x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale S-a lansat Graphic Highlights - un demers DIPLOMA Show de susținere și promovare a tinerilor artiști

S-a lansat Graphic Highlights - un demers DIPLOMA Show de susținere și promovare a tinerilor artiști

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Dec 2023   •   10:00
S-a lansat Graphic Highlights - un demers DIPLOMA Show de susținere și promovare a tinerilor artiști

Spațiul Mezanin al Palatului Universul a găzduit miercuri, 20 decembrie, vernisajul expoziției Graphic Highlights, proiect inițiat de The Institute cu sprijinul Primăriei Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, care continuă demersul de susținere și promovare a tinerilor artiști, inițiat de festivalul DIPLOMA Show și în afara celor 10 zile de festival. Expoziția poate fi vizitată de publicul larg până pe 29 decembrie 2023.

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri, a sărbătorit anul acesta 10 ediții de-a lungul cărora a adus în fața publicului larg lucrările de diplomă ale absolvenților de la facultățile creativ-vocaționale, a facilitat contactul tinerilor creativi cu profesioniștii din industrie, i-a susținut și promovat pe aceștia prin diferite proiecte speciale și a contribuit la creionarea viitoarei generații de artiști. Cu ocazia ediției aniversare, The Institute, prin Brennan Group, a realizat un studiu în rândul a 322 studenți și absolvenți de arhitectură și arte plastice, cu scopul de a calibra și realinia festivalul la nevoile și așteptările acestora. Rezultatele acestui studiu vorbesc despre importanța festivalului ca rampă de lansare a tinerilor creativi, dar și despre dorința acestora de a li se oferi contexte în care să interacționeze cu alți colegi de breaslă, dar și cu seniorii din industrie, expoziția actuală venind în întâmpinarea acestei nevoi și continuând misiunea proiectului de a promova tinerii artiști și în afara celor 10 zile de festival.

Expoziția de față reunește într-un cadru restrâns o selecție de proiecte prezentate în festival de-a lungul ultimelor patru ediții, sugestive pentru interesele diverse, perspectivele originale și temele creative pe care tinerii designeri grafici le abordează în lucrările lor. 

„Graphic Highlights vorbește despre spiritul creativ al noii generații de designeri grafici, despre preocupările multidisciplinare – obiect, video, ilustrație, dar și despre variatele surse de inspirație. Incluse în expoziție sunt exerciții de design editorial pe baza unor texte deja publicate sau a unor concepte originale - născute din pasiunea autorilor pentru anumite subiecte, proiecte autoreferențiale de tip jurnal, cu focus pe ilustrație, proiecte de tip de literă, dar și cărți experimentale care implică și alte medii de manifestare (cum ar fi fotografia pe film)”, spune Teodora Dinu, Director Proiect DIPLOMA Show.

Astfel, Spațiul Mezanin găzduiește lucrările de licență sau disertație expuse la DIPLOMA Show între 2020 și 2023 realizate de: Adela Aruxandei, Adelin Eliza Pîrvu, Adina Biet, Alexandra Dumitrana, Alisa Maria Matei, Andrei Albu, Cristina Crețu, Daia Grigore, Florin Enache, Maria Borțoi, Nicolae Titus Ungureanu, Silvia Dobre, Sorina Popescu, Valentin Lazăr.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Bursa Cezar Arhip

Tot anul acesta, DIPLOMA Show a decis să ofere o bursă unui tânăr absolvent, participant în cadrul festivalului din 2023. Bursa Cezar Arhip este o formă prin care The Institute își propune să susțină, de data aceasta, într-o manieră mult mai pragmatică, munca tinerilor creativi la început de drum. Bursa este acordată unui expozant DIPLOMA Show și recunoaște potențialul, talentul și determinarea de care acesta dă dovadă.

Bursa, în valoare de 3000 Euro, a fost acordată în 2023 Oanei Sas care a participat în cadrul festivalului cu lucrarea de grafică Gheruțe de ceară. Ea a fost selectată de echipa The Institute din cei 131 expozanți ai festivalului DIPLOMA Show 2023.

Oana Sas (n. 1999) a absolvit masterul de Arte Grafice din cadrul Universității Naționale de Arte București, timp în care s-a bucurat și de o bursă în Wrocław, Polonia, unde a studiat timp de un semestru, învățând printre altele și noi tehnici de gravură. În practica sa artistică recentă explorează calitățile expresive ale liniei și texturii în tehnici grafice variate, căutând să creeze spații și contexte atmosferice pe care diversele sale personaje alungite sau motivele repetitive utilizate frecvent să le poată popula. Abordând teme precum căutarea sau asumarea propriei puteri, trăirile și frământările cotidiene personale sunt analizate fiind transpuse, prin tehnici tradiționale sau experimentale, într-o formă cu caracter narativ.

 

Ce urmează pentru DIPLOMA Show

Expoziția Graphic Highlights se desfășoară în spațiul Mezanin din Palatul Universul în perioada 20 decembrie - 29 decembrie 2023.

 

Credite foto: Mihai Ciobanu și Roald Aron

 

 

 

×
Subiecte în articol: DIPLOMA Show Graphic Highlights