribuie la afirmarea identităţii culturale europene, atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii Europene.

Citește pe Antena3.ro