Să ne cunoaştem scriitorii - Denisa Comănescu

Surprinzător şi lăudabil este faptul că frumoasa poetă a rezistat tentaţiei de a deveni o vedetă a vieţii mondene şi s-a consacrat, cu modestie şi seriozitate, muncii intelectuale.

Fără complexe

Surprinzător şi lăudabil este faptul că frumoasa poetă a rezistat tentaţiei de a deveni o vedetă a vieţii mondene şi s-a consacrat, cu modestie şi seriozitate, muncii intelectuale. După ce a absolvit (în 1977) Facultatea de Filologie – secţia română-engleză – a Universităţii din Bucureşti, s-a angajat la Editura Univers, ca redactor responsabil cu literaturile de limbă engleză (pentru ca în 1992 să devină redactor-şef al acestei importante edituri). A continuat să scrie versuri – după cum atestă publicarea volumelor Cuţitul de argint (1983) şi Barca pe valuri (1987). Însă, treptat, s-a lăsat tot mai mult absorbită de activitatea de traducător şi editor, de administrarea, cu competenţă şi devotament, a textelor altora. După 1989 a avut neşansa să asiste, fără posibilitatea de-a interveni la prăbuşirea  Editurii Univers, dar şi-a continuat munca la Editura Polirom, iar după aceea la Editura Humanitas, unde se numără în prezent printre vedetele acestei instituţii unanim respectate.

Recitite, versurile sale se remarcă şi în prezent prin prospeţime. Poeta se comportă ca o fiinţă liberă, lipsită de complexe. Ea nu-şi compune o morgă de "scriitoare" înainte de a începe să scrie şi, în general, nu-şi asumă nici un fel de obligaţie faţă de cititor. Povesteşte într-un limbaj fantezist tot ce simte, ce vede şi ce i se întâmplă. Aproape că n-o interesează dacă o "ascultă" cineva.

Denisa Comănescu poate deopotrivă să se amuze şi să se lamenteze, să acuze şi să alinte, să şoptească şi să strige în limba poeziei sale. Îndrăznelile artistice nu sunt acompaniate de acel înfiorător răpăit de tobe care la circ anunţă salturile mortale sau care la alţi poeţi evidenţiază "eroismul" unor invenţii imagistice. Poeta se lansează în riscante aventuri ale exprimării fără să ne prevină în vreun fel. Iată cum începe poemul Obsesia biografiei:

"Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte/ dacă mi l-ar ridica uşor de pe frunte/ ca un diamant aiurit s-ai ivi/ oraşul acesta".

Numeroase sunt în versurile ei gesturile de curaj artistic făcute firesc. Chiar şi în momentele de mare gravitate, în ritualurile unei iubiri de o intensitate mistică, poeta practică o originalitate şocantă cu o deplină siguranţă.

Ca document sufletesc, poezia Denisei Comănescu înregistrează momentul trecerii de la ingenuitatea unei fete care încă se joacă fără griji cu păpuşile la luciditatea unei femei mature. Este o trecere bruscă şi într-o oarecare măsură dureroasă. Noaptea magică a copilăriei se subţiază, devine albăstruie şi lasă în cele din urmă locul unei lumini matinale triumfătoare şi devastatoare. Trezită din lumea poveştilor ei, femeia-copil se simte în bătaia soarelui ca sub lampa de birou a unui anchetator cosmic.

• Alex. Ştefănescu

CV

Denisa Comănescu şi-a făcut un nume în literatură încă din studenţie, publicând versuri întâi în România literară (1975) şi apoi şi în alte reviste, pentru ca în scurt timp să debuteze şi editorial, cu volumul Izgonirea din Paradis (1977). La numai 20 şi ceva de ani (s-a născut la 4 febr. 1954, la Buzău) cunoştea orientările de ultimă oră din poezia engleză şi americană şi se situa cu dezinvoltură într-un raport de emulaţie cu poeţii români la modă. În plus, era de o frumuseţe care electriza. Din august 2007 este director general al noii Edituri Humanitas Fiction din cadrul grupului editorial Humanitas.


"Din păcate, cearta pe care o am cu ceva e cearta cu timpul. Timpul seamănă cu un pat al lui Procust, care se tot micşorează, mai ales de când internetul îmi ocupă o mare parte din viaţă, internetul e cel mai mare cronofag. De aceea mi-am şi propus să-mi limitez plimbările pe internet. Dacă există un furt pe care nu-l poate calcula nimeni, este furtul pe care internetul îl comite zi şi noapte. Internetul e un instrument de lucru fără de care nu m-aş mai putea descurca. Însă, dincolo de faptul că e un instrument de lucru, el exercită o seducţie permanentă şi nu ştii când ai alunecat dintr-o căutare într-o plimbare de plăcere a ta şi atunci am început să fiu foarte circumspectă cu domnul internet şi să încerc să-l cronometrez, să cronometrez ceea ce, de fapt, nu se poate cronometra".

• în Flacăra nr. 1-2 din ian.-febr. 2008

Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România